in luna

sursa imagine

de cateva luni de cand am invatat jocul trimiterii viselor in luna si m-am bucurat de intoarcerea lor pe pamant, mi-am dorit din ce in ce mai mult. peste puterile mele de acum de a-mi implini visele.

am cerut si mi s-a dat, am cerut si m-am temut. si ce am cerut cu neincredere e inca departe.

asa ca mi-am facut curaj si m-am hotarat: in seara care tocmai a trecut am urcat in luna eu insami.

cand am luat hotararea nu stiam cum voi ajunge; dar, dupa cum bine stiti, cand iti doresti ceva cu adevarat, forte nebanuite se pun in miscare...

si am ales sa incep cu o calatorie in jos, in adancurile mele din care inca imi scot surprize la suprafata, in fiecare calatorie...

m-am indreptat spre un loc de putere pe care l-am atins o singura data: un platou montan cu ierburi moi si uscate, care soptesc cu vantul si te fac sa te simti in anticamera Divinitatii...

am inceput sa cobor incet, incet, in interiorul muntelui. am ocolit de la distanta tunelele prin care lava fierbea incet si am ajuns in spatiile prin care se strecura, parca pe sub pielea mea, sarpele cu solzii argintii.

in dreptul meu, dupa ce a lasat inele argintii peste tot pe unde a trecut, a deschis lent gura.... iar gura i-a devenit o floare alba imensa, cu petalele palpitand...

m-am apropiat fara sa ma mir prea mult si am atins petalele. vii si calde, asa cum nu ti-ai imagina ca ai putea gasi in gura unui sarpe, fie el si un sarpe de vis.

m-am culcat intre petale, cu staminele aurii deasupra. floarea s-a inchis peste mine si am simtit cum strabat corpul sarpelui spre coada. pe drum, simteam cum din loc in loc trec prin alte flori asemanatoare. o parte a mintii mele se ocupa cu identificarile si clasificarile; o fi Kundalini care strabate fiecare chakra? irelevant pentru ca eu eram cea care strabatea corpul sarpelui si nu invers...

cand am ajuns spre coada, mi-am dat seama ca isi poate folosi varful cozii ca sa ma proiecteze pana in luna... ceea ce i-am si cerut sa faca...

si ceea ce a si facut...

...atunci cand am inceput cea de a doua calatorie, in lumea de sus, calatoria de purificare...

m-am trezit pe suprafata lunii, culcata intr-o imensa floare alba, identica cu gura sarpelui prin care calatorisem, dar mult mai mare. care aici isi rotea liber petalele si isi inalta parfumul... parfumul cu iz de miere pe care il folosesc eu... ia uite... deci aici se fabrica, pe luna...

stiam ca aceasta calatorie are scop de purificare, asa ca mi-am scos de pe mine praful, mai multe randuri de masti si de piei care se dizolvau rapid in solul lunar...

si am cerut sa fie inlaturate din corpurile mele toate atasamentele si impuritatile care ma impiedica sa fiu o fiinta de lumina...

a inceput o ploaie fina, argintie, care m-a strabatut complet...

si de undeva, de deasupra, a coborat, strangandu-si aripile, omul-fluture. el a rupt o petala din floarea pe care stateam, s-a asezat langa mine si a inceput sa ma spele cu ea, ca si cum ar fi fost un burete... iar eu m-am lasat in voia luminii care intra in mine, care iesea din mine... pana cand n-a mai fost altceva...

(si acum ma duc sa ma culc, in speranta ca imi voi continua in vis calatoria si va las sa vedeti cum au ajuns si altii in luna...)