cand visele stau si hiberneaza sub stratul de zapada, drumul e croit de puterea semintei. de forta cu care minusculii muschi vegetali se incordeaza in directia cea mai potrivita, acolo unde se afla un glob de aur. sau de sare. sau o inima plina cu dulceata vietii, excelenta inca si dupa cristalizare. uneori rasucirea primei frunze e o mare surpriza. pentur ca apare in cu totul alt loc decat se asteptau cu totii. cei care au sapat, au pus ingrasaminte si s-au gandit la recolta.
nu. samanta stie ca secretul ascuns in ea s-ar pierde daca destinul ei ar fi sa devina doar o alta firimitura de hrana, mancata sau irosita.
sensul pe care il va transmite poate cere ca ea sa incolteasca pe marginea drumului. acolo unde scripturile spuneau ca se va opri candva la umbra insusi Cel Care va arata celalalt drum. mai frumos si mai inflorit. si asta ii da puterea.
sursa imagine
5 comentarii:
Uffff... asa de frumos povestesti tu despre viata semintelor... Ma simt asa bine ca sunt si eu una! Citesc si ma incant de visele care tocmai ies. Unele, ca o mare surpriza. Si asta imi da puterea...
Mikka,
da, am transmis de la fatza locului :)
puterea semintei creste, stii tu, cand soarele ajunge in miezul pamantului, cu toata dragostea :)
Seminte de drumuri...le-am perceput ca seminte de vis.Vad ca stii bine secretul lor.Vin aici la tine asa ca sa-mi iau vacanta, sa ma bucur de frumos:)De tine si de de toate semintele tale:)
Daiana draga, in poveste e intotdeauna vacanta...
iar trecerea ta prin poveste o sarbatoare...
mai ud si eu cate un vis cu apa d curcubeu din cana aia mare-mare...
Superba imagine!
Trimiteți un comentariu