vineri, 30 octombrie 2009

intr-o luna, aceeasi ramura












somnul de dimineata al piticilor

au adormit pe sub ierburi dupa ce au stat juma de noapte la povesti, pe malul lacului...
din cand in cand, in somn, in vis, o vorba, o idee, o imagine ii face sa tresara si sa tresalte, ridicand capul la suprafata...
dar e inca frig si iarba uda. visul poate fi continuat.

joi, 29 octombrie 2009

vecina de la unu

vecina mea de la etajul unu e o frumusete. e o poveste ea toata, din varful mustatilor pana in varful cozii. mai ales atunci cand se alinta, cu grija sa nu-si desprinda nici un pic trupusorul de pe calorifer...
ma intampina uneori seara pe aleea din fata blocului, cu un miorlait imperativ. o intreb: ,,ce cauti pe afara la ora asta?!" se uita in sus la mine, ca si cum m-ar privi de sus: ,,dar tu, la tine asta-i ora de venit acasa?!"
ma pufneste rasul si deschid usa blocului. de fapt ii deschid ei usa, si intru si eu dupa ea. intra, apoi urca scarile o data cu mine, mieunand inca. se opreste la etajul unu, pe un pres in fata unei usi. acolo sta stapanul. sau, mai degraba acolo e casa unde e stapana. eu urc mai departe, zambind. e bine.
pe calorifer o gasesc diminetile. o intreb: ,,vrei afara?" in ultima vreme, raspunsul e negativ. e prea bine pe calorifer. imi trec mainile un pic prin blana ei, si plec mai departe. e bine.

miercuri, 28 octombrie 2009

vin fiert


pentru cei care se simt acum precum copacii carora le cad frunzele. pentru cei care plutesc desupra frunzelor, sa nu le calce.
pentru cei carora le e frig, si pentru cei carora le ard obrajii.
pentru cei care isi traiesc morti si renasteri. pentru fabricantii de masti, pentru actori si pentru negustori.
pentru vanzatorii de iluzii si pentru cumparatorii lor.
si pentru tine.
de fapt stiai ca pentru tine, in mod special pentru tine. sa bei impreuna cu. sau, daca acum n-ai cu cine, bea cu mine.

ispita

cat de frumos se poate colora o mlastina pentru a te ademeni ?

marți, 27 octombrie 2009

limbajul cadourilor


dintre cele x limbaje ale iubirii, cel al cadourilor e unul dintre cele mai vizibile. o modalitate de a striga lumii intregi bucuria...

blogul meu (acesta) a primit un cadou super, de la Calin si de la April... (o sa mai arunc priviri in gradinile vecine, sa nu cumva sa mi-l fi mai oferit cineva si eu sa-l ignor cu nesimtire - asa e, l-a mai primit, alaturi de toti cititorii blogurilor lor, de la Gabi si de la Leo). e super si misterios... sunt strivita de curiozitate, ce-o fi? adica ce-o fi fost in mintea autoarei, cand l-a desenat?


il dau si eu mai departe, fara nici o obligatie de afisare (imi cer scuze fata de intentia sa circulanta, dar nu cred ca se intrerupe lantul). e greu sa-i gasesc pe cei care nu l-au primit inca, asa ca il ofer: blogului sufletului meu sora, Mikka, si apoi, cu dedicatie speciala, celor care citesc, fara sa lase urme ale trecerii lor.

luni, 26 octombrie 2009

ultima lectie, Merlin catre Arthur

sursa imagine: Canan Oner, fotocommunity

- Nu am sa ma mai intorc, nu-i asa? (...)
Merlin, care statea langa el, acutura din cap.
- Nu e nevoie. Cu mine ai terminat.
(...)
Magul e cel care te invata parasindu-te, iar cand vei putea sa te parasesti pe tine insuti, vei fi si tu mag. (...) Te-am condus in locurile secrete ale sufletului tau, acum trebuie sa le descoperi din nou tu insuti.
nu cred ca e adevarat. in toate vietile pe care mi le amintesc si in toate etapele acestei vieti te-am urat pentru ca nu ai stiut sa alegi momentul.
si m-ai lasat furioasa si convinsa de egoismul tau care iti permitea sa ii aduci pe discipoli doar pana la un anumit nivel, si sa-i parasesti cand acestia incepeau sa inteleaga.
bineinteles ca dupa multe rataciri, imi dadeam seama de adevarul spuselor tale. dar asta nu ma facea sa te urasc mai putin pentru modul in care ai spus-o, disparand brusc dupa aceea. uneori am parasit calea, apoi am urmat-o.
da, pentru tine nu avea importanta. privirea ta strabatea secolele si sufletele, inainte si inapoi. vazand cauze si finalitati, ce mai conta pentru tine drumul? drumul celuilalt, caci al tau se construia singur sub talpile tale.
te mai vad din cand in cand, la rascruci si iti aud rasul:
- (...) orare cat de buni ar fi toti anii acestia de invatatura magica, daca nu ti-as fi aratat totul inca din prima lectie?

din: Deepak Chopra, Calea magului

vineri, 23 octombrie 2009

intalnire cu marele sarpe


o petala nu-i a mea...

nu stiu de unde a venit. e rece si uda. bine, si ale mele sunt ude, ca a plouat. dar asta e rece altfel. si ma face sa ma simt ciudat. ca atunci cand vine noaptea.

miercuri, 21 octombrie 2009

marți, 20 octombrie 2009

luni, 19 octombrie 2009

dendron erotikon

sursa poza

nu banuiam ca acea calatorie ma va indrepta intr-o directie atat de stranie...
la plecare stiam ca trebuie sa merg undeva, candva, in trecutul liniei mele pentru a cauta un vindecator care sa ma invete din tainele sale, apoi in viitor, in acelasi scop.
n-am mai ajuns in viitor, pentru ca experienta din trecut mi-a testat limitele intr-un mod nebanuit... chiar daca am uitat pe moment ceea ce cautam de fapt...
drumul m-a dus prin padurea cunoscuta si strabatuta adesea in drumurile mele din vis.
cunosteam potecile, arborii, ma ghidam dupa izvoare si dupa cuiburi. doar ca, de data asta, copacii deveneau din ce in ce mai mari, iarba mai inalta si mai umeda, iar plantele cpaatau forme ciudate. liane, despre care stiam sigur ca nu cresc aici, frunze mari de forme neobisnuite, totul mai invaluitor si mai tacut in acelasi timp.
m-am uitat in spate: nu lasasem urme, iar padurea asa cum o stiam eu, disparuse.
teama a durat doar o clipa. stiam ca trebue sa calatoresc in trecut, iar aspectul padurii putea sa insemne ca reusisem. doar ca padurea, asa cum o stiam eu, avea margin ila care puteam usor ajunge. cunosteam casutele izolate ale satului, stiam ca oamenii pe care ii cunosc pot sa fie usor gasiti... iar aici, in prezentul de atunci, ma simteam inghitita de padure.
mergeam ghidata doar de intuitie, simtind vag ca intr-o alta realitate cu care sunt oarecum conectata, cineva bate toba ritmandu-mi pasii si tinand de marginile hartii.
ma gandeam ca un vindecator, un shaman, un magician ar putea foarte bine sa locuiasca si in padure... dar cum sa il gasesc?
oricum, nu era obligatoriu sa il gasesc, nu era o misiune precisa si care sa fie importanta pentru mine... la nivelul meu actual, important era sa intru in calatorie si sa explorez tot ce se poate...
asa ca mi-am deschis larg portile perceptiei catre tot ce mi-ar fi putut oferi acea lume... nu ma simteam in nici un fel amenintata. stiam ca ma pot oricand reintoarce, agatandu-ma de bataile tobei.
la un moment dat senzatiile au devenit ciudate. nu percepeam nici un fel de prezenta umana, dar ma simteam atrasa... tulburata... si in asteptare... asteptare a ce? aerul cald si umed apasa parca un pic mai greu. copacii pareau din ce in ce mai desi, iar cand imi faceam loc printre ei, simteam frunzele lipindu-mi-se de piele. de piele? dar nu plecasem imbracata? nu-mi mai dadeam seama, pentru ca atingerile devenisera aproape umane, alunecand pe fata si mainile mele. mi-am surprins respiratia accelerandu-se si mi-am simtit sangele mai aproape de suprafata pielii. nu, nu era frica... ma simteam insa din ce in ce mai tulburata, excitata, confuza...
am inceput sa alerg si o ramura m-a plesnit usor peste buze, lasandu-mi un gust ciudat, de seva dulce. m-am oprit sa-mi sterg buzele si m-am simtit imbratisata. nu, nu de brate umane, ci de ramuri infrunzite. nu e posibil... si totusi...
si totusi mintea mea a renuntat sa se mai impotriveasca si a acceptat miracolul: eram imbratisata, mangaiata, leganata, sarutata, penetrata de un copac... nicioadata in visele sau fantasmele mele nu mai traisem asa ceva... m-am abandonat atingerilor frunzelor, strangerii ramurilor si luminii fragmentate care trecea prin frunze si mi se invartea peste fata, ametindu-ma din ce in ce mai tare...
era cea mai ciudata forma de erotism traita sau imaginata pana acum, in care doar primeam mangaierile vegetale fara sa simt ca mi se cere sau mi se ia ceva... intimitate stranie, in care nu simteam dragostea pe care o poti simti fata de o alta fiinta umana, ci doar acceptarea si intimitatea profunda si reciproca pe care dragostea impartasita o presupune.
nu stiu cat timp am petrecut cu ciudatul meu iubit... si nici cum ne-am desprins... doar ca la un moment dat inima imi batea tot mai tare, iar sangele imi bubuia in urechi... in ritmul de intoarcere al tobei care ne aducea in realitatea ordinara...
m-am trezit pe podea, asezata inca in pozitie de meditatie... si am mai pastrat cateva clipe senzatiile frunzelor pe piele... chiar daca acum imi simteam hainele... obrajii mi-au ramas incinsi ceva mai multa vreme...

