mie nu imi ajunge doar o data

am nevoie sa fie de cel putin doua ori ca sa inteleg. o data pentru imaginea de ansamblu, a doua (sau a n-a) oara pentru deliciul detaliilor.

am revazut azi filmul. cel de care vorbeam in postarea trecuta.

ca sa ma lamuresc cum e cu podeaua. cea cu romburi ametite alb-negru. si mi-am amintit ca aia era, probabil asa arata podeaua dintr-un fel de acasa. din prima casa in care am locuit, casa care acum nu mai e, inainte de varsta de trei ani, si din care imi amintesc doar acele carouri. nu erau in casa, ci cumva legate de o scara in spirala. apoi, aceeasi podea in bucatarie la A, acolo unde mi se parea ca e o casa foarte speciala si mama ei imi oferea feluri de mancare delicioase, pe care nu le-am mai gustat in nici o alta parte. si poate, in holul rotund de la parter, in spitalul B, care nici el nu mai e.

de fapt, nu sunt sigura de nici una din aceste amintiri, as putea sa o sun pe mama lui A si sa o intreb daca e adevarat ca podeaua de la bucatarie e in carouri...

am inteles ca, de fapt nici nu are importanta, ci important e sa inteleg ca extraterestrul care sunt si care desi poarta amprentele multor locuri nu a recunoscut nici unul ca fiind acasa e originar din Fantazia, din Tara Minunilor, din Neverland sau cum i-o mai zice in diverse limbi ale diverselor realitati.

si ca e important sa-mi eliberez amintirile despre Acasa.

.

un fragment dintr-o astfel de amintire, de cand am invatat despre fereastra Johari:

...senzatia puternica de ,,acasa" in momentul largirii zonei necunoscute. (...) ideea e ca senzatia de ,,acasa" nu e legata de un loc, un om, un spatiu sau un timp anume, ci de a trai iubirea, intelepciunea si puterea oriunde, oricand si alaturi de oricine. (...)

zona necunoscuta, zona de unde am pornit si unde ne vom intoarce, samanta primita din care ne cresc frunzele si florile si samanta pe care o lasam la finalul ciclului.

in acel loc/timp, acea stare poarta numele de ACASA.

din visul meu, sau din alt film

sursa imagine

ok, pornim de la o premisa logica: toate vizuinile de iepuri albi care fac legatura cu Lumea de Jos au aceeasi forma, si e posibil sa cobori rasucindu-te la fel pana atingi podeaua, dupa ciocnirea cu celelalte obiecte care zboara printre radacini. ei bine, obiectele pot sa difere in functie de bibliotecile pe care le rod soarecii care ii ajuta pe iepurii albi.

dar si podelele sa arate la fel, cu romburile alea de tabla de sah rasucita si rotunjita de prea mult invartit in jurul propriei axe?

e visul meu, strig catre o Alice cand mare, cand mica, o Alice care pare convinsa ca e, de fapt visul ei... nu, Alice, doar filmul e al tau... si rochia rosie, da, pe aia nu o recunosc, a mea arata altfel...

dar oare ma pot ghida dupa filmul tau pentru continuarea visului meu? greu de zis, in pauzele dintre realitati.

imi amintesc: daca vrei sa-ti realizezi visul, trebuie mai intai sa te trezesti :)

frumuseti si bunatati de weekend - pe alese

covorul si jucariile

cand vrei sa te intorci la copilarie, in primul rand aseaza-te pe covor. apoi, intinde-ti in jurul tau jucariile preferate. da, alea de acum. nu, n-o sa vina nimeni sa te certe si sa-ti spuna sa le strangi imediat; sunt doar vocile din capul tau.

si daca totusi, vine cineva, invita-l sa se aseze langa tine. daca inca ii e greu, poate sa stea si pe o perna. in nici un caz pe scaun. intinde-i o jucarie si intreaba-l: te joci cu mine?

ofera-i o gura de ceai (sau cafea) dintr-o ceasca goala, si da-i un pupic daca o bea pe toata...

rastoarna intre voi cuburile si pune cateva intr-o ordine oarecare. intinde-i acum cubul urmator si bate incantat(a) din palme cand lumea zvacneste din nou in sus...

ce simplu pare...

in afara mini-Universurilor

fiecare om care a privit lumea un pic de deasupra si-a sintetizat cate o viziune a propriului Univers, pe care a strans-o intr-un pachet de carti de joc.

am strans mai multe astfel de pachete si le-am rasfirat. principiile si regulile aceleasi, desenele diferite. si uneori sugestii pentru combinatii noi. in cadrul pachetului, bineinteles...

