am nevoie sa fie de cel putin doua ori ca sa inteleg. o data pentru imaginea de ansamblu, a doua (sau a n-a) oara pentru deliciul detaliilor.
am revazut azi filmul. cel de care vorbeam in postarea trecuta.
ca sa ma lamuresc cum e cu podeaua. cea cu romburi ametite alb-negru. si mi-am amintit ca aia era, probabil asa arata podeaua dintr-un fel de acasa. din prima casa in care am locuit, casa care acum nu mai e, inainte de varsta de trei ani, si din care imi amintesc doar acele carouri. nu erau in casa, ci cumva legate de o scara in spirala. apoi, aceeasi podea in bucatarie la A, acolo unde mi se parea ca e o casa foarte speciala si mama ei imi oferea feluri de mancare delicioase, pe care nu le-am mai gustat in nici o alta parte. si poate, in holul rotund de la parter, in spitalul B, care nici el nu mai e.
de fapt, nu sunt sigura de nici una din aceste amintiri, as putea sa o sun pe mama lui A si sa o intreb daca e adevarat ca podeaua de la bucatarie e in carouri...
am inteles ca, de fapt nici nu are importanta, ci important e sa inteleg ca extraterestrul care sunt si care desi poarta amprentele multor locuri nu a recunoscut nici unul ca fiind acasa e originar din Fantazia, din Tara Minunilor, din Neverland sau cum i-o mai zice in diverse limbi ale diverselor realitati.
si ca e important sa-mi eliberez amintirile despre Acasa.
.
un fragment dintr-o astfel de amintire, de cand am invatat despre fereastra Johari:
...senzatia puternica de ,,acasa" in momentul largirii zonei necunoscute. (...) ideea e ca senzatia de ,,acasa" nu e legata de un loc, un om, un spatiu sau un timp anume, ci de a trai iubirea, intelepciunea si puterea oriunde, oricand si alaturi de oricine. (...)
zona necunoscuta, zona de unde am pornit si unde ne vom intoarce, samanta primita din care ne cresc frunzele si florile si samanta pe care o lasam la finalul ciclului.
in acel loc/timp, acea stare poarta numele de ACASA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu