CĂLĂTORIE PE PODUL CURCUBEU - II

Primul pas: Pasul Nebunului.
De la soartă la destin, în afara timpului.

Păşiţi în magie: 3... 4... 5...

„- Vreau să cunosc viitorul fiindcă sunt om, i-a spus cămilarul prezicătorului. Iar oamenii işi duc viaţa în funcţie de viitorul lor.”
„- Viitorul îi aparţine lui Dumnezeu şi numai El îl dezvăluie în împrejurări deosebite.”
„Cămilarul a întrebat atunci în ce împrejurări îngăduie Dumnezeu să se vadă viitorul.
- Când îl arată chiar El. Iar Dumnezeu arată rareori viitorul, şi doar pent ru un singur motiv: când e un viitor care a fost scris ca să fie schimbat.”

Paulo Coelho – Alchimistul

Si eu... eu am întrebat:

ŞI CUM FACI ASTA? CUM TRECI DE LA SOARTĂ LA DESTIN?

,,Eşti condus pe parcursul vieţii de către fiinţa interioară înţeleaptă, jucăuşa fiinţă spirituală care este Sinele tău real.
Nu întoarce spatele viitorului posibil înainte de a fi sigur că nu ai nimic de învăţat de la el.
Eşti întotdeauna liber să alegi un viitor diferit, sau un trecut diferit.”

Richard Bach – ,,Îndrumar pentru Mesia”

Ne împletim cu grijă firele vieţii noastre, din dorinţe şi temeri, obiective şi amânări, miracole şi dezamăgiri. Ne înţepenim uneori într-un prezent aparent stabil şi ne aruncăm ancora într-un viitor anume pe care îl mentalizăm cu speranţă sau resemnare, şi care e doar o versiune uşor îmbunătăţită a prezentului. Un plus de stabilitate care ne îngrădeşte.

Uneori, într-o clipă de relaxare dintr-o zi de vacanţă sau concediu, putem adăuga împletiturii noastre un fir de culoare diferită pe care îl pierdem apoi cu privirea. Dar atunci, din acea clipă care ar putea / ar fi putut marca o cotitură în vieţile noastre ne permitem să visăm: oare cum ar fi fost ca toată împletitura să aibă acea culoare? Cum ar fi ca vieţile noastre să fie pline de culori? Schimbăm ceva? Ne transformăm?
Diferenţa între schimbare şi transformare e că transformarea e ireversibilă. (Definitivă, evolutivă, generativă). Din momentul acela, nimic nu va mai fi ca înainte.
Viitorul poate fi ghicit (viitorul probabil) – în funcţie de trecut, prezent şi aşteptări – sau construit (viitorul dorit) – în funcţie de prezent, viziunea şi misunea noastră personală. Dacă avem o viziune clară şi ne-am asumat o misune, viitorul probabil seamănă cu viitorul dorit. Dar nu e întotdeauna aşa, pentru că adesea ne uităm misiunea şi nu ajungem să ne împlinim destinul.

Prin labirintul vieţii ne construim linia timpului în diferite moduri. Poate să pară dreaptă, spiralată, cu noduri şi reveniri, bucle mai largi sau mai strânse... O dată ce o vedem o putem modela după voinţă.
Putem alege forma pe care i-o dăm... şi o facem.
Ce vom face împreună pe parcursul acestei zile:
- Ne vom plimba prin labirintul Tarotului, pentru a identifica modalităţi arhetipale de a alege.
- Ne vom desena şi ne vom modela o linie de timp pentru a alege conştient un viitor probabil sau unul posibil.
- Vom face o călătorie şamanică pentru a vedea şi „descărca” unul din destinele noastre, una din infinitele posibilităţi
- Vom afla cum putem să „virăm la dreapta” (sau la stânga) in viaţa noastră, mai uşor, fără a plăti un preţ uriaş.

.
Data: duminică, 21 august 2011, orele 9 – 18, cu o pauză de prânz şi pauze de confort.
Locaţie: Centrul de dezvoltare personală a copilului ,,DISCOVER ME”, Bucureşti
str. Constantin Noica nr.130, sector 6 - (aproape de Podul Cotroceni, UNEFS – Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Disco Calise). Harta, aici.

Facilitatorii călătoriei vor fi Mikka si cu mine.

Regăsirea cântecului inimii şi rescrierea poveştii personale - duminica asta, 17.07.2011

sursa imagine: deviantart

Păşiţi în magie: 1...2...3...

A fost odată o femeie bătrână, care trăia ascunsă. Locul unde trăia era cunoscut de toţi, dar puţini o puteau vedea. Menirea ei era să adune oasele, păstrând tot ce s-ar fi putut pierde. Peştera ei era plină de oase de toate felurile, mai ales oase de lupi. Cutreiera munţii şi văile secate ale râurilor, căutând oase de lupi.
Punea la loc toate oasele unui schelet si când ultimul os era la locul lui, când toată alcătuirea unui animal era acolo pe pământ, in faţa ei, ea se aşeza lângă foc şi căuta cântecul pe care să îl cânte. Când îl găsea, se ridica şi îl cânta, cu mâinile ţinute deasupra scheletului. Şi atunci, pieptul şi labele lupului începeau să se acopere cu carne, şi blana începea să crească. La Loba cânta mai departe si mai creştea nişte carne. Şi apoi coada puternică şi curbată se ridica. Ea cânta mai departe şi lupul începea să respire...Şi La Loba cânta în continuare, iar cântecul ei era atât de profund că pământul deşertului se cutremura iar fiara deschidea ochii, se ridica pe cele patru labe, sărea şi incepea să alerge...
În timp ce alerga - poate din cauza vitezei, poate pentru că trecea înot un râu ori o atingea o rază de soare sau de lună - fiara se transforma într-o femeie care alerga cu hohote mari de râs spre orizont, LIBERĂ...
(prelucrare dupa „La Loba” – din vol.” Femei care aleargă cu lupii” de Clarissa Pinkola Estés)

La început, suntem ca o grămăjoară de oase, un schelet risipit undeva, în nisipul deşertului.
Trebuie să ne adunam iar, să ne lipim la loc, cu multă atenţie şi mai ales cu multă dragoste.
Prin cântec putem chema resursele psihice ale sufletului nostru sălbatic şi îi putem reda forma vie.
Cântecul se foloseşte de vocea sufletului, se transmite prin suflare celui care suferă şi are nevoie de vitalitate.
Trebuie să plonjăm la nivelul cel mai profund al emoţiilor şi al dragostei, până la a fi copleşiţi de dorinţa unei relaţii cu Sinele.
Iar in acest mister teribil - sursa Sinelui, a imaginilor arhetipale, a nevoilor, a setei de Divin, a foamei de mistere, a instinctelor noastre sacre şi profane - e locul unde se petrec miracolele si vindecarea.

Vom pătrunde în acest mister prin meditaţie, respiraţie, dans, scris, desen, mişcare, cântec, imaginaţie activa.
Ne vom regăsi oasele de lup, ne vom creşte la loc carnea, spre a redeveni lupul care aleargă liber. Şi pentru asta ne vom cânta nouă înşine acel cântec al nostru, cântecul inimii, imnul creaţiei...

Ne vom întreba (şi ne vom răspunde):
- Ce oase ale vieţii mele, ce părţi din mine au fost îngropate?
- Când a fost ultima dată când am alergat liber? Cum era, ce simţeam atunci?
- Cum sună glasul sufletului meu?
- Cum vreau să fie noua poveste a vieţii mele?
- Cum mă simt acum, când pot să aleg iar liber/liberă?

Căutând în adâncul nostru vom atinge povestea pierderii, a risipirii noastre, contractul prin care ne-am îngropat... Dar nu vom sta acolo. Vom merge mai departe, scormonind după aurul nostru, după fantasticele noastre resurse. Şi odată găsite, le vom aduce la suprafaţă, la lumină, repede şi cu putere, cântandu-ne cântecul inimii şi rescriindu-ne povestea personală.

Magia asta este adevarată şi este la indemâna fiecăruia din noi. Trebuie doar să vrem şi să îndraznim...
Şi să nu ne temem de propria noastră strălucire.

De ce avem nevoie de rescrierea contractului şi schimbarea unor convingeri?
Un contract al sufletului atrage dupa el o serie de convingeri limitatoare care ne impiedică să fim, să facem, să avem ceea ce ne dorim. Aceste contracte şi convingeri pot şi merită să fie schimbate. Dacă un om nu a putut face un anumit lucru, nu e o dovadă că nu îl poate face, ci că a încercat multă vreme să il facă într-un mod greşit. Ia asta se poate schimba.
Pentru a ne schimba contractul / convingerile, trebuie:
- Să înţelegem limitările pe care ni le-am construit şi beneficiile schimbării.
- Să ştim că putem face schimbarea şi să ne bucurăm de puterea de a schimba ceva în bine.
- Să stim cum să o facem.
Adăugarea resurselor, indiferent de tehnica utilizată, e mai putin importantă decât a şti ceea ce merită schimbat, deoarece convingerile tind sa se împlinească singure. Perspectivele multiple asupra unei situaţii, chiar dacă încă nu avem resurse suplimentare, fac situaţia să fie diferită.
Cum putem folosi povestea pentru a ne rescrie contractele?
Convingerile nu se bazează neapărat pe logică, ci, dimpotrivă, reactionează slab la logică. Un instrument potrivit pentru a le schimba este povestea, metafora. Metaforele sunt preluate de ambele emisfere cerebrale, făcând o punte in gândire. Chiar dacă o metaforă nu face altceva decât să repete ceea ce s-a spus în forma unei poveşti, ea va fi înţeleasă la un alt nivel, al emoţiilor.
Vom căuta piesele lipsă în deşertul fertil al memoriei noastre, în trecut, în viitor, în imaginar, în poveştile celorlalţi şi ale lumii. Ne impărtăşim şi recuperăm resurse de putere prin călătorii şamanice şi tehnici NLP.

Facilitatorii călătoriei - Mikka si cu mine.

inscrieri - pe mail - gasiti adresele noastre la profiluri.

Hipnomasaj

Corpul tău e o carte ...
Fiecare pagină, mai subţire sau mai groasă, e o pagină pe care te pregăteşti să o dai înapoi până la capitolul cel mai frumos, la paginile pe care le citeşti cu cea mai mare plăcere...
Pentru a ţi le aminti cu plăcere, trebuie să răsfoieşti în sens invers ultimele pagini, de la suprafaţa corpului până la muşchii pe care îi simţi încordându-se ferm .
Ai deschis coperta în momentul în care ţi-ai scos hainele şi te-ai urcat pe masa de masaj.
Eu îmi ung mâinile cu o cremă plăcut mirositoare, aromată şi caldă pe care o întind apoi cu mişcări uşoare şi ferme pe ultima pagină, pe suprafaţa pielii tale, iar cuvintele pe care ţi le spun plutesc o vreme pe suprafaţa minţii tale; le laşi să plutească şi să pătrundă în mintea ta atunci când vei dori să le laşi să intre în interiorul ei, atrase de crema de pe suprafaţa pielii tale, ultima pagină a poveştii pe care ţi-ai scris-o singură în corp.
În timp ce citim împreună mă vei ajuta să descifrez problemele pe care ţi le-ai notat în straturile cu care te-ai înconjurat. De asemenea, vom citi şi printre rânduri câte ceva din ce ai vrut să scrii şi nu ai ştiut cum. Iar tu îmi vei spune dacă eşti de acord cu cele pe care le-am spus sau dacă ai vrut să spui altceva.
Eşti liberă să ştergi părţile triste din poveste şi să le înlocuieşti cu altele vesele pentru că îţi aminteşti, mintea ta îşi aminteşte, corpul tău îşi aminteşte de începutul poveştii când totul era vesel şi frumos colorat, mica prinţesă care erai se plimba liberă prin pădurea fermecată, bucurându-se de culorile vii ale florilor, de şoaptele vesele ale frunzelor, ale râului, ale păsărilor şi ale tuturor vieţuitoarelor din pădurea fermecată, care te iubeau şi pe care le iubeai. Bucuria lor te hrănea şi această hrană îţi era de ajuns.
Aminteşte-ţi acea bucurie şi plimbă-te puţin prin pădure. Opreşte-te pe malul râului şi apleacă-te deasupra apei.
Priveşte-ţi corpul tânăr şi suplu, strălucind de bucurie, de forţă, de sănătate şi de dragoste. Identifică-te cu acest corp şi caută-l în corpul tău de acum. Unde este el?
Fă-l să se mişte, să se trezească uşor ... La ce adâncime se află? Cu ce apăsare pe suprafaţa pielii tale îl pot găsi?
Spune-mi, când l-am atins?
Vreau să vorbeşti acum cu corpul tău profund, să-i ceri să iasă la suprafaţă şi să asculte sau nu, după cum doreşte, ceea ce am să îi spun.
Pregăteşte-te pentru întâlnirea magică ce va urma. Fetiţa minunată din trecutul tău, din interiorul tău urmează să se întâlnească cu femeia plină de succes din viitor. Între ele stă doar acest strat de grăsime care urmează să se dizolve.
Măinile mele pe spatele tău, pe tot corpul tău ajută la această întâlnire.
Din interior, din trecut, fetiţa minunată care eşti ajută la dizolvarea lui cu bucuria pe care o trăieşte... Din afară, din viitor, femeia care vei deveni îţi povesteşte succesele pe care le-a obţinut după ce a depăşit stratul acesta de grăsime pe care mâinile mele lucrează acum...
Aşa că tu citeşti paginile când de la început, când de la sfârşit până când vei ajunge acolo unde semnul de carte indică ziua de azi.
Te ridici, uşoară şi suplă, bucurându-te de ziua de azi şi păşeşti cu încredere şi nerăbdare spre ziua de mâine de unde îţi zâmbeşte încurajator viitorul tău plin de succes.
Iar când te îmbraci constaţi cu uimire că hainele îţi sunt largi... nu cumva noua ta poveste are nevoie de alte coperţi?

.

Hipnomasajul este o abordare terapeutica ce se adreseaza simultan corpului si emotiilor, mintii si sufletului. Masajului traditional i se adauga elemente de hipnoza ericksoniana. La noi, din cate stiu eu, il mai practica o singura persoana, psiholog sportiv. Detalii la cerere.

sa ne vedem in foc...

CALATORIE PE PODUL CURCUBEU

dragi prieteni, imaginile de mai sus, concepute si alaturate de Mikka, povestitoarea celor mai frumoase povesti, fac deschiderea un workshop despre care urmeaza sa povestim...

un workshop de pasit in frumusete peste Podul Curcubeu... cantandu-ne propriul cantec si spunandu-ne propria poveste, asa cum noi insine ne-o scriem...

inimiere de pe drum

Inima plecase la drum pentru ca teama şi dorinţa trăseseră atât de tare de ea, fiecare în câte o parte, încât o bucată din ea se rupsese, şi o dâră lucioasa rămânea în urma ei pe oriunde trecea. Ca după un melc pe drumul greu. Spera că în drumurile despre care nu ştia prea multe va întâlni ceva sau pe cineva care să o lipească la loc, să o facă să se simtă din nou întreagă. Căuta, fără să ştie ce, iar teama şi dorinţa care o însoţeau îi ţineau marginile deschise ca mierea să curgă.
La început nu ştia că e vorba despre miere. Doar simţea scurgerea ei ca pe o uşurare. Curând, a început să-şi dea seama că e înconjurată de un roi de fluturi şi albine. Erau frumoşi, îi furau privirile şi gândurile şi o făceau să râdă. Apoi, un mic grup de elefanţi s-a îndreptat spre ea, ţinându-se de codiţe şi dând din urechi ca pentru a alunga roiurile sclipitoare. Fluturii şi albinele i-au înconjurat şi pe ei.
Curând, inima şi-a dat seama că alaiul din jurul ei devenea din ce în ce mai mare, şi, temându-se în continuare că e prea mult ce se petrece, s-a îndreptat spre deşert. Acolo, mierea scursă a solidificat nisipul, aşa că din el s-au putut face cărămizi pentru castele de nisip mult mai stabile. Iar pelerinii care rătăceau prin deşert, au fost brusc cuprinşi de un dor de a se aşeza undeva, au construit castelele şi au invitat în ele Fetele Morgane să le bucure zidurile şi vieţile.
Inima a plecat mai departe, spre ocean, iar mierea scursă a îndulcit apa sărata, încât peştii, delfinii şi mai ales balenele s-au temut că se vor îngăşa… aşa că inima şi-a continuat mai departe drumul, spre Nord, unde mierea a transformat banchizele în mari blocuri de îngheţată.
A plecat şi de acolo, întorcându-se la locul de unde plecase. Între timp, de-a lungul drumurilor, şi teama şi dorinţa dispăruseră, obosite. Albinele au preluat sarcina de a face ele mierea şi de a o da mai departe celor care vor şti cum să le îmblânzească.
Totul părea din ce în ce mai bine, aşa că inima s-a gândit să se oprească şi ea într-un loc, să se odihnească. Şi a ales un cireş plin cu mărunte surioare care dansau în lumina soarelui… şi a început şi ea să danseze, cu toate cireşele în jurul ei… Totul era bine, se simţea întreagă. Avusese nevoie doar să-şi reverse prea-plinul şi să se odihnească printre ai săi.

BUCURIA DE A TRAI

Bucuria de a trai e unul din lucrurile greu de invatat. E o stare care, o data disparuta, ia dupa ea tot ce parea bun si frumos. In ipsa ei viata e tare grea. Si totusi, cate cineva din cand in cand are curajul si increderea de a folosi propria lumina sa ne ajute sa o reaprindem pe cea proprie. Va transmit anuntul unei astfel de persoane.

Dragii mei,
Aveti program sambata dupa-amiaza!!!
Va invit pe 28 mai 2011, ora 16.00 la un seminar de dezvoltare personala, o avanpremiera a seriei de workshopuri sub numele "BUCURIA DE A TRAI". In cadrul acestora, vom incerca, prin metode psihoterapeutice si mai ales cu ajutorul vostru, sa descoperim resurse nebanuite ale mintii si sufletului fiecaruia, principalii responsabili ai modului de interactiune cu cei din jurul nostru!

"Bucuria face parte din esenta noastra, este sentimentul fundamental la care avem acces cu totii. Cu totii iubim bucuria si toti avem o dorinta profunda de a interactiona unii cu altii in moduri care sa ne aduca bucurie. Iar daca nu ne mai regasim bucuria, este pentru ca majoritatea dintre noi ne-am ingropat-o sub straturi de prejudecati si de sentimente reprimate. Provocarea pentru noi este sa continuam sa inlaturam aceste straturi, pana cand bucuria reapare si reincepe sa curga si sa ne umple din interior." Arnold M. Patent

Aveti in imagine toate detaliile seminarului. Va rog, spuneti despre seminar si altor persoane care credeti ca sunt interesate!

Andreea RADULESCU,
- psiholog, psihoterapeut in supervizare, absolvent formare in PSIHOTERAPIE INTEGRATIVA

intoarcerea

sursa imagine

Nu stiam de ce n-am mai putut scrie. Nici nu mi-am dat seama cum si cand o pierdusem. Am inteles abia cand mi-a adus-o înapoi. Cartea mea.
Mare, deschisa, fosnind din file, speriata de propriile coperti groase care ar fi putut-o reduce la tacere, la moartea prin intuneric si sufocare. Am linistit-o cum m-am priceput. Nu, in nici un caz n-as lasa pe nimeni sa o inchida. Si nici n-as mai rasfoi-o intr-un singur sens, cel orar, al trecerii si petrecerii firesti a timpului. Merita citita in toate directiile si recititia. Chiar cand e tinuta invers. Intotdeauna am citit si recitit indelung cartile care mi-au placut.
Cand mi-a fost aratata, deborda de cuvinte, de litere, de fraze care sa iasa in lume si sa se invarteasca precum o constelatie intreaga de idei si emotii. Nu mi-am pus nici o clipa problema sa le opresc, sa le inghesui inapoi pe file. Sau, Doamne fereste, sa o inchid. Ce e de iesit sa iasa. Nu e nici o problema daca la un moment dat toate cuvintele ar iesi. Din cele ramase in mine vor fi destule care se vor lasa prinse si scrise pentru o vreme, fluturi negri sau albastri pe paginile nelinistite. Pe cele care vor doar sa se joace o vreme pe afara le voi prinde seara cu plasa de fluturi, sau cu cornul inorogului. Le voi hrani si le voi aduce inapoi, sau le voi mai lasa sa zboare, dupa nevoi si dorinte. Bine ai venit inapoi, suflete!

sunt intreaga poveste, sunt toate povestile...

sursa imagine

Dragii mei, iata o poveste a unui oaspete drag. Cel care a scris-o e cunoscut sub numele de Mateo si e unul dintre tovarasii de drum, pe unul din cele mai frumoase drumuri. Drum care, desi in cerc duce foarte departe, inainte si in sus... si in egala masura in adancurile noastre... Multumesc pentru impartasire...
.
,,Traiesc o poveste, povestea Albei ca Zapada in care sunt atat Printesa cat si Printul. In care vrajitoarea este LIBERUL ARBITRU, si aleg sa mor pentru a renaste din nou. Printul este EU-l meu superior, SINELE, lumina din mine, ceva cu care pornesc pe un nou drum. In acelasi timp sunt NEBUNUL DIN TAROT, care porneste pe un nou drum. Sunt, de altfel, si Vrajitoarea, care uitandu-se in oglinda ei magica vede in ea opusul ei, umbra, dusmanul - acea parte din mine pe care nu o iubesc si pe care o reneg. Pe care mai degraba as ucide-o, ascunde-o decat sa incep sa o iubesc. Am noroc cu cei 7 pitici, care sunteti voi, toti cei din ROATA MEDICINII.
Sunt si Cenusareasa, iar surorile vitrege sunt umbrele mele bine ascunse si care imi dau tarcoale zi de zi. Norocul meu a fost zana cea buna, alias Roata Medicinii, care mi-a permis sa vin la bal, care mi-a oferit oportunitatea de a-mi pierde pantoful (fara teama, fara neincredere - regasirea de sine) pantof care a fost gasit de Print (Sinele meu); si atunci impreuna cu el si cu acest pantof a plecat pe un nou drum intr-o caleasca de aur, catre o noua viata."

mitul personal al creatiei

După Sandra Ingerman – Leac pentru pământ

Când vă creaţi mitul, nu vă bazaţi prea mult pe mintea voastră logică, raţională.

În schimb, relaxaţi-vă, ascultaţi o muzică potrivită să treceţi într-o stare de conştiinţă extinsă.

În loc să încercaţă sî compuneţi o poveste, lăsaţi povestea să vină la voi. Vedeţi ce vă vine când vă lăsaţi pur şi simplu mâinile să se mişte peste pagină sau peste tastatură fără să vă gândiţi.

Nu vă grăbiţi. Permiteţi-i procesului să se desfăşoare. Dacă nu obţineţi rezultate într-o zi, aveţi încredere că sufletul vostru vă va revela informaţia atunci când sunteţi pregătiţi.

Iată câteva întrebări pe care le puteţi lua în calcul atunci când vă scrieţi povestea:

- În ce credeţi?

- Are creatorul vostru un nume?

- Cum arată creatorul vostru?

- Are creatorul vostru un gen?

- Cum a început creaţia?

- De ce s-a decis creatorul vostru să creeze omenirea?

- Ce alte forme de viaţă a mai creat el?

- Ce elemente naturale a creat el pentru a susţine formele de viaţă?

- Cum îşi îngrijeşte şi cum îşi susţine creatorul vostru formele de viaţă?

- Ce calităţi sunt asociate cu creatorul vostru?

Răspunsurile la aceste întrebări ar putea să constituie elemente din povestea voastră. S-ar putea să vă schimbaţi mitul creaţiei, pe măsură ce evoluaţi, aliniindu-l la nivelul conştiinţei la care aţi ajuns.

Ţineţi minte: pentru a fi în unime cu puterea univesrului, trebuie să credeţi într-o forţă cu care să vă contopiţi.

De îndată ce v-aţi compus povestea, puteţi să vă dezvoltaţi mai departe ideile, desenând-o sau pictând-o. Nu contează dacă pictura este realistă sau abstractă; ea vă va permite să vă conectaţi cu materialul la un nivel mai profund.

soare in pene

...sa scriu cuvinte mici si colorate si luminoase ca aripile tale. ca si cum as scrie cu penele tale, muiate in miere.

si pentru ca aripile pe care ma porti sa-ti reziste la drumul lung, sa-mi umplu inima cu miere, ca sa-ti moi si tu ciocul in ea.

soare in pene, stele in ochi, bucurie din fiecare floare.

Calatoria Povestitorului prin Arcanele Mari

0. Nebun pare cel care striga în gura mare durerile si bucuriile sale si ale cetăţii… se bucură că le vede şi se miră până la indignare de faptul că ceilalţi nu le văd, sau le ignoră… entuziasmul şi absurdul existenţei sale şi a celorlalţi se transformă în vorbe pe care le răspândeşte în jur, deranjând, rănind, muşcând… Ceilalţi îi răspund cu lovituri directe…

. 1. Pentru o vreme, încearcă şi asta: le spune celorlalţi cuvintele pe care ei doresc să le audă, cu intensitatea cu care le-ar fi spus pe cele pe care dorea cu adevărat să le spună. Cuvintele lui ţes miraje, flatează, linguşesc. Le scoate din pălărie ca pe flori şi le oferă zâmbind trecătorilor. Ei ştiu că se vor ofili în clipa următoare, dar le primesc, le cer, îi comandă buchetele de iluzii. Şi uneori chiar plătesc…

. 2. Primeşte sfatul de a medita mai mult, de a coborâ în propriile adâncuri, de a se interioriza, de a căuta în profunzimile fiinţei sale adevărurile personale şi universale. De a se lăsa absorbit, legănat, visat, crescut…

. 3. Primeşte apoi sfatul de a-şi semăna gândurile ca pe seminţe şi de a le îngriji pentru a culege cuvinte înflorite şi coapte, dulci. De a-şi veghea şi a-şi plivi senzaţiile, ideile şi emoţiile.

. 4. Apoi, primeşte îndrumarea de a vorbi, de a scrie despre ceea ce oamenii care se cred oameni obişnuiţi îşi doresc: dezvoltare profesională şi personală, metode şi tehnici, cum să orice în 3-7-12 paşi, 28 de zile şi câteva etape, întrebări şi răspunsuri, problematizări şi rezolvări. Eventual, puţină distracţie între toate astea, la modul practic şi organizat, întru deplin succes.

. 5. Apoi, pentru oamenii care se cred deasupra oamenilor obişnuiţi, dar au încă nevoie de traducerea şi interpretarea semnelor, simbolurilor şi misterelor poate povesti şi scrie mesaje primite de dincolo, de oriunde şi de la oricine de Deasupra… şi află cum poate deveni un canal, un robinet prin care să curgă sfaturi şi învăţături, inspiraţii şi porunci de viaţă spirituală, reţete de iluminare, eliberare, salvare şi nemurire… întru deplină slavă… şi iluzorie glorie…

. 6. Şi pentru că are de ales între toate acestea, are nevoie de o muză… de cineva care să-l inspire, căreia să îi dedice vorbele, cuvintele, cântecele… are nevoie să îşi elibereze inima şi să scoată dragostea la lumină… uneori se îndoieşte de ceea ce spune şi se gândeşte că poate că dragostea se pierde prin cuvinte… apoi, un nou val de iubire crescândă îl bucură şi îşi dă seama că dragostea trebuie arătată, împărtăşită, pentru a rămâne vie…

. 7. Aşa că porneşte cu curaj în lumea largă, călare pe inspiraţie şi strunindu-şi cuvintele ca pe cai năzdrăvani, îmbătat de ceea ce spune el însuşi… şi treaz cât să păstreze drumul…

. 8. Şi da, drumul o dată găsit trebuie păstrat, firul poveştii se toarce pe tăişul sabiei, iar buclele ei se cântăresc cu grijă, pentru ca dreptatea să triumfe, cei drepţi să îşi întâlnească aliaţii iar cei nedrepţi să îşi primească plata şi răsplata gândurilor, cuvintelor şi faptelor… pentru că în poveste, binele întotdeauna învinge…

. 9. Când firul devine atât de subţire încât nu se mai vede în lumina serii, Povestitorul trebuie să facă un popas de-o noapte… o noapte lungă-scurtă, adânc întunecată la început, iar apoi din ce în ce mai luminată de însuşi firul care se toarce-n flacără… să-şi încălzească şi să-şi coacă povestea de care e el însuşi flămând… apoi să o împartă de-a lungul întregului deşert pustiu şi în acelaşi timp plin de foamea de poveste…

. 10. Şi va porni din noul la drum pe pământul rotund, de-a lungul şi de-a latul, învârtind roata şi lăsându-se învârtit de ea… iar pentru a o porni şi a se opri, impinge şi priponeşte tot cuvintele din poveste, coapte şi luminoase… uneori o metaforă îi ajunge să o rostogolească, alteori are nevoie de o poveste întreagă să o oprească… sau invers…

. 11. Iar din drumul rotit, din firele ţesute şi vopsite în fel şi chip şi-a strâns puterea… acum, după ce a strâns magia din praful drumului şi din inimile drumeţilor ştie şi poate să-şi rescrie dintr-un salt, dintr-o lovitură povestea… istoria personală… din chiar miezul, din inima ei…

. 12. Chiar dacă pentru noua poveste încă nu are toate cuvintele… nu are harta, nu are puterea de a şi-o urma… şi va mai sta o clipă sau o viaţă suspendat… până când va avea puterea de a-şi rupe teama de a-şi da drumul, legătura care îl împiedică să se transforme…

. 13. Să se transforme total. Poate că a vrut să-şi rescrie povestea pe ruinele încă stabile ale poveştii celei vechi. Dar nu merge. Trebuie ca povestea nouă să fie cu totul nouă. Chiar dacă asta înseamnă să moară ceea ce nu mai putea trăi. Oare cum poate amesteca ceea ce cade cu ceea ce se înalţă, cuvinte-pietre şi cuvinte-nori?

. 14. Nu poate singur, dar Îngerul îl ajută. Cu aripile lui îi arată cum să se sprijine mai bine, cum să îşi înalţe povestea ca pe o rugăciune, pentru ca ea să curgă înapoi plină de dar, plină de har. Din cer în inimă, din inimă pe drum, sfinţindu-l, consacrându-l. Curgere lină şi firească, izvor de inspiraţie nesecată.

. 15. Şi totuşi… cu harul şi darul vine şi tentaţia… măiestria poate aduce cu ea bani şi faimă… dar nu oricum… ci îngrădind izvorul, închizându-l înlănţuindu-l, făcându-l să curgă în interesul unei reţele de canale subterane… prin care circulă apele reziduale, cuvintele murdare slujind luciri de tinichea care imită aurul… jurăminte false şi înjurături adevărate… convingeri-zale la lanţul cu care se leagă de adâncurile întunecate…

. 16. Şi dacă lanţul nu mai poate fi rupt de propriile-i cuvinte, il desface trasnetul Divin… care dărâmă ruinele din temelii… da, acum se poate relua totul de la început, după eliberarea de contracte… şi chiar înainte de rescrierea lor cu…

. 17. … cuvinte proapăt spălate în apele nopţii pline de stele… şi în cântecul micului colibri ce îl pregăteşte pentru marea călătorie… Cuvintele se strâng unul câte unul şi se varsă în apele purificatoare… În călătoria care acum reîncepe, chiar şi metaforele ar atârna greu… aşa că rămân doar vorbele mărunte, care îl pot înălţa… la început până în lună…

. 18. Drumul pe care luna il arată peste ape e alunecos şi tremurător. Cuvintele nu ţin drumul drept, ci bat câmpii şi apele. Uneori strigate, chiar în versuri, aduc cu urletul lupilor. Chiar spălate şi curăţate, poartă amprentele adâncurilor. La lumina lunii, vorbele care ies la suprafaţă sunt încă brute, neşlefuite şi de aceea uşor confuze, duale, cu sensuri extinse. Ele se vor concentra şi focaliza la lumina…

. 19. …soarelui. Când multiplele sensuri devin una, drumurile ramificate se strâng şi povestea se cogulează din nou. Începem să întrezărim în ea finalul luminos şi glorios, firesc şi unificator. Părţile pierdute sau rămase pe alte cărări s-au întors acasă şi îşi aduc contribuţia la finalul poveştii.

