sursa pozaau rupt-o pe cand inca nu stiau sa o citeasca, apoi au ascuns-o.
doar ca o parte a ramas la unul, o parte la celalalt. iar cateva foi s-au pierdut pentru totdeauna, de la mijloc si de la sfarsit.
au pastrat fragmentele de carte, ca amintire a luptelor lor copilaresti. apoi, mult dupa ce au invatat fiecare sa citeasca si-au amintit de ea sau au descoperit-o in podul propriu. si au descoperit ca era povestea lor.
doar ca unul avea inceputul, aproape uitat, iar altul partea de la final (din fericire fara ultimele pagini), aproape neverosimil. fiecare ar fi vrut sa stie ce se intampla intre timp, in timp ce.
cum sa ajunga la...
doar ca...
e o copilarie, cum sa vorbeasca despre asa ceva cu celalalt ? ca doar a trecut atata timp. e drept, ca cel care are partea finala a cartii a incercat de cateva ori o apropiere, doar ca i-au murit cuvintele pe buze in fatza partii lipsa...
cel care are partea de la inceput ar fi vrut sa mai depene impreuna cu celalalt amintirile din copilarie. doar ca....
9 comentarii:
Frumoasă coincidenţă, să scriem în aceeaşi zi despre o... carte. Am primit o leapşă aseară şi tocmai mă pregătesc să postez povestea unei cărţi... Cum ar fi viaţa noastră fără cărţi, mă întreb mai mult retoric? Cred că mult mai goală, mai lipsită de conţinut, de prea-plinul rândurilor pe care le citim întotdeauna cu mare plăcere... Există cărţi de care suntem legaţi pentru toată viaţa şi pe care le recitim de fiecare dată cu plăcere...
Postarea ta imi aminteste de povestea personala... ma gandesc de atatea ori la felurile in care viata noastra se aseamana cu o poveste... asteptand ca sa intalnim persoana care are aceeasi poveste cu noi, macar de aici de unde ne aflam...
cat de tragica ar fi o rupere a unei povesti in felul acesta...
Cristian
da, sunt carti de recitit, pentru ca vorbesc despre noi...
Kami
din fericire, povestile noastre personale se ramifica suficient pentr ua gasi oricand un nod favorabil... :)
si pornind de la ce spuneati voi, oare ar avea succes un lipici special pentru pus la loc paginile lipsa... ?
trabuie doar gasite...
Din fericire lipiciul exista si il avem cu totii chiar daca se mai intampla sa uitam pe unde l-am pus. Iar uneori paginile lipsa sunt bune pierdute... Si atunci ne apucam si scriem noi unele noi. Iar povestea poate avea atunci un final... neasteptat :)
Janina, te-am sunat ieri dar nu te-am gasit.Se vede ca esti cupata sa scrii povesti minunate. Parca scrii despre mine si despre fratele meu ,despre "paginile lipsa" din viata noastra:)Chiar ieri ma gandeam ca trebuie sa regasesc filele ratacite:)
Mi-era dor de tine...atat:)Pupici.
Daiana, draga mea...
sunt cu povestile, sunt mai greu de facut minunate... da nu ma las...
poate ca si fratele tau cauta foile...
sau, poate, dupa cum zice Mugur, poate e bien de scris altele... comune...
Mugur...
una din povestile mele preferate, ,,Povestea fara sfarsit" are momente in care lasa posibilitati deschise pentru viitor... si spune ,,dar asta e alta poveste"... :)
Trimiteți un comentariu