joi, 8 ianuarie 2009

meteoritul


I-am surprins cu coltul ochiului caderea.
Meteorit minuscul si pufos, la fel si totusi diferit de ceilalti; mai mare, mai lent, aproape constient de caderea sau de zborul sau, ezitand usor de-a lungul traiectoriei, doar cat sa-i dea (sau sa-si ofere) un plus de farmec.
Eu, un pic surprinsa: fulgii fotografiati nu sunt totusi cei pe care i-am vazut in realitate, ci o varianta a lor extinsa in spatiu si timp. Sau poate asa arata ei cu adevarat in mintea lor, mai mari si mai importanti decat ii vad eu. Sau poate asa arata doar in mintea mea, dilatata de asteptarea acestei prime zapezi.

2 comentarii:

Mugur spunea...

superbe povestile tale! intr-un mod subtil ma transporta inapoi in timp, in copilarie, sau poate reactualizeaza legatura cu copilaria pe care cred ca nu am pierdut-o niciodata...
iar poza are un farmec hipnotic.

ajnanina spunea...

ok, e bine inapoi in copilarie... cand ai pastrat legatura si te intorci pe drumul presarat cu firimituri de siguranta... pe care il recunosti chiar si sub zapada ...