. 20. Şi totul renaşte, după numeroasele încercări şi morţi simbolice. Povestea iese din cadru şi se înalţă spre cer. Atât de natural, ca şi cum ar urma doar Chemarea.

. 21. Şi reflectată de cer, se întoarce ca şi curcubeu spre şi în Lume. Căci povestea fiecăruia e povestea Lumii întregi, şi fiecare îşi dăruieşte Lumii, cu drag, misiunea personală împlinită.

.

noapte verde luminoasa

la inceput, luna si nimic altceva.

apoi, din luna somnoroasa s-a deschis larg ochiul verde al noptii.

cu gene lungi, din fire de iarba. crude, moi, subtiri si incurcate. cu privirea tavalita pe marginea lacului, pe sub pleoape.

m-am prins de margine, m-am ridicat putin si am privit. omul din luna inca dormea dus, pe cealalta parte, lasand fatza asta neteda, fara urme, fara riduri, fara ganduri.

nu vreau sa-l trezesc cu vorbele mele, asa ca mai tac putin alaturi de el, apoi ma intorc in seara, in dupa-amiaza, in dimineata, in noaptea trecuta, cautand. nici aici, nici acolo nu mai sunt cuvinte.

asteptam de mult sa ajung din nou la luna intreaga, sa mi le caut. e adevarat, in cele cateva clipe ale lunii pline nu se mai pierd. dar nici altele nu cresc singure. im scot cu grija cateva seminte din buzunar si le asez pe mal. e deja primavara, timpul vorbelor noi. o felie de timp numai buna ca gandurile si emotiile sa incolteasca si sa creasca in cuvinte.

ierburile de pe mal soptesc deja in limbi necunoscute. incet, hipnotic. ochiul lunii da sa se inchida si ai mei la fel. ma las leganata in transa si apuc sa-mi scutur buzunarele goale inainte de a ma lasa inghitita de noapte. poate, totusi, va creste ceva.

doua, ca una, intr-una. pietre roz.

A deschis mâna mică şi mi-a arătat cele două pietre, ca una singură, una şi cu mâna care le inflorea. Pietre roz, lipite cu ceară roz, în mâna mică şi roz care se deschidea ca o floare, arătându-le şi se inchidea ca o floare, ocrotindu-le. Mişcare plină de graţie dezvăluind pentru o clipă un secret. Un secret al inimii, căci mâna e prelungirea inimii.
Am privit pietrele. Cu o latură lipită, se sprijineau în echilibru, arătându-şi asemănările şi deosebirile. Aceeaşi formă, alipirea accentuând simetria. La culoare, nuanţe diferite, dar armonios alăturate. Pe fiecare, punctat, câte un alfabet secret, în care sunt codificate privirile ce au venit asupra lor în momentul în care ceara a curs fierbinte, pecetluind intenţia nerostită. Netezimi dătătoare de emoţii blânde. Spaţiul care le diferenţiază poate fi străbătut cu un deget, fără ca degetul să fie sigur de clipa când a trecut de la o piatră la cealaltă. De clipa când cele două pietre au devenit una, una singură, dar căreia ceara topită i-a alungat pentru totdeauna singurătatea. Căci nu ai cum să mai simţi singurătatea atunci când te simţi întreg.
A închis mâna mică şi roz peste pietrele roz ca una şi a plecat în noapte, lăsând parfumul secretului în urmă.

Calea povestii (din Joan Halifax / Fructele intunericului)

,,Asemenea plantelor sacre, povestile sunt si ele sursa de vindecare si hrana ce vine din Pamant. Ele ne amintesc ca nu suntem de unii singuri. Prin intermediul lor noi traim in trupul coiotului si al ciorii, al copacului si al pietrei, al zeilor si al eroilor, al Mamelor si Bunicilor Ancestrale. Astfel ne intarim relatia cu intreaga creatie".

.

,,Da, povestile sunt deopotriva protectori. Asemenea sistemelor noastre imunitare, ne apara pe noi si popoarele de atacurile alienarii epuizante. (...) Intrucat povestile si miturile sunt tesutul conector intre cultura si natura, intre sine si celalalt, intre viata si moarte, ele cos lumile la un loc prin spunerea lor. Si in trupul protector si conector al povestii sufletul se trezeste. Devine viu."

.

,,Ele sunt ascultate cu urechea si mirosite in fumul focului. Ele se pot produce in cursul conversatiei, la fel de bine ca si in procesul initierii. Pobvestile imbina realitatile din trecut si din viitor, momentele visate si cele planificate constient. Ele ne invata felul in care percepem si in care ne minunam. Ele ne conduc catre o viziune despre noi insine in legatura cu Pamantul si cu stramosii nostri ce confirma continuitatea intregii existente. Suvoiul vietii este stimulat in fiinta unei povesti, si acest suvoi curge prin procesul initierii."

.

cartea, aici.