După Cântec

La început doar m-am relaxat, pregătindu-mi corpul ca pe un cuib, în care să-mi cresc puiul de cântec. Shamanul  a trecut pe lângă fiecare dintre noi, cu sunet, lumină, fum şi foc, curatându-ne şi plantând mici seminţe luminoase.  În dansul său, ne-a legat pe fiecare de fiecare şi de focul din centru cu fire subţiri de lumină.

sursa imagine

Chestia de care nu fusesem conştientă până acum în călătoriile asemănătoare e că nu pleci după cântec într-o ureche. Ci cu amândouă, cu ochii larg deschişi, nările dilatate, buzele umezite şi cu pielea subţire gata să vibreze. Pentru ca firul de sunet care apare să poată intra pe oriunde. Uneori e atât de subţire că e mai degrabă lumină. Şi am plecat ţinând de firul de lumină cu care fusesem legată de focul din centru şi de tot restul grupului...

Nu mă temeam că m-aş pierde, Lumea de Jos e în mine la fel de firesc cum sunt şi eu în ea. Ci doream ca firul de lumină să fie frânghia de care să leg firul de cântec pentru ca ceea ce e jos să fie una cu ceea ce e sus, iar cântecul pe care să-l cresc să devină o nouă punte.

Şi râul m-a purtat pe drumul obisnuit, printre rădăcini şi pietre, bulgări de pământ moale şi pământ uscat până în Grădină. Unde râul a devenit şuvoi de lavă, întors înapoi, spre inima vulcanului. M-am ridicat şi am mers pe lamele înguste de pământ şi piatră care separau râurile de apă şi râurile de foc, margini vălurite ale unui vulcan-trandafir. 

sursa imagine

În inima trandafirului, micul instrument fierbinte pe care am să-l culeg şi am să-l aşez în cuibul dintre coastele mele. L-am ridicat cu grijă şi l-am pus în cuib cu oarece greutate; era mai mare decât mă aşteptam. Oare cuibul meu e destul? Oare voi putea să hrănesc un astfel de pui de cuc? De cât foc are nevoie ca să rămână viu şi să cânte? Voi vedea...