dar acum intre cartile rasfirate pe covor pareau sa se stabileasca altfel de atractii si afinitati. cate un rege dorea sa-si extinda regatul si face ochi dulci reginelor-zeite, reginelor-pisici sau reginelor- cristale, incruntandu-se apoi cand dadea cu coada ochiului de cavalerii de spade care isi lasasera spadele langa cupe...

turnurile in prabusire, niciodata cazute se adaposteau sub stele si sori si luni colorate asteptand sa treaca printre ele fecioare cu mainile infipte in coamele leilor si ochii stralucind de forta.

usile se inchideau si se deschideau intr-un ritm de tunet muzical care acoperea trompetele minuscule ale judecatilor pierdute.

da, toata lumea are dreptate. dar numai dreptate, adevarul e dincolo de ele...

cand cauti adevarul coborand in vizuina iepurelui primesti doar o partida de golf intr-o lume bidimensionala...

in afara, spre un nou inceput, tocmai porneste un tren in care s-au urcat fara bilete toti nebunii. pentru a-si plati calatoria, fiecare trebuie sa impinga vagoanele, pe rand, in directia dorita...

i-am lasat sa plece pe majoritatea... poza mea a ramas pe covor, printre celelalte carti, jucandu-se inca o vreme. cat sa tina minte jocurile pentru momentul in care invelisul de carton si plastic se va descompune iremediabil, silindu-ma sa rescriu jocul fara carti...

iata si niste oameni remarcabili pe care i-am intalnit in excursiile prin si printre aceste universuri : Mag Dalen, care le-a citit ca nimeni alta, si va citeste si voua de va-ncumetati sa-i cereti, morfesora, care a intrat in fiecare carte in parte, si tanara Irina, care la varsta de cinci ani aranjeaza universul cum vrea ea... :)

calendarul sarbatorilor de pe B. 612

planeta pe care traia Micul Print era si ea destul de mititica.

trei vulcani, o floare care cerea atentie, cativa baobabi care trebuiau smulsi cu grija ca sa nu distruga planeta cu radacinile lor... si poate, de cand Micul Print s-a intors acasa, si o oaie mititica.

asa ca timpul era greu de masurat. poate nici nu era nimic de masurat, doar ca plecarea si reintoarcerea au adus cu ele sarbatorile imblanzirii. si dorinta de a se bucura din cand in cand de ele.

in drumul sau Micul Print a intalnit sapte planete si sapte oameni. cate unul pentru fiecare lume, fiecare in lumea lui. lume linistita, fara intrebari. doar pe Pamant, in desertul auriu si presarat cu stele, a gasit loc pentru intrebari si raspunsuri.

si apa dulce dintr-o anume fantana. care numai ea putea potoli o anume sete.

si sarpele care sa-l ajute sa se intoarca acasa. purtand cu el nu doar desenele cu oaia si botnita ei, ci si amintirea imblanzirilor. pe care le readuce prin fatza inimii in fiecare seara, cand toate stelele ii vor da sa bea.

si asa, fiecare din noi, pe propria planeta, are in inima, printre vulcani si flori cu spini, un calendar marunt, scris cu blandete, si care tresare de amintirea clipelor cand a gasit in desert fantana, care numai ea avea apa aceea...

sursa imagine

gramatica fanteziei - introducere in arta de a nascoci povesti

a (re)aparut de curand la Humanitas.
savuros de citit.
cand mintea va cere bomboane, dati-i asa ceva. si admirati-o cum se linge pe circumvolutiuni.
cand copilul cere povesti, treceti la treaba.

in cautarea unei alte Luni

mi-am pregatit visele, ca de fiecare Luna Plina.

le-am rostit, le-am rotunjit, le-am slefuit si mi le-am strans in pumni si in piept ca sa le ocrotesc pana ajung la Marea Corabie.

doar ca Marea Corabie nu a mai ajuns in port.

am stat pe mal, impreuna cu ceilalti, in asteptare. fiecare, strans in el insusi, frematand intre neincredere si speranta, cu privirile intre apa si cer.

pana in momentul in care Luna a disparut.

tarziu, pe cand uzi si inghetati ne pregateam sa ne intoarcem, un punct dinspre orizont s-a apropiat cu vestile.

explozii vulcanice. cutremur. muntii Lunii s-au zvarcolit si au cazut unii peste altii. praful domneste peste tot. din visele in lucru, Omul din Luna salvase cateva cioburi pe care le-a dezvelit sub ochii nostri.

