joi, 28 octombrie 2010

calatoria sarpelui. primele plecari si reintoarceri

După ce Domnul l-a apuca de coadă şi l-a azvârlit pe pământ, să fie pildă celorlalte lighioane, şarpele şi-a scuturat solzii unul câte unul, s-a încolăcit, s-a descolăcit, şi şi-a început călătoria.
Pământul era cu mult mai interesant şi mai fascinant decât Grădina. Acolo era un singur Creator, cu legile Sale şi experimentele Lui de bine-rău, unde, indiferent cât de cinstit jucai, tot prost picai. Căci voia Domnului nu e aşa de uşor de înţeles de către o lighioană, indiferent cât de înţeleaptă sau şireată ar crede-o oamenii. Care, oricum, au fost făcuţi după el.
Solul Pământului era mai aspru, dar mirosurile mult mai bogate şi ispititoare. Ar fi putut să fie foarte bine, dar şarpele avea nevoie de un joc nou, doar al său, cu sine şi cu celelalte vieţuitoare cu care se jucase, oamenii. În special femeile. Erau mai ispititoare şi în acelaşi timp mai uşor de ispitit decât bărbaţii. Mai bucuroase să se ia după susurul uşor de laudă picurată în urechi, după unduirile de brăţară din jurul mâinilor, după atingerea înlănţuitoare şi lunecoasă a solzilor pe piele.
Doar că, după câteva generaţii, urmaşele Evei au început să-l urască pentru că nu rareori limba lui otrăvită le lua minţile, iar în inimile lor apărea invidia. Dorinţele lor îşi pierdeau prospeţimea şi deveneau fierbinţi şi tulburi. Bărbaţii, intuind primejdia, au început să-l pândească şi să-l ucidă cu suliţe şi pietre, sau chiar cu mâinile goale. Uneori, cădeau şi ei pradă şarpelui care îi înghiţea, trimiţându-i în lună.

Prima moarte de mâna omului a fost neaşteptată şi surprinzătoare. O lovitură care i-a zdrobit capul, lasându-i trupul frânghie moale în mijlocul drumului. Omului care îl ucisese i-a fost silă, iar celorlalţi frică să ia frânghia din mijlocul drumului aşa că s-a uscat încet-încet acolo, pe cărare a început să crească iarbă, iar drumul să facă un mic ocol. Iar la un moment dat a apărut şi o legendă despre drumul ocolit...

joi, 14 octombrie 2010

singuratatea Povestitorului

ascultam povestea cu tot corpul. cu ochii intredeschisi si urechile palnie, atenta sa aud locurile unde cuvintele ar fi tras de sforile clopoteilor si clopotelor inimii mele.
clopoteii vibrau imperceptibil, semn ca povestea merge bine si nimic din parcursul ei initiatic nu se rastoarna pe drumurile mele, ca eu sa trebuiasca sa ma apuc sa fac curat si sa pun carul din nou pe drum.
spre final, ma indrept si deschid ochii, multumita de happy-end si bucuroasa ca s-a terminat.
cand, deodata, ultima fraza, cea cu ,,si-am incalecat pe-o sa/ si v-am spus povestea asa" trage brutal de franghia clopotului cel mare.
cuuuum? cand totul se terminase atat de bine si frumos, raul invins, mama si sora vitrega mancate de vipere, anima recuperata, polaritatea echilibrata si eroina maritata?
da. pentru ca nu ma identificasem cu nici unul/una din aceste personaje.
ci sufletul meu plecase pe drumul de seara si frig alaturi de Povestitorul care a incalecat si s-a sus. nu stiu unde, dar in alta parte. poate chiar in acea Alta Parte, Acasa. poate intr-un alt loc unde e nevoie de povestile sale pentru ca deasupra casei sau satului sa inceapa sa ploua. poate pur si simplu a plecat sa mai strabata o bucata de drum din propria poveste, cea mai grea de spus, pentru ca si-o spune singur pentru a-si sustine propriul univers in echilibru. si nu poate incaleca pe capsuni sa-si transfigureze realitatea.
.
later edit: am vrut sa pun o bucatica de film care ilustra cat de cat ce am vrut sa zic. n-am gasit-o pe youtube, era vorba de finalul de la ,,The legend of Bagger Vance". e echivalentul incalecatului pe sa din povesti. chiar daca stiti filmul, e posibil sa nu v-o amintiti. caci legendele se centreaza pe eroi, nu pe povestitori... :)

marți, 5 octombrie 2010

povesti cu cuvinte simple

unele dintre cele mai frumoase povesti au cuvinte simple.
spuse incet, repetat, cantat, leganat.
nu e nevoie de prea multe personaje si decoruri. doar tu si drumul, firul povestii.
de cand am fost la concertul Deva Premal & Miten + Manose, mintea mea se bucura de un fond sonor alcatuit din cele mai frumoase mantre.
la inceput am vrut sa stiu ce inseamna. am cautat, am citit, am meditat. am inteles, dar asta nu mi-a adus mai multa bucurie decat am capatat cantandu-le.

duminică, 3 octombrie 2010

sarbatorile de ieri

sursa imagine
daca vreau sa gasesc un prilej de sarbatoare il pot gasi oricand.

daca vreau sa ma aliniez unui eveniment sarbatoresc, e suficient sa caut... ieri a fost ziua internationala a animalelor, a non-violentei si a mersului pe jos. toate dragi mie. probabil ca daca as fi mai cautat as fi mai gasit vre-o sarbatoare, doua, dar astea mi-au ajuns.

aseara, cand m-am intors acasa dupa o dupa-amiaza plina si fericita, dupa o lunga plimbare pe jos, in pace si bucurie, mi-am chemat in jur, dintre prietenii imaginari, pe cei care ar putea fi numiti conventional animale.

si au venit cu totii, din cele patru directii, si ne-am intalnit in Gradina din care nici unul dintre noi nu a fost alungat nici o clipa.

s-au asezat in jurul meu si ne-am salutat atingandu-ne cu dragoste mainile, labutele, boticurile, aripile sau solzii. am mangaiat urechile vulpii de deshert, inelele luminoase ale sarpelui de argint din luna si ale sarpelui departator de coaste, mustatile soarecelui rabdator, labutele catelului nou venit si coarnele vacii darnice. am privit cu respect ochii vulturului plesuv si clarvazator si mi-am ridicat privirea la timp sa il salul pe omul-fluture care se ducea sa faca o vizita omului din luna. da, se ducea in luna, acolo unde vulpea polara incalzeste visele si visurile neterminate si le ingrijeste impreuna cu iubita de pe Pamant a omului din luna.

si ne-am spus dorurile si ne-am daruit darurile si ne-am bucurat unii de altii si de lumina si caldura focului.

si am ars ceea ce era de ars, multe vorbe goale si pline, emotii rasucite si innodate pe unde nu trebuie, ganduri prafuite si idei nebune. am cantat focului si ne-am lasat incantati de el.

si ne-am despartit cu bucurie stiind ca e suficient sa ne chemam ca sa fim impreuna, sa lucram impreuna si sa ne bucuram impreuna.