vineri, 24 decembrie 2010

joi, 23 decembrie 2010

recuperatorul (3)

a aparut, ca de obicei, cand il asteptam mai putin.
nu prea eram pregatita pentru venirea lui. nu eram pregatita atunci sa ma scufund.
aveam mintea plina de maruntisuri care toate ar fi trebuit rezolvate in clipa aceea. unele m-ar fi tinut la suprafata, altele ar fi fost ca niste pietre.
mi-a zambit si mi-a intins mana, ca pentru a ma invita in calatorie... am intins-o si eu pe a mea, ezitand putin, i-am atins-o, dar conexiunea nu s-a facut spontan. era doar o atingere obisnuita, sufletul nu imi ajungea pana in varful degetelor.
asteptam si unul si celalalt...
imi fac curaj sa ii spun: ,,poate azi nu e o zi potrivita pentru calatorie..."
imi spune zambind: ,,ok, nici o problema, dar daca tot am venit doar inotam un pic, ne oprim la adancimea la care vrei..."
m-am relaxat si m-am intins pe apa, alaturi de el... in mod normal, in lumea obisnuita mi-e cam teama de apa. poate de aceea si fascinatia pe care o simt cand il ating pe el, om al adancurilor, e atat de mare.
vocea lui incepe sa murmure cantecul valurilor... cantecul pe care il recunosc si il uit de fiecare data. mi-e bine acum, ma simt in siguranta.
ii spun: ,,hai sa mergem. pana unde vrei tu."
imi raspunde: ,,pana unde vrei tu. pana unde te tine rasuflarea."
stiu ca, desi calatoria e in mine, el cunoaste mai bine detaliile drumului. eu am doar o imagine, o idee, poate o amintire, o durere. el are harta si busola. pe care le vreau si eu...
mana in mana cu el, imi potrivesc respiratia dupa a lui: sapte batai de inima o inspiratie, apoi inca sapte ma opresc cu plamanii plini, sapte batai de inima expir, si inca sapte astept fara aer. singura n-as putea inca, si nu va recomand nici voua :))
cand ne-am potrivit si ritmul batailor de inima pe care le aud acum ca pe niste sunete infundate de toba, dupa o inspiratie lunga, ma ia in brate si ne scufundam.
stiam ca voi trece pe langa visul care nu era al meu, dar care imi era destul de familiar... si voiam sa trec repede dincolo de el. m-a oprit sa privesc pana la capat.
,,de ce sa mai vad o data? oricum nu o pot ajuta!"
,,pe cine?"

de fapt, nici nu stiam cine are mai mare nevoie de ajutor... si aveam doar o bucata de imagine, nu stiam ce a fost inainte, nu stiam ce se petrece dupa aceea cu femeia sau cu fetita sau cu celelalte personaje din vis.

mi-a spus: ,,doar tu ai ceva de luat de aici. doar tu stii ce. dar pentru asta, priveste si asculta cu atentie cuvintele si gandurile care par ale lor. si mai ales emotiile. emotiile sunt ale tale, nu ale lor".
s-a departat putin, tinandu-ma totusi de mana cat timp am privit.
m-a intrebat apoi: ,,in sus sau in jos?"
mi-am invins teama si am ales sa coboram mai adanc, dupa femeia scufundata. voiam sa stiu ce era in spatele spaimelor sale. ce isi spunea, ca sa se impiedice sa se ridice la suprafata.

imi invingeam cu greu pornirea sa ma reped la ea, sa o apuc, sa o scutur... stiam ca, oricum, nu ma pot desprinde de el. nu inca. si apoi, eram suficient de lucida sa inteleg ca ceea ce eu vedeam acum era doar un vis dintr-un vis. imaginea vag familiara a unei femei scufundate. doar scufundate, nu moarte, caci si ea era doar intr-un vis... al ei? al meu?

m-am asezat pe fundul marii, alaturi de ea, privind-o. dupa ce mi-am invins teama, am si atins-o, tinandu-l pe el cu cealalta mana. ca si cum as fi vrut sa trec din visul meu in al ei, stiind ca sunt in siguranta.
in mintea mea au inceput sa se inchege imagini si cuvinte. abia soptite, ca si cum le-ar fi spus doar pentru ea. ma infior putin recunoscand cuvinte pe care si eu mi le spun... mi le spuneam...

ma intorc spre el, usor jenata. stiu ca ,,aude" ca intelege. imi repeta cuvintele sub forma de intrebare, cu zambet. ,,esti...?"

