luni, 30 august 2010

da, i-am vazut si eu...

pe dansatorii focului, cei de care povesteste Mikka.
sau pe copiii lor...
cei pe care i-am vazut si admirat noptile trecute la Sibiu sunt foarte tineri. nu stiu daca au avut batrani sa-i invete arta asta sau au redescoperit-o singuri, cautand din flacara in flacara...
magia lor pare inca joaca, joc... atat de natural isi poarta flacarile in jurul trupurilor subtiri si flexibile, in timp ce tortele lor descriu povesti.
in jurul lor, oamenii in cercuri stranse, cu privirile arzand.
mi-am reamintit privindu-i, din memoria miilor si milioanelor de ani de privit la foc, de puterea pe care focul o elibereaza.
si am simtit inca o data, cu imensa admiratie, cat de puternic e omul cu focul in mana, in inima, in ochi.

miercuri, 25 august 2010

joi, 12 august 2010

cele trei calauze

sursa imagine
am intalnit in povestile pe care le spune, le canta si le danseaza Mikka, pe cele trei calauze care te ajuta sa strabati drumul ingust si abrupt dintre vis, viziune si materializare: Povestitorul, Cantaretul si Dansatorul.
si am cautat sa le regasesc pe drumurile mele.
calea fiecaruia e fascinanta, si te conduce la o anume realitate de vis. aparent diferite una de alta.

calea mintii, a inimii sau a trupului. fiecare din ele, incompleta cand e singura.
cuvantul, rostit doar din minte, indiferent cat de frumos inflorit si instelat, doar lumineaza, nu incalzeste. lumina lui iti permite sa te bucuri de infinitele detalii din jur, sa vezi in departare, sa impletesti si sa despletesti harti. dar nu iti da puterea de a strabate lumea si nici speranta de a ii atinge sau intinde marginile.

cantecul, izvorat din inima, te aprinde sau te topeste, iti involbureaza emotiile si iti intinde nori peste munti. si te tine in jale, pe marginea dragostei sau a durerii, te face sa iti rasucesti drumurile si sa ti le legi de corzile sufletului.

dansul iti da forta si gratia cu care sa strabati drumurile inimii, luminate de sensurile cuvintelor... si cu toate astea, ratacirea e inca posibila, arara timp cat te lasi dus de muzica si de poveste...

sunt inca departe, iar puterea mea personala imi permite doar cate o calauza din cand in cand. dar din ce in ce mai des, in popasurile pe care mi le ofer, cu lene si generozitate, prind clipe intre somn si veghe cand mi se par ca ii zaresc pe toti trei, stransi din cand in cand in jurul ceaiului fierbinte caruia ii sunt ceasca... si ma las purtata de fiecare, visand la momentul in care ma voi iubi cu toti trei...

luni, 2 august 2010

picaturi de miere si chihlimbar topit


la inceputul saptamanii trecute a plouat cu povesti.

a fost cea mai grozava ploaie din toate timpurile alea care incep cu ,,a fost o data ca niciodata" si se sfarsesc fie cu: ,,si au trait fericiti pana..." fie cu: ,,dar asta e o alta poveste".

acum ploaia s-a domolit, si daca nu mai curge, pica.

picaturi mari, rare, de consistenta mierii si a chihlimbarului topit, inchizand soare si viata in forma lor de lacrima pregatita sa poposeasca pe primele buze sau sa infrunte veacurile.
le primesc cu respect curgerea. le simt aroma dulce-amaruie, ma bucur de trecerea luminii prin ele. si de trecerea lor pe langa mine.