luni, 27 octombrie 2008

povestile se spuneau in jurul focului...

doar ca acum, focul apare din ce in ce mai rar, iar cei stransi in jurul sau nu mai stiu ce sa spuna...
Pe deal, in noaptea dintre zilele de Sfantul Dumitru, satul se strangea sa pereaca. Un foc mare, si in jurul lui lume multa, cu mancare, bautura, glume, flirturi, rasete si povesti.
Anul acesta plouase, iarba era uda, iar tinerii erau dusi la o nunta. Bunicii au hotarat totusi sa faca focul, pentru cei mici. Ei stiau cum era pe vremuri, dar nu mai aveau forta; copii priveau focul si asteptau, fara sa stie ce. S-a stins destul de repede, fara sa se petreaca mare lucru, dar focul fusese aprins, traditia nu fusese intrerupta, puteau spera in povestile de anii viitori.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

cu un pas in poveste si cu celalalt in asa-zisa realitate

in copilarie mi-am dorit de multe ori sa intru in povestile pe care le citeam; fie ca ma identificam cu un personaj, fie ca eram convinsa ca prezenta mea ar aduce un final mult mai bun decat cel gasit de autor, fie imi doream sa apar unul din personaje de rautatea celuilalt (situatie pe care eu, ca cititor o consideram perfect dezirabila si controlabila)... cert e ca petreceam multe clipe cu ochii pe pereti dupa ce ii ridicam in cele din urma din carte.
apoi noroc ca am dat de literatura SF unde deja erau stabilite limitele ecologice, morale si oarecum legale ale implicarii... am inteles ca nu am voie sa calatoresc in trecut decat pentru a-l intelege si in nici un caz pentru a-l schimba, ca sta scris in planurile universale ca un anumit personaj sa dispara intr-un anumit moment si ca asta e ok pentru Univesrul intreg.
(si mai ok a fost cand, adult deja, am invatat ,,Change personal history" in cel mai ecologic mod cu putinta si am ales sa-mi redecorez istoria personala transformand regretele in amintiri & invatare.)
am descoperit si savurat un fragment de film in care fictiunea se amesteca in realitate si, de data asta personajul imaginar e cel care ia initiativa....
va recomand cu multa caldura : Purple Rose of Cairo

vineri, 17 octombrie 2008

proiectii si fabule

in numele drepturilor animalelor, protestez!
de ce cand vorbim despre defectele noastre le dezumanizam intr-atat incat sa inventam fabule cu animale ale caror trasaturi de caracter le respingem la noi?

fluturi



ai de ales: folosesti strategia sau magia pentru a-l face sa ramana, si apoi il privesti cum i se ofilesc aripile sau il lasi sa zboare, te bucuri un pic ametita de spelndoarea zborului sau... si apoi iti uzi un pic inima cu lacrimi, sa nu se ofileasca ...

Craciunul globuletului negru



...

Şterse de praf ultimul globuleţ – de fapt ar fi avut chef să le spargă pe toate, dar nu era suficient de furioasă ca să nu se gândească la riscul de a călca apoi pe cioburi mărunte, ascunse în grosimea covorului – şi vru să îl pună înapoi în cutie.
Globul strălucea ciudat, reflectând mai multă lumină decât ar fi fost cazul. Şi mai ciudat era că era negru, iar Lilly nu îşi amintea să-l fi cumpărat sau să-l fi primit de undeva. Ce căuta acolo?

...

Un zgomot ciudat în sufragerie. Se îndreptă spre uşă, se întoarse, mai luă o linguriţă de îngheţată şi ieşi în sfârşit din bucătărie. Globuleţul căzuse de pe masă şi se rostogolea pe covor cu o viteză neobişnuită lăsând o dâră de lumină în urma lui.
Curiozitatea deveni mai tare decât teama, şi în plus parcă mai era ceva, ceva ce nu mai simţise de mult, era speranţa....
Globuleţul era cald în mâna ei şi vibra. Culoarea, dintr-un negru iniţial mat devenise de un negru lucios cu irizaţii de curcubeu... o căldură blândă ce pornea din el îi pătrundea în palmă şi din mână i se răspândea apoi în tot corpul... simţea că se dezmorţeşte. Trăsăturile feţei i se destindeau într-un zâmbet, simţea că i se ridică fără voia ei colţurile buzelor şi ale ochilor, corpul era în acelaşi timp greu şi uşor ca şi cum...

duminică, 5 octombrie 2008

despre CUM, din urmatorul workshop



Priviţi imaginile din faţa voastră timp de 1 minut şi exploraţi-le. Apoi, timp de 5 – 10 minute scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la acea imagine.
Imaginea primită foloseşte ca punct de plecare pentru o scurtă povestire; aceasta nu trebuie să explice neapărat imaginea, atâta timp cât imaginea inspiră într-o oarecare măsură rezultatul final.

În timp ce scrieţi, priviţi imaginea din când în când. Dacă scrieţi la persoana I, imaginaţi-vă că intraţi în imagine şi acţionaţi, fie din pielea persoanjului (unuia din presonaje), fie alături de acesta (aceştia). Descrieţi peisajul, acţionaţi, interacţionaţi, faceţi tot ce vreţi şi scrieţi despre asta!
Evitaţi să folosiţi texte scrise mai înainte doar pentru că se potrivesc cu imaginea, exerciţiul trebuie folosit pentru a genera idei pentru texte noi!

sâmbătă, 4 octombrie 2008

cat de mare e marea?

si cat de mare trebuie sa fie speranta ca sa fie mai tare decat valurile, decat vanturile, decat stancile?
numai cine a primit raspunsul la mesaj poate spune.