inimiere de pe drum

Inima plecase la drum pentru ca teama şi dorinţa trăseseră atât de tare de ea, fiecare în câte o parte, încât o bucată din ea se rupsese, şi o dâră lucioasa rămânea în urma ei pe oriunde trecea. Ca după un melc pe drumul greu. Spera că în drumurile despre care nu ştia prea multe va întâlni ceva sau pe cineva care să o lipească la loc, să o facă să se simtă din nou întreagă. Căuta, fără să ştie ce, iar teama şi dorinţa care o însoţeau îi ţineau marginile deschise ca mierea să curgă.
La început nu ştia că e vorba despre miere. Doar simţea scurgerea ei ca pe o uşurare. Curând, a început să-şi dea seama că e înconjurată de un roi de fluturi şi albine. Erau frumoşi, îi furau privirile şi gândurile şi o făceau să râdă. Apoi, un mic grup de elefanţi s-a îndreptat spre ea, ţinându-se de codiţe şi dând din urechi ca pentru a alunga roiurile sclipitoare. Fluturii şi albinele i-au înconjurat şi pe ei.
Curând, inima şi-a dat seama că alaiul din jurul ei devenea din ce în ce mai mare, şi, temându-se în continuare că e prea mult ce se petrece, s-a îndreptat spre deşert. Acolo, mierea scursă a solidificat nisipul, aşa că din el s-au putut face cărămizi pentru castele de nisip mult mai stabile. Iar pelerinii care rătăceau prin deşert, au fost brusc cuprinşi de un dor de a se aşeza undeva, au construit castelele şi au invitat în ele Fetele Morgane să le bucure zidurile şi vieţile.
Inima a plecat mai departe, spre ocean, iar mierea scursă a îndulcit apa sărata, încât peştii, delfinii şi mai ales balenele s-au temut că se vor îngăşa… aşa că inima şi-a continuat mai departe drumul, spre Nord, unde mierea a transformat banchizele în mari blocuri de îngheţată.
A plecat şi de acolo, întorcându-se la locul de unde plecase. Între timp, de-a lungul drumurilor, şi teama şi dorinţa dispăruseră, obosite. Albinele au preluat sarcina de a face ele mierea şi de a o da mai departe celor care vor şti cum să le îmblânzească.
Totul părea din ce în ce mai bine, aşa că inima s-a gândit să se oprească şi ea într-un loc, să se odihnească. Şi a ales un cireş plin cu mărunte surioare care dansau în lumina soarelui… şi a început şi ea să danseze, cu toate cireşele în jurul ei… Totul era bine, se simţea întreagă. Avusese nevoie doar să-şi reverse prea-plinul şi să se odihnească printre ai săi.