Se facea ca intr-una din calatoriile mele prin alte lumi l-am intalnit pe Zeul Ciocolatei. Incepuse sa creeze o lume si se odihnea putin... L-am privit lung: ramasese oare fara inspiratie? Mi-a zambit vesel si mi-a intins mana, invitandu-ma sa ma apropii. Cum as fi putut sa cred asta? Ma asteptase doar, pentru cateva imagini din mintea mea, din lumea mea... pentru ca, dupa ce Creatia ar fi capatat forma, el urma sa se retraga, iar lumea urma sa devina a mea...
O lume intreaga? Doar pentru mine? Oh, dupa mine ar putea sa nu se retraga, frumosul zeu... In lumea pe care o va plasmui sunt sigura ca ar putea sa traiasca fericit... macar o vreme. Dar asa sunt Creatorii, au nevoie sa se retraga dupa ce au terminat, pentru a medita la urmatoarea lume pe care sa o plasmuiasca... Iar eu, in noua lume, pot sa ma bucur de Creatia toata si dupa plecarea zeului...
Asa ca mi-am apropiat fruntea de fruntea lui si l-am lasat sa vada peisajele din mintea mea: Munti albi acoperiti de rhododendron (am vazut in palma lui bobite rosii, asa ca piperul rosu, pe care ar putea sa le raspandeasca pe versanti dintr-o singura zvacnire...), si stanci marunte, cat alunele, usor de urcat... si imbietoare pentru odihna de la rasarit si apus... un lac intunecat intre munti din care sa rasara (sau sa apuna) un soare de savoarea portocalei, aruncand lumina lui aurie in jur...
Aici zeul a zambit putin, imaginandu-si soarele iar fruntea mea a alunecat... In jurul meu lumea incepuse sa prinda forma si culoare si aroma... ah, aromele...
Apoi muntii au inceput sa se inalte si sa infloreasca, soarele sa straluceasca peste lac, si zeul sa dispara treptat... lasand pe buzele mele un gust atat de dulce...
Dar stiu unde l-as putea regasi, cel putin sambata asta... aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu