Nu mai stiu daca intra sau iesea, chipul sau a fulgerat scurt prin camera alba: ,,neintarziat pornim la drum". Si apoi a plecat / a venit, incalzit de focul interior / exterior din varful tigarii.
Si s-a dat de trei ori peste cap, scotand de fiecare data alt cap din sacul cu arhetipuri, unul mai viteaz, mai bucuros si mai frumos ca altul.
Si noi radeam, si in jurul nostru zburau zmei cu capetele taiate, oprindu-se cate o clipa sa se odihneasca si oglindeasca in spatiul intunecat dintre ceasul rotund si icoana Sfantului Nicolae, sfant pasnic.
Incet, incet ne dizolvam in ,,mitologie, acea substanta a imaginatiei care umple visele" si trans-mite mai departe intelesurile din povesti, cele care raman dupa ce povestitorul a incalecat calul fermecat sau doar saua lui.
Si avem nevoie de arborele cosmic, frasin sau brad sau ce-o fi ca sa priponim calul in clipa cand primim din nou in ochi raza soarelui, inainte de a porni din nou la drum prin spatiu-timp.
Si l-am gasit. ,,Si asa a fost ziua aceea".
citatele apartin Povestitorului de care pomeneam in postarea anterioara. contextul e aleator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu