marți, 7 decembrie 2010

Castelul celor doua Luni

o fotografie reusita te poate face sa visezi.
dar si una proasta iti poate starni imaginatia...

peste drum de fereastra mea, printre ramurile incalcite ale Copacului de Iarna, se afla Castelul celor doua Luni...
la intrarea caruia Lumina se lupta cu Umbra si invinge...
iar pentru a intra, trebuie sa treci prin propria-ti Lumina...
si sa o sustii fara sa clipesti, cat dureaza parada umbrelor :)
si nu, nu-ti acoperi ochii cu sabia, sa-i feresti... n-ai idee ce oglinda fantastica e o sabie bine ascutita :)

12 comentarii:

DoarEu spunea...

povestile trag la cea care stie sa le exprime, sa le desluseasca.... :)

minunata fotografie!

calator spunea...

parada umbrelor... ele stiu sa se joace si sa incante lumina sabiei :)

frumoasa poza "nereusita" ! :)

ajnanina spunea...

DoarTu,
povestile sunt peste tot!

le mai pacalesc din cand in cand sa vina si spre mine :))

ajnanina spunea...

Calatoare,
sa le vezi si cum danseaza pe taisul sabiei...
iti vine sa le lasi si sa iei pliciul de muste!

Mikka spunea...

Intr-un fel, e o vedere in lumea de mijloc a lunilor din lumea de sus si din lumea de jos... :))
Un soi de oglindire, dand mai departe loc unei lumini care urca -o fi soarele, acolo, dedesubt?
Si uite cum se lumineaza ramurile umbrite. Intr-un fel, umbra sustine lumina. Pe ziua nu s-ar fi vazut asa...
Loc de mare vraja ai prins in ochiul asta... Gracias!

ajnanina spunea...

Mikka,
uite cum am eu acces in locurile de vraja de la serviciu :))
merita sa stau mai mult seara pe acolo... noroc ca se insereaza devreme...

si da, uite ca nu ma gandisem: in lumea de jos, noaptea tre sa fie soare, caci altfel unde s-ar duce el daca nu acolo?

mare ispita, mai ca as trece prin fereastra ca Alice prin oglinda :)

Mikka spunea...

daaaa... acolo se duce!
Mi-ai amintit de vechii egipteni. Soarele calatorea pe timpul noptii in lumea de jos, si era "scuipat" dimineata in lume, impins de Scarabeu.
Acuma imi deau seama de inca un motiv pentru care imi iubesc scarabeul albastru... Siii! fir-ar! alta amintire. Cheia. Ank-ul egiptean! O sa o iau cand mai calatoresc in oricare dintre lumi. (si)de aia o tot tineau aia in mana, faraonii aia impietriti pe coloanele templelor egitpene! :))
Primisem cheia demult, dar nu stiam ce sa fac cu ea... Acum stiu!
Poza ta si mesajele din ea mi-au dat asa un daaaaaar!
saru'manaaa!

ajnanina spunea...

Mikka,
iti intind obrazul...

Ank-ul? da... avem si o melodie de la Cera cu el... :)
sa dansam soarele...

Irina spunea...

Frumoasa povestea cu doua luni si ...cred ca e o poveste fara sfarsit pentru ca e vazuta cu inima.

ajnanina spunea...

multumesc, Irina, cred ca pana la urma toate povestile sunt fara sfarsit... sau macar fara unul vizibil, si asta le face atragatoare :)

formulare contact spunea...

Superba fotografia!!!

ajnanina spunea...

fotografia multumeste pentru apreciere :)