doua, ca una, intr-una. pietre roz.

A deschis mâna mică şi mi-a arătat cele două pietre, ca una singură, una şi cu mâna care le inflorea. Pietre roz, lipite cu ceară roz, în mâna mică şi roz care se deschidea ca o floare, arătându-le şi se inchidea ca o floare, ocrotindu-le. Mişcare plină de graţie dezvăluind pentru o clipă un secret. Un secret al inimii, căci mâna e prelungirea inimii.
Am privit pietrele. Cu o latură lipită, se sprijineau în echilibru, arătându-şi asemănările şi deosebirile. Aceeaşi formă, alipirea accentuând simetria. La culoare, nuanţe diferite, dar armonios alăturate. Pe fiecare, punctat, câte un alfabet secret, în care sunt codificate privirile ce au venit asupra lor în momentul în care ceara a curs fierbinte, pecetluind intenţia nerostită. Netezimi dătătoare de emoţii blânde. Spaţiul care le diferenţiază poate fi străbătut cu un deget, fără ca degetul să fie sigur de clipa când a trecut de la o piatră la cealaltă. De clipa când cele două pietre au devenit una, una singură, dar căreia ceara topită i-a alungat pentru totdeauna singurătatea. Căci nu ai cum să mai simţi singurătatea atunci când te simţi întreg.
A închis mâna mică şi roz peste pietrele roz ca una şi a plecat în noapte, lăsând parfumul secretului în urmă.