joi, 15 octombrie 2009

la gura sobei


cand e frig, si mintea, si sufletul au nevoie de caldura.
frigul ne separa de obiecte si ne apropie de ceilalti.
la gura sobei, ne strangem. unii in altii, in apropiere, in imbratisare.
sa spunem povesti, sa ascultam povesti.
pe soba, mere, gutui, castane, ceainice. langa soba, pisica.
mirosuri, arome.
umbre pe pereti. chicoteli discrete, intrerupre de protestele celor care vor sa asculte povestea mai departe.
ochi mai intai mari, rotunjindu-se ca bomboanele, apoi din ce in ce mai mici, toropiti. cu genele luptand intre dorinta de a afla sfarsitul povestii si promisiunea de a o continua in vis.

marți, 13 octombrie 2009

sâmbătă, 10 octombrie 2009

fantana

sursa imagine
intr-o camera frigorifica din subsolul mintii mele pastrez o fantana de ciocolata. nefunctionala, inca decorativa. nu stiu cum s-a stricat si nici nu are importanta.
poate e nevoie doar de focul care sa fluidizeze ciocolata.
poate ca din ciocolata topita s-a scurs un pic undeva, intre rotitele care faceau fantana sa mearga.
poate am pus prea multa ciocolata sau prea putina. prea dulce sau prea amara. instructiunile de folosire le stiam pe dinafara, chiar daca mare parte din ele erau scrise in limbi necunoscute. nu prea stiam sa le aplic.
a functionat destul de putina vreme.
s-a stricat discret, pe neobservate. la inceput ciocolata era foarte densa si nu mai voia sa curga. apoi s-a lipit de pereti si nu s-a mai putut curata. straturile de ciocolata cu diferite arome s-au suprapus pana cand a ajuns o copie solidificata a ei insasi.
ciocolata, buna la gust, a mai fost scoasa uneori cu cutitul si ciocanul. apoi, n-a mai meritat efortul.
apoi am inchis fantana la rece, pentru ca ceea ce a mai ramas sa nu se altereze. apoi n-am mai dat pe acolo.
din cand in cand, imagini asemenatoare de la expozitii imi mai trezesc niste regrete sau niste dorinte. sau la cate o curatenie de primavara mi s-ar parea firesc sa dau si pe acolo.
nu. nu inca. poate e nevoie de un mester bun, care sa stie ce sa-i faca. sau macar de foc.

