asa ca, sub caciulile grele putem vorbi de lumea de dupa felinar, rostind Felinar cu seriozitate si gandind ca-i mare lumea aceea... si chiar pregatindu-ne sa ne pierdem in ea. nu fara o mare placere...
dar cu frunza si iarba in jur, multa, felinarul devine nesemnificativ.
lumea e una si abundenta nu cunoaste limite. si lumina e multa si ea. curgand, lipicioasa si stralucitoare printre cea frunza si iarba. si printre cele degete, si plete, si vorbe goale :)
2 comentarii:
felinarul e urma lasata de noi in lumina naturii.
dar uneori poate fi atat de frumos, ca iti tot vine sa ii zambesti :)
da...
si sa-l saluti in soapta, discret, sa n-auda decat el... in speranta ca te recunoaste... :)
Trimiteți un comentariu