imi plac teribil legendele pentru ca vorbesc despre o vreme in care oamenii-copii, carora nu li s-a explicat lumea in mod amanuntit, asa cum patesc cei de acum, isi inventau o istorie naturala si sociala cu sensuri jucause. (nu-mi plac ritualurile care ridica legendele la rang de metode, interpretandu-le literal, dar asta-i alta treaba.)
azi mi-a placut mult o legenda despre caini si cozile lor. transcriu un fragment:
,, - Staţi - zise capetenia lor. Sa ne lasam coadele la poalele dealului, sa ne fie mai usor la urcus.
- Asa sa facem, urlara cainii si le pusera toti una peste alta... (...)
Dar din fuga, nu puteau nimeri fiecare coada lui si s-a intamplat de s-au amestecat cozile si acuma, cica cand se intalnesc cainii, daca vreunul din ei n-a putut pune mana pe coada lui adevarata, apoi il miroase p-al de-l intalneste, sa vaza nu cumva o fi avand-o ala p-a lui?
si daca o gaseste, apoi il ia la bataie, sa-i dea coada indarat, iar de nu o gaseste, il lasa sa se duca in treaba lui."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu