duminică, 25 ianuarie 2009

Primele cinci căni...

Despre cele zece căni ale Daianei puteți citi aici, aici și aici. Mari și colorate, sunt numai bune de pus povești în ele. Deoacamdata, idei de povești pentru primele cinci. Celelalte cinci, mâine.
1. Ți-aduci aminte de piticul atât de mic căruia îi ajungea un ibric să facă o baie? Ei bine, deși nu se știa asta până acum, află că și piticii cresc. Acesta de care vorbim nu mai încăpea de la o vreme în ibric și era foarte trist că nu mai putea face o baie ca lumea... în farfurie nu putea pune destulă apă, iar în lighean era să se înece de câteva ori... mai profita de dușuri reci când cineva uda florile în grădină, dar nu îndrăznea să-și scoată în văzul lumii hăinuțele lui de pitic. A încercat cu ghivecele pentru flori, dar acestea păstrau mereu urme de pământ, iar uneori florile nu voiau să se mai întoarcă în ele o dată ce abia le convinsese să iasă... așa că avea nevoie de un vas nou în care să facă baie.
Și a văzut cănile! Ochii lui frumoși s-au luminat și abia așteaptă să primească una... se întreabă doar dacă după baie în cana frumos colorată n-o să rămână și le colorat...

2. Mâinile de copil sunt nedumerite: care e toarta de care trebuie ținută ceașca? Unu, doi, trei... e adevărat că până la trei știe să numere, dar pe aici pe undeva sunt și marginile științei lui. E mândru că ajunge cu creștetul până la masă, dar nu ajunge să vadă cana de sus. Iar de jos o vede mai mult cu mâinile. Mama mai strigă uneori: ,,las-o în pace că ai să o verși!” , probabilitate cu care e perfect de acord. Doar că nu înțelege de ce mama nu pare de acord cu asta, lui i se pare destul de tentant...

3. Fata cea mică a împăratului avea mari emoții. Făt-Frumos trecuse cu bine de toate probele pe care tradiția le stabilise. Luptase cu blauri, cu zmei, cu diverși dușmani de-ai lui taică-său și le respinsese pe cele două surori ale ei mai mari. Și, cu toate astea mai voia să verifice ceva... oare toate greutățile și toate luptele nu i-au împietrit inima? Așa că, la ceas de seară, îl invită în iatacul ei... și îi puse înainte o imensă ceașcă cu lapte. Făt – Frumos privi nedumerit întâi la ceașcă, apoi la frumoasa din fața lui, apoi din nou la ceașcă... și zîmbi... ,,Așa îmi punea și mama când eram copil... ” Luă o gură de lapte, apoi cu lapte pe mustăți o sărută pe fata de împărat...

4. Târgul anual de toamnă din satul de lângă pădure era pe sfârșite. Ursul se plimba pe lângă tarabe, întrebându-se ce să mai cumpere. O tarabă foarte colorată îi atrase atenția. Pe ea erau înșirate căni mari și frumoase, pline cu dulciuri... bunatăți atît de binevenite înaintea somnului de iarnă. O femeie tânără și frumoasa râdea în spatele tarabei. Îl văzu și îi întinse o cană, chiar pe cea mai frumoasă... o luă cu grijă între labele lui mari și își dădu seama că are exact mărimea potrivită pentru el... Plecă mâncând cu poftă biscuiții nemaipomenit de gustoși și gândindu-se că după ce îi va mânca absolut pe toți va pune în cană miere... sau fructe de pădure... sau...


5. Vrăjitoarea cea mică avea nevoie de un ceaun nou pentru fiert ierburile pentru cantece și descântece. Dar nu-i placeau cele negre pe care le foloseau vrăjitoarele bătrâne. I se părea că un ceaun colorat ar face vrăjile mult mai ușoare și mai frumoase... și, spre deosebire de vrăjitoarele bătrâne nu avea de gând să fiarbă în el cine știe ce buruieni sau codițe de șoricei sau mustăți de gândaci.. nuuu, vrăjile ei au în ele lapte, bomboane, biscuiți, ciocolată...

2 comentarii:

ajnanina spunea...

ooo, pe ploaia asta ma bucur ca te-a inveselit piticul meu...

Daiana Prundurel spunea...

Doamne ce surpriza, ma bucur ca un copil cand primeste jucaria mult visata.Cred ca indragesc cel mai mult povestea cxu vrajitoarea mica, cu vraji de ciocolata si cea cu piticul si ibricul:) era poezia mea favorita la gradinita:) si...cea cu mos curcubeu, si cea cu uriasul si marea ...ah toate sunt minunate. Iti multumesc pentru cadoul tau!!!!