in cautarea unei alte Luni

mi-am pregatit visele, ca de fiecare Luna Plina.

le-am rostit, le-am rotunjit, le-am slefuit si mi le-am strans in pumni si in piept ca sa le ocrotesc pana ajung la Marea Corabie.

doar ca Marea Corabie nu a mai ajuns in port.

am stat pe mal, impreuna cu ceilalti, in asteptare. fiecare, strans in el insusi, frematand intre neincredere si speranta, cu privirile intre apa si cer.

pana in momentul in care Luna a disparut.

tarziu, pe cand uzi si inghetati ne pregateam sa ne intoarcem, un punct dinspre orizont s-a apropiat cu vestile.

explozii vulcanice. cutremur. muntii Lunii s-au zvarcolit si au cazut unii peste altii. praful domneste peste tot. din visele in lucru, Omul din Luna salvase cateva cioburi pe care le-a dezvelit sub ochii nostri.

ne-am apropiat incet de barca pe fundul careia, acoperite cu mantia neagra cu stele (si atunci am vazut ca si Omul din Luna era ud si inghetat) straluceau cioburile viselor. le-am adunat cu grija, fiecare pe ale sale, si pe cele ale altora pe care le-am recunoscut, si pe cele care se potriveau cu ele, si pe cele care semanau.

pe cele care au ramas, Omul din Luna le-a strans inapoi si a dat sa plece.

nu puteam sa-l las. l-am prins de mana si i-am soptit ca undeva, foarte aproape, Cineva il asteapta cu o cafea fierbinte, si ceai, si paine cu miere, si cu multa caldura. si cu o parte din visele lui, lasate pe pamant, nici el nu mai stia de cand.

m-a privit uimit si si-a intors privirea spre barca rupta de la mal. am zambit si i-am spus ca Cineva stie sa repare barca. doar sa aiba incredere, sa se lase, sa ramana.

sa se odihneasca o vreme alaturi.

ca la un moment dat ne vom intoarce cu totii sa dam o mana de ajutor.

Luna va fi reconstruita, Povestitorii lucreaza deja la asta.

foto: Senki Tufako, fotocommunity