miercuri, 19 ianuarie 2011

r 8

Nu mă gândisem până atunci că există hoţi de suflete. Bucăţile pe care le-am recuperat eu pentru mine fuseseră pierdute de mine, cu buna stiinţă sau fără. Recuperarea mersese uşor aproape de fiecare dată şi chiar când a fost mai greu, greutatea venea doar din neştiinţa sau neputinţa proprie. Nimeni până atunci nu mă pândise în adâncuri să-mi ia perla. Sau viaţa. Acum îmi era teamă. Dar eram suficient de inconştientă să mă afund în continuare, împreună cu el, în peştera din adâncuri. Fiecare perlă şi fiecare diamant de acolo merita să ajungă înapoi la sufletul din care se desprinsese, doar că noi nu aveam nici un drept să facem asta. Fiecare om trebuia să-şi facă propria călătorie. Oare el gândea la fel? Sigur, că doar aşa ajunsese în viaţa mea... dar poate că nu gândise la fel în momentul în care suntem acum, cu câţiva ani în urmă...
Mi-am retras cu grijă mâna de pe rana lui. Nu mai sângera. M-a privit zâmbind. ,,Am să iau o singură perlă. Dar a trebuit să vii aici ca să vezi. E ultimul test.”
Întunericul peşterii se dizolva într-o lumină ciudată, roşiatică. Am început să văd şi eu imaginile care luciseră pentru o clipă în mintea mea, venite din a lui: diamante şi perle. Diamante roşii, cu toate nuanţele roşului şi perle albe şi roz. Peste tot în jur, se ridicau şi pluteau prin apă spre noi. Ne atingeau în treacăt, oprindu-se puţin pe corpurile noastre, apoi pluteau mai departe. Fiecare atingere era o emoţie distinctă, care învelea câte o amintire. După unele din ele, plăcute, am întins mâna să mai prelungesc atingerea cu o clipă, de altele m-am ferit ca arsă.
,,De ce hoţii le-au strâns aici?” ,,Fiecare om care a furat câte o bucată de suflet de la altul a crezut că o să-l poată mări pe al său, că o să-şi lungească lui viaţa. Dar n-a fost aşa. Fie au ajuns şi ei pe fundul mării, fie şi-au furat comorile unul altuia, fie le-au pierdut pur şi simplu. Nu poţi să trăieşti cu viaţa altuia; o bucată de suflet furată de la altul şi lipită de al tău va distruge o bucată din al tău.”
,,Am înţeles, ai şi tu o perlă aici. Dar eu? M-ai adus doar să mă ispiteşti?”

6 comentarii:

Lady Harmony spunea...

Doamne, e din ce in ce mai fascinant si mai patrunzator. Imi da fiori si abia astept sa citesc mai departe...

petra spunea...

Recuperatorul de la 1 la 8 (acum le-am citit si scriu) Am ales sa privesc lumea printrun ochi de mare ,cel care inca nu vede arunca perla si e fascinat doar de cercuri...unde cercuri(r1) e vasul(r2) .Linistea din adancul fiintei,uneori face valuri ,valurile te misca, dar nu te tulbura(r3) si in lipsa Lui am desenat ce am auzit de la altii (r4)Sincera ,pura ,aceasta e perla ta in care celelalte se oglindesc.(r5)Jocul dintre aici si acolo ,limita si fara limita(r6)si daca durerea lumii s-ar coagula in mare,rosie,albastra,verde reflexe sidefii dau perlei roz.(r7}
Hotii de perle strang ce nu pot produce;sa fii propria perla sa-ti cresti stralucirea !!!(r8) cu multa recunostinta si multumiri pentru frumusetea calatoriei si nu am venit cu mana goala :) deschide-o e pentru tine :)(r9..

ajnanina spunea...

Lady, pe cand o perla?

ajnanina spunea...

Petra, multumesc...
mana intinsa intru daruire e cel mai frumos dar...

Mikka spunea...

"Nu poţi să trăieşti cu viaţa altuia; o bucată de suflet furată de la altul şi lipită de al tău va distruge o bucată din al tău.”

Asa e. Fiindca facand asa te vei pierde... nu-ti vei mai sti ale tale, alea din tine...

Mi-a placut mult calatoria printre diamantele si perlele plutind, atingand... Si cand amitirile raman curate, stralucind, e mai usor sa le vezi. Desi da, pe unele e mai greu sa le atingi, doare sau arde. Dar oricum, asta face parte din reintregire. Si e asa frumos cum spui tu... Acolo, in apa, in burta Mamei Cosmice, e mult mai usor, mai bland, mai hranitor cu viu...
Mmmmm... oare ce vine mai departe?
Ne tii asa, ca in "Seherezada vazu zorii mijind si, sfioasa, tacu"...

ajnanina spunea...

Mikka, era la fel cu calatoria ta in luna, printre vise...
sau cel putin eu asa mi-am imaginat...

ispita era mare si mi-ar fi fost foarte usor sa ma insel, sa spun despre unele ca ar fi ale mele... sau ca mi s-ar potrivi...
dar stiu ca ale mele sunt un pic si mai adanc...
si ca atunci cand le reintalnesc e mai mult decat o simpla emotie...

nu stiu ce urmeaza, fir-ar sa fie, el se poarta la fel ca cei pe care i-am numit maestri pana acum, adica destul de imprevizibil... si cand te gandesti ca e tot o parte a mea... :(