NU! ma revolt si imi strig refuzul intai spre el, apoi spre ea, apoi spre toata marea. NU, NU! marea pare sa rada, cu bunatate. el la fel.

,,atunci?" ma intreaba. ,,daca nu, cum? spune, striga!"

greu, mi-e teribil de greu. daca as putea, mi-as intoarce fatza sa nu ma vada cand o spun. nu indraznesc sa o spun fatza de el, ca si cum ar fi o minciuna. e adevarat, si totusi, cuvintele imi raman pe buze. nu conteaza ca in visul meu sunt in apa; refuzul, negatia a iesit!

stiu ca daca voi putea face afirmatia asta din toata inima, ea isi va deschide ochii si se va ridica la suprafata, si eu voi urca, la randul meu, impacata. dar mi-e atat de greu sa o spun, chiar daca inima mea stie ca asa e...

incet, incet, inima mea incepe sa murmure. incet, incet, murmurul imi urca din piept pana pe buze si apoi, usor-usor, afara. incet, incet, ochii ei se deschid. delfinii inoata acum in jurul nostru in cercuri largi.

nu o pot invata acum cuvintele, cantecul. dar pot sa i-l transmit. nu merge simplu, de la femeie la femeie, dar stiu ca el ma va ajuta. cu cantecul pe buze, imi apropii buzele de ale lui. buzele noastre se ating, el culege cantecul si se indreapta spre ea. ca sa o elibereze de lanturile de alge si corali isi foloseste amandoua mainile, iar eu accept sa ma desprind pentru o clipa. el ii dezveleste pieptul si cu buzele ii pune cantecul in inima. ea zambeste si dispare.

ne pregatim sa ne ridicam la suprafata. sunt incantata ca am stat pentru putin timp pe fundul marii fara sa fiu sustinuta. dar ce bine e sa fiu din nou imbratisata si urcata in siguranta...

ma intreaba: ,,mai ai cantecul?" nu il mai simt pe buze, si i l-as cere inapoi... asa cum i l-am dat... dar il am inca in inima, zambesc si nu spun nimic. stiu ca stie.

marți, 21 decembrie 2010

la revedere, baba Cloanta!

ma despart de inca o masca... si sper, de umbra asociata ei...
in calatoria mea prin arhetipurile feminine, de-a lungul jocului am experimentat pe rand diverse personaje.
initial la alegere, apoi aleatoriu, dupa cum imi apareau in fata. in mod previzibil, am incercat mai intai intrarea in pielea unor personaje feminine puternice si atragatoare: regina, mama, curtezana, printesa. apoi, s-au ivit in fata mea si si-au cerut drepturile la punerea in scena vrajitoarea cu multiplele ei forme, cersetoarea, cenusareasa, fetita cu chibirturi. le-am acceptat invataturile si stiu ca vor mai urma, pentru ca de unele aspecte nu m-as apropia de buna voie...
saptamana asta am stat in pielea Babei Cloanta. azi ma pregatesc sa o las sa isi vada de drum. va las si eu cu cateva cuvinte despre ea.

miercuri, 15 decembrie 2010

recuperatorul (2)

surasa imagine
am stat zle si nopti de vorba cu el si incercand sa-i ghicesc vraja.
sa invat sa fac si eu ce face el.

la inceput mi-a spus povestile marilor si ale furtunilor, numele stancilor, mi-a soptit cu valurile si mi-a aratat din perlele pe care le tinea in saculetul atarnat de piept. mi-a cantat si m-a incantat.
apoi, vazand ca dincolo de vraja fiintei lui eu inca imi doresc o parte din destinu-i, intr-o seara a disparut.
mi-a lasat pe perna cateva versuri ale lui Rumi:

,,Ca si pasarile marii
oamenii vin din Ocean,
oceanul sufletului.
cum ar putea pasarea nascuta din acest Ocean, sa faca
pe pamant casa sa?"

