iarna, felinarele reprazinta repere importante. printre copacii goi de frunze si zbatandu-si crengile in liniste si zapada, felinarele sunt acoperite cu un motz suplimentar de importanta, care le face vizibile de departe. asa ca, sub caciulile grele putem vorbi de lumea de dupa felinar, rostind Felinar cu seriozitate si gandind ca-i mare lumea aceea... si chiar pregatindu-ne sa ne pierdem in ea. nu fara o mare placere...
dar cu frunza si iarba in jur, multa, felinarul devine nesemnificativ.
lumea e una si abundenta nu cunoaste limite. si lumina e multa si ea. curgand, lipicioasa si stralucitoare printre cea frunza si iarba. si printre cele degete, si plete, si vorbe goale :)
2 comentarii:
felinarul e urma lasata de noi in lumina naturii.
dar uneori poate fi atat de frumos, ca iti tot vine sa ii zambesti :)
da...
si sa-l saluti in soapta, discret, sa n-auda decat el... in speranta ca te recunoaste... :)
Trimiteți un comentariu