duminică, 19 iulie 2009

si am deschis usa...


urcasem cu sufletul la gura cele 99 de trepte. pe harta scria 99,9. nu prea stiam eu ce-ar putea fi... poate, undeva, un loc prin care sa intru dincolo, asa cum trenul de Hogwarts trebuie luat de la peronul 9 3/4 (parca...).

usa mare din fata mea, intredeschisa. o unda de ciuda; umblasem cativa ani numai dupa cheie, iar in ultima vreme ma straduisem din greu sa o tin in buzunar, pentru ca, din cand in cand incerca sa evadeze...

am impins usa. grea, dar nu intepenita, s-a mai deschis un pic.

m-am asezat pe prag.

nu mai eram sigura daca vreau sau nu sa trec dincolo... trecuse cam mult timp de cand am plecat la drum...

17 comentarii:

doareu spunea...

Trebuie. Incearca. Banuiesc ca exista si drum de intoarcere?!

ajnanina spunea...

uau!
bila alba pentru tine!
uite, la asta nu ma gandisem...

Mikka spunea...

Oaaa! Yo tot topai pe aici, fericita ca ai dat de usa. Sa-ti fac un vant, asa prietenesc? Un sut mic, cu dragoste... :))) Promit ca vin si yo, tin felinaru si chiar si valijoara...

gabi spunea...

Cunosc senzatia...

ajnanina spunea...

Mikka,
desigur, daca tot tu ma astepti si de cealalta parte...

ajnanina spunea...

Gabi,
si, si... ?

gabi spunea...

Si...
la naiba,
am ramas dupa usa :)

ajnanina spunea...

Gabi, :)))
hai, sarim!
niciodata nu-i tarziu...
si exersam aici, virtual, unde, daca nu ne place sarim inapoi in realitate... :)

Mikka spunea...

Multumesc ca te rogi pentru noi, lenesii... cineva, acolo, face asta pentru noi... :)))) Adica cineva, aici.

Cu multumiri,
Lenesul Absolut,
The Supreme Master Cosmig Pig

ajnanina spunea...

Mikka :)))))))

nu pot sa cred!!!! :))))
dar tu stii mai bine...

eu cred ca asa-zisa lene a ta nu e lene, ci doar capacitatea de a savura dulceata si serbetul zilei
acolo unde altii nu simt decat morcovul din spate...

alaturi de tine, cu dulce lene (Doamne, ai grija de noi)...

Mikka spunea...

Haaaaaaa! Milo boje maicite... Un fel de mamulica Doamne... :)))

Anonim spunea...

Inca de la inceput simtisem ca pragul nu era drept dar, de oboseala, nu descoperisem decat un singur gand ratacit si extenuat care explica totul: cum ca nu m-am asezat chiar pe prag. Nu m-am sinchisit sa-mi acord atentie gandirii pentru ca era mult mai important sa ma desfat sezand. Dupa cateva momente puterile mi-au revenit iar gandul a prins putere si s-a transformat intr-o obsesie curioasa care m-a aruncat brusc in picioare. Eram hotarat sa scap de discomfortul creat de necunoscut asa ca am privit. Am ramas inmarmurit de ceea ce atunci mi s-a parut un nonsens. Stateam pe usa iar pragul era de fapt intrarea...

din dragoste de viata,

ajnanina spunea...

anonim drag...
perspectiva a fost rasturnata cu succes...
si sunt sigura ca ai intrat prin prag, apoi...
sau nu?

ciudat... de cate ori ne trezim intr-un loc in care ni se pare ca nu avem ce cauta, precis trebuie sa fie ceva de genul asta...

Daiana Prundurel spunea...

Am reascultat de curand "Steaua fara nume" si mi-a placut ideea ca o stea ,nu se intoarce niciodata din drumul ei...dar oare , in povestea ta e vorba de o stea!?
Stii, Janina, ca imi tot imaginez ca intr-o noapte cu stele vom sta noi doua povestind despre lume,intre flori,in Gradina Botanica:)

ajnanina spunea...

Daiana,
imaginatie, imaginatie... da hai sa o facem...
macar ziua!

Vania spunea...

Cumva, aminteşte de filmul Stalker...

ajnanina spunea...

Vania, ce ideea buna, am sa revad filmul...
diferenta e ca in film atmosfera e mai incarcata si e mai multa mizerie...
aici, nu. doar usoara confuzie legata de directie...