ne-am apropiat incet de barca pe fundul careia, acoperite cu mantia neagra cu stele (si atunci am vazut ca si Omul din Luna era ud si inghetat) straluceau cioburile viselor. le-am adunat cu grija, fiecare pe ale sale, si pe cele ale altora pe care le-am recunoscut, si pe cele care se potriveau cu ele, si pe cele care semanau.

pe cele care au ramas, Omul din Luna le-a strans inapoi si a dat sa plece.

nu puteam sa-l las. l-am prins de mana si i-am soptit ca undeva, foarte aproape, Cineva il asteapta cu o cafea fierbinte, si ceai, si paine cu miere, si cu multa caldura. si cu o parte din visele lui, lasate pe pamant, nici el nu mai stia de cand.

m-a privit uimit si si-a intors privirea spre barca rupta de la mal. am zambit si i-am spus ca Cineva stie sa repare barca. doar sa aiba incredere, sa se lase, sa ramana.

sa se odihneasca o vreme alaturi.

ca la un moment dat ne vom intoarce cu totii sa dam o mana de ajutor.

Luna va fi reconstruita, Povestitorii lucreaza deja la asta.

foto: Senki Tufako, fotocommunity

seminte de drumuri

cand visele stau si hiberneaza sub stratul de zapada, drumul e croit de puterea semintei. de forta cu care minusculii muschi vegetali se incordeaza in directia cea mai potrivita, acolo unde se afla un glob de aur. sau de sare. sau o inima plina cu dulceata vietii, excelenta inca si dupa cristalizare.

uneori rasucirea primei frunze e o mare surpriza. pentur ca apare in cu totul alt loc decat se asteptau cu totii. cei care au sapat, au pus ingrasaminte si s-au gandit la recolta.

nu. samanta stie ca secretul ascuns in ea s-ar pierde daca destinul ei ar fi sa devina doar o alta firimitura de hrana, mancata sau irosita.

sensul pe care il va transmite poate cere ca ea sa incolteasca pe marginea drumului. acolo unde scripturile spuneau ca se va opri candva la umbra insusi Cel Care va arata celalalt drum. mai frumos si mai inflorit. si asta ii da puterea.

sursa imagine

cea mai frumoasa poveste...

... o gasiti aici.

pietre roz

de presarat pe drum, firimituri de tandrete cristalizata... care ma vor ajuta sa ma intorc intr-un acasa de poveste romantica :)

despre cum sa pasesti in frumusete

uneori iti vezi propria frumusete. niciodata toata. alteori, o vezi in jurul tau, asa, un pic mai departe. pana la ea mai e un pic, o cale, un pas. doar un pas.

doar ca pasul acesta... nu prea stii cum sa-l faci.

fie ca ti se par mai importante alte carari. ti se pare ca-s altele: adevar, dreptate, salvarea omenirii de balauri, zmei sau de ea insasi. fie ti se pare ca n-ai incaltarile potrivite pentru astfel de drum... aici ti se pare ca nu merge cu bocancii... si nici descult... iar pantofiorii de sticla sunt cam stramti.

oricum, de cate ori ai pasit pana acum in frumusete, te-ai intors.

intoarce-te inapoi, in ea!

fruntas in inima ta :)

cine? romanul de dragoste al secolului XX...
si nu oricare, cel mai frumos :)
Monica Brandusescu / Fundatia ,,Noi Citim" ne invita la un concurs pana pe data de 12 februarie. adica acum, curand, in doo zile.
detalii, aici.

zahar pudra din belsug

... si vata de zahar. si o gramada de prajituri cu frisca si glazuri albe. si martipan. alb pe alb, orbitor si de diferite nuante. si acadele translucide din turturi lungi. toate made in Narnia. din perioada alba.

la pascut

maine imi duc inima la pascut si adapat. de cand i-am promis asta (nu ca ar fi fost mai cuminte sau altceva, pur si simplu am vrut sa-i fac o bucurie) se tot foieste curioasa in cosuletul ei de coaste. s-a plictisit si ea, saraca, de fast-food, in ultima vreme rar a mai avut ceva bun de mancare.

va povestesc cand ne intoarcem :)

later edit:

am fost si ne-am intors bine dispuse. eu, un pic rusinata; crezusem ca eu sunt cea care-si scoate inima in lesa la plimbare. iar ea, doar pentru ca a avut un pic de spatiu-timp sa se desfasoare, s-a aratat, imensa, ca luna plina. plina de de toate, de toate contrariile in aproape-armonie. si distrandu-se bine cand i-am spus cum o vedeam eu de fapt.

multumesc, Ramona!