FETIŢA CU CHIBRITURI ŞI TESTUL PRĂJITURII

Mai avea câteva chibrituri în cutie şi ştia că nu va rezista şi în cele din urmă le va aprinde. Dar se obişnuise să amâne cît mai mult momentul, în lupta zilnică cu frigul. Îşi privi mâinile: nu încă, mai putea rezista vre-un sfert de oră. Desoperise jocul acesta al amânării şi se gândea că la un moment dat va rezista până la capăt. Va vinde toate chibriturile şi nu va mai simţi nevoia dureroasă de a le aprinde pentru ea însăşi. Cu banii care i-ar fi luat pe acele ultime chibrituri, strânşi timp de o săptămână, şi-ar fi putut cumpăra o prăjitură. Visa de mult la asta ...
Soarele asfinţise de mult. Se gândi că acum avea motiv să aprindă măcar unul, nici nu vedea bine pe unde mai calcă. Mâinile i-ar fi mai rezistat puţin...

Ridică chibritul aprins în dreptul ochilor şi privi în faţă. O uşă mare, cenuşie, metalică. În dreptul ochilor ei, pe o plăcuţă aurie scria ,,Laborator de testări psihologice”. Citi literă cu literă; nu prea înţelegea ce ar putea să fie.
Uşa se deschise; un bărbat înalt şi sobru, conducea la plecare o tânără femeie care ţinea de mână o fetiţă de vre-o trei – patru ani şi zâmbea fericită şi neîncrezătoare, vorbind cu bărbatul înalt: ,,Cum, doctore, asta înseamnă că fetiţa mea o să reuşească în viaţă mai bine decât alţii?”
Bărbatul privi cu un zîmbet fugar spre fetiţa mânjită pe faţă de ciocolată, se înclină spre mama ei, salută scurt şi deschise uşa să intre. Dar ceva îl făcu să se întoarcă, poate simţise intensitatea cu care fetiţa cu chibrituri privise scena, sau poate auzise ţipătul ei uşor când flacăra chibritului îi ajunsese la degete.

,,Vrei să intri?” Era ceva în vocea omului acela care o făcu să înainteze spre el fără teamă. Omul o conduse de-a lungul unui coridor alb, şi o pofti să intre într-o cameră. Ea intră şi rămase uimită în prag; nu ştia ce să zică, nu mai văzuse aşa ceva, nu putea decât să dilate pupilele: camera era plină cu bomboane, prăjituri şi acadele, mult mai frumos decât în vitrina cofetăriei!
Bărbatul o invită să se aşeze, şi luă loc în faţa ei. Pe masă, între ei, se afla o farfurie cu o prăjiturică. El îi spuse: ,,te rog să mă aştepţi cîteva minute; dacă vrei, poţi să mănânci prăjitura, e pentru tine; dar dacă ai să rezişti fără să o mînânci până mă întorc, îţi promit că mai primeşti una”, apoi ieşi.

Fetiţa se dezmeticea cu greu. Tot ceea ce se petrecea depăşea puterea ei de înţelegere. Era aproape înspăimântător, deşi nu simţise nici o ameninţare din partea bărbatului înalt şi sobru. Ridică privirile şi cercetă prăjitura. Se miră şi ea că nu mai simţea nevoia să o mănânce. Nici nu se gândea la posibilitatea de a a mai primi încă una; până atunci nici un adult nu îi făcuse o astfel de promisiune pe care să o mai şi respecte! Totul era teribil de misterios, aşa că se gândi că poate visează. Se ridică de pe scaun şi se plimbă prin camera plină de dulciuri. De câteva ori ridică mâna să atingă una, dar se răzgândi. Era posibil ca, o dată atinse să dispară. Se aşeză la loc, ameţită şi tulburată, aşteptând întoarcerea personajului misterios.
Nici nu îşi dăduse seama cât de cald era în cameră şi cât de diferit se simţeau mâinile ei încălzite. Nu avea o denumire pentru ,,bine”, doar simţea diferit.

Uşa se deschise şi bărbatul intră cu încă o prăjiturică în mână. ,,Uite, e pentru tine, pentru că ai avut răbdare.”
Se simţea în siguranţă, aşa că se miră şi ea de primele cuvinte care i-au ieşit dintre buze: ,,Mi-e frică!”. Bărbatul înalt şi sobru o privi cu atenţie: ,,Ştiu”.
Privi în sus spre el. Ştia că ceva în viaţa ei se schimbase fundamental în viaţa ei, o dată cu acel moment de acceptare.

Nu îşi mai amintea dacă mâncase prăjiturile, dar probabil că aşa era, pentru că, în drum spre casă, când, din obişnuinţă îşi privi imaginea reflectată în vitrina cofetăriei, se văzu murdară la gură, la fel ca fetiţa cea mică a femeii fericite. O senzaţie neobişnuită o făcu să zâmbească şi să meargă mai departe strângând în buzunare chibriturile rămase.

La câţiva ani de la acea întâmplare, acum ucenică la cofetărie, cea mai mare bucurie a fetiţei e să plece spre casă cu dulciuri în buzunare, pe care să le împartă copiilor şi cerşetorilor.