,,Cum ai putea gasi perla doar uitandu-te la mare?
Daca o cauti, fii un cautator adevarat:
scufundatorul trebuie sa aiba cateva calitati -
sa isi incredinteze viata in mainile Prietenului,
sa isi opreasca respiratia si
sa se arunce cu capul inainte."

nu te teme, iubitule. nu te vreau om de uscat. peste o vreme, ne vom intalni pe aceeasi plaja, cu perlele proaspat culese intru libertate si fericire.

(partea 1, aici si mai departe :))

marți, 7 decembrie 2010

Castelul celor doua Luni

o fotografie reusita te poate face sa visezi.
dar si una proasta iti poate starni imaginatia...

peste drum de fereastra mea, printre ramurile incalcite ale Copacului de Iarna, se afla Castelul celor doua Luni...
la intrarea caruia Lumina se lupta cu Umbra si invinge...
iar pentru a intra, trebuie sa treci prin propria-ti Lumina...
si sa o sustii fara sa clipesti, cat dureaza parada umbrelor :)
si nu, nu-ti acoperi ochii cu sabia, sa-i feresti... n-ai idee ce oglinda fantastica e o sabie bine ascutita :)

duminică, 5 decembrie 2010

femei in jurul focului

la inceput, pana se aprinde focul, femei ca toate femeile.
radem, glumim, ne privim cercetatoare cate un vesmant, cate o podoaba, ne asiguram reciproc ca aratam minunat si ca avem vrajile si farmecele la indemana. ca suntem cele mai cele.

apoi, gazda aprinde focul si ne asezam tacute in jurul lui. il privim si murmurul inimii ni se revarsa in toate directiile, deschizand Spatiul Sacru in jurul nostru.
si ne privim din nou. suntem aceleasi, dar ceva mai luminoase. stim ca in spatiul acela si in timpul acela, acceptarea, transformarea, vindecarea, evolutia sunt accelerate.

pe rand, fiecare trimite in centrul acestui spatiu ganduri si emotii de multa vreme tacute. poate nicicand spuse, sau nici macar urcate la suprafata constiintei. dureri stranse in tacere, care ne-au facut sa crestem puternice. nu mai e nevoie de ele. acum avem suficienta putere pentru a renunta la ele.
povestim cum sufletul nostru ar putea invarti pamantul intreg pentru ca un anumit val sa ude un anumit tarm. si stim ca putem, si alegem sa nu o facem, pentru a nu tulbura ordinea lumii.
gandurile si emotiile fiecareia ajung la marginea cercului dupa ce au trecut prin foc, pentru a impartasi doar amintirea. focul e magic, arde durerea si coace bucuria ca pe o prajitura.

din cand in cand, cu ochii in care straluceste si focul si apa, ne aplecam si mai luam o bucatica din prajitura.

uneori, spunem si cuvinte de toata ziua. mai rar, doar pentru a legana papusa pe care copila din noi o strange nevazut la piept. si pentru a onora gandurile si emotiile transformate de atingerea focului.
papusa ne tine de mana pentru pasul urmator, copila creste frumos, plina de incredere ca poate gasi si aprinde, la randul sau, focul sacru, aducator de lumina si caldura. si o face.

cand valurile emotiilor s-au domolit, sarutand acum doar usor tarmul, ne pregatim de incheiere. incalzite, imbunate, transfigurate de impartasirea reciproca, murmuram din nou cuvintele care vor inchide acum Spatiul Sacru.
din nou radem, glumim, ne felicitam, terminam prajitura, ne facem daruri.
si plecam in noapte, fiecare spre casa, cu o samanta de Foc Sacru in inima. pentru a lumina si incalzi casele si vietile.

VINDECAREA E PLATA PENTRU EVOLUTIE
EVOLUTIA E RASPALATA VINDECARII