vineri, 9 octombrie 2009

visul e o poveste

sursa imagine
da, asa e. visul e (ca) o poveste.
au mai spus-o si altii.

mi-am amintit cum zicea Paola Santagostino in ,,Cum sa te vindeci cu o poveste", ca:
,,Basmul, ... fiind un produs imaginar fantastic, izvoraste dintr-o lume care se situeaza între constiinta si inconstient. Basmul este un produs intermediar între comunicarea verbala si un vis. In structura lui sunt reproduse nu numai dinamicile constiente ale autorului, ci si cele inconstiente, mult mai interesante (pentru a aplica o psihoterapie)."

nu ma intereseaza acum ideea de psihoterapie, ci doar sa ma joc la limta dintre vis si poveste.

am primit ca tema/joaca de la Robert Moss, in prima seara a seminarului de ,,active dreaming", printre altele, sa ne scriem, inainte de a merge la culcare, intentia pentru aceasta noapte.

uau, greu de ales. pentru ca vin, gramada, dorintele. in aceasta noapte as vrea sa...
care din ele va deveni oare atat de puternica sa se transforme in intentie scrisa, in plan, in actiune, in realizare, in poveste?
sunt si eu taaaare curioasa sa aflu cum ma va ispiti povestea ce se vrea traita sa o doresc si sa o visez tocmai pe ea?
urmeaza semnele, urmeaza semnele...

luni, 5 octombrie 2009

chemare

sursa imagine
clopoteilor le vine sa rada cand aud clopotul mare si grav.
oricum, altfel nu stiu sa-i raspunda.
ar tacea, dar parca nu se cuvinte sa lasi ditamai clopotul sa bata singur. zic si ei, cu limbutele scoase, repede-repede, cuvantul cantat de marele clopot.
il iau si il infasoara innodat si incretit de veselie.

inimile bat si ele prelung la auzul marelui clopot, intinzand arterele pana cand vibreaza si ele ca niste corzi.
mainile se aseaza pe ochi, tematoare in fata maretiei presimtite.
apoi tremura usor cand aud clopoteii, cu hopuri, cu salturi si rostogoliri prin iarba.
pana cand sunetul devine lumina. si mainile cad la loc pe langa trup.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

nu credeam...

foto: Zena Holloway

vineri, 2 octombrie 2009

cuib pentru inima care invata sa zboare

sursa imagine
dragostea mea, nu te teme.
aripile tale sunt puternice, vantul te va mangaia, nu te va arunca la pamant.
la inceput, vei zbura cate putin, in apropiere. apoi, treptat, in arcuri din ce in ce mai largi, in sus, spre cerul inimilor, acolo unde migram toate atunci cand vine frigul, si de unde ne intoarcem, un pic mai mature, pentru primavara sufletului si vara trupului.
te poti intoarce oricand, pentru un val de sange cald, proaspat, care iti cunoaste caile interioare ca nimeni altul.
cuibul e moale si bun. alaturi sunt plamanii, si, strans impletit in tesatura de ramurele, sufletul.
esti acasa. si aici in cuib, si sus, in cer.
eu te astept cu coastele deschise.


ganduri si imagini superbe cu inimi, si aici, pe blogul unei femei frumoase...