verde ca broasca :)

sursa imagine

O broască se plimbă prin pădure măcinată de probleme existenţiale A fost sau nu prinţesă vre-o dată? Imaginile pe care le poartă în mintea ei sunt amintiri reale sau doar fantasme? Se pare că broaştele sunt de două feluri: cele care s-au născut (sau, mă rog, au eclozat) cu acest destin şi care nu îşi pun prea multe întrebări referitoare la el şi cei care poartă acest înveliş de broască temporar, ca pedeapsă. Sau poate că nu? Şi dacă sunt doar de un fel, de care?
A fost o perioadă când s-a crezut prinţesă. Se plimba prin pădure cântând şi râzând, fără să-şi pună nici o întrebare (nu cunoştea nici măcar povestea Scufiţei Roşii, să fie un pic mai precaută), când l-a văzut pe el. De el e sigură că e prinţ, deşi la prima vedere e şi el un broscoi ca toţi ceilalţi, aşa că îl sărută fără nici o reţinere. Se pare că lui îi place sărutul şi îi înţelege avantajele, pentru că, după o scurtă perioadă princiară, redevine destul de repede broscoi. Sărutările ei devin mai confuze şi mai disperate. Cum e posibil acest lucru? Că doar, înainte de a părăsi palatul şi de a se plimba prin pădure învăţase dintr-o grămadă de cărţi groase de poveşti că sărutările sunt pentru a-l face pe broscoi prinţ şi nu invers! Oare de când a plecat ea prin pădure au apărut date noi despre asta? Stă de vorbă cu celelalte broaşte, se documentează la biblioteca din pădure şi are o revelaţie. Dacă vrea să fie fericită alături de el şi să-l facă şi pe el fericit, trebuie să devină şi ea broască!
Asta se petrece foarte simplu şi foarte repede şi el pare mulţumit. Ea oftează şi se resemnează alături de el – asta-i viaţa! îşi mai aminteşte din când în când despre visurile ei de prinţesă, dar apoi priveşte cu drag la broscoiul ei. Ea ştie secretul lor – că sunt prinţ şi prinţesă; nu ştie ce simte el în legătură cu asta şi nu îndrăzneşte să-l întrebe pentru a nu-l întrista – el oricum pare mulţumit cu viaţa pe care o duce.
Şi într-o zi, în drumurile lui (pădurea e mare) el vede o prinţesă uluitor de frumoasă! Ea cântă şi râde, se ascunde după trunchiurile copacilor, se preface tristă şi aruncă priviri scurte în jur să vada daca vine cineva cu care să râdă sau care să-i şteargă presupusele lacrimi... broscoiul e facinat ! Da, asta e adevărata prinţesă, cea pentru care merită să redevină şi să rămână prinţ! Se apropie de prinţesă şi îi explică situaţia (ea nu auzise de povestea lui decât vag, în biblioteca palatului ei se aflau alte cărţi). Ea râde şi cântă în continuare iar el se apropie din ce în ce mai mult, aşteptând sărutarea ei transformatoare. Prinţesa se apleacă o clipă asupra lui, gata să-l sărute, dar îşi aminteşte brusc de prinţul care o aşteaptă la castel şi se întoarce în fugă. Îi pare un pic rău de soarta broscoiului, dar.. cum s-ar fi descurcat ea cu doi prinţi? Şi poate că povestea broscoiului nici nu e adevărată ... Oricum a avut o plimbare interesantă!
Broscoiul se plimbă rănit şi confuz prin pădure. Nici nu se mai pune problema să se întoarcă la broasca de acasă... el e prinţ! Are doar nevoie de un sărut de la o prinţesă autentică... cea mai bună şi mai autentică pe care o poate găsi!
Între timp, broasca, înţelegându-şi greşeala, îşi trăieşte şi ea confuziile ei. Nu are forţa de a redeveni prinţesă şi ştie că şansele de a găsi un prinţ care să o sărute sunt minime. Prinţii care se plimbă prin pădure şi acceptă să sărute o broască sunt mult mai rari decât prinţesele... Şi, oricum, daca l-ar găsi nu vrea să îl păstreze: tot ceea ce îşi doreşte e să redevină prinţesă pentru a-l ajuta pe broscoiul ei iubit să redevină prinţ. El este prinţul pe care îl doreşte pentru că... altul nu a văzut!
Dar dacă toate astea s-au întâmplat doar în mintea ei şi ea e doar o broască verde obişnuită care a citit prea multe poveşti ?

.

am primit aceasta poveste de la o printesa in dilema. voi ce ati sfatui-o?