dintre mecanismele de aparare, doua sunt atat de firesti si de naturale ca nici nu le mai percepem potentialul; nu ne dam seama nici ca sunt mecanisme (structurate, demontabile, cu legi si principii de functionare) si nu suntem constienti nici de ceea ce aparam. sau nu. intrucat exemplul meu va fi cu emotii pozitive, s-ar putea sa nu pricep nici eu...
introiectia este procesul prin care absorbim informatii, comportamente, convingeri si valori din afara. pentru ca fie ni se impun, fie la consideram dezirabile. operand in virtutea lor (pentru ca le ridicam la rang de reguli) la un moment dat uitam care ne sunt de fapt nevoile, resursele si scopurile proprii.
proiectia, in schimb, este mecanismul prin care scoatem din noi ce nu ne convine si zicem ca nu e al nostru, e al lor. de obicei, cele doua merg impreuna si ne ajuta sa ne pastram Eul curat in proprii nostri ochi.
ma bucur de bucuria altuia. n-ar fi posibil, daca n-ar fi trezit in mine propria bucurie, care dormea ca un sambure. iar bucuria sa a facut-o pe a mea sa creasca, desi nici macar nu s-au atins, s-au vazut doar :))
bucuria pe care o vad in afara si o asimilez ma ajuta sa evit o tristete interioara. pe care daca o simt zic ca nu e a mea, ca s-a lipit de de mine de undeva, a adus-o vantul.
iertati-ma daca e confuz ceea ce zic. in timp ca ma straduiesc sa-mi clarific si eu, mecanismele de aparare functioneaza la gramada si toate o data si nu ma lasa sa zic tot. si lupta, si da-i... :)
introiectia este procesul prin care absorbim informatii, comportamente, convingeri si valori din afara. pentru ca fie ni se impun, fie la consideram dezirabile. operand in virtutea lor (pentru ca le ridicam la rang de reguli) la un moment dat uitam care ne sunt de fapt nevoile, resursele si scopurile proprii.
proiectia, in schimb, este mecanismul prin care scoatem din noi ce nu ne convine si zicem ca nu e al nostru, e al lor. de obicei, cele doua merg impreuna si ne ajuta sa ne pastram Eul curat in proprii nostri ochi.
ma bucur de bucuria altuia. n-ar fi posibil, daca n-ar fi trezit in mine propria bucurie, care dormea ca un sambure. iar bucuria sa a facut-o pe a mea sa creasca, desi nici macar nu s-au atins, s-au vazut doar :))
bucuria pe care o vad in afara si o asimilez ma ajuta sa evit o tristete interioara. pe care daca o simt zic ca nu e a mea, ca s-a lipit de de mine de undeva, a adus-o vantul.
iertati-ma daca e confuz ceea ce zic. in timp ca ma straduiesc sa-mi clarific si eu, mecanismele de aparare functioneaza la gramada si toate o data si nu ma lasa sa zic tot. si lupta, si da-i... :)
10 comentarii:
Atreyu... unde esti ?
Ajnanina are nevoie de tine....
Absolut nicio confuzie, am înţeles foarte bine ceea ce ai transmis, chiar dacă este vorba despre un domneniu în care recunosc că nu mă mişc deloc natural... Mi-a plăcut metafora propriei bucurii care doarme precum un sâmbure...
Cristian
ma bucur ca ai inteles, nici nu conteaza daca ai inteles exact ce am transmis, ca asta nici eu nu stiu prea bine, important e ca tie iti este clar :)
fiecare vede ceea ce este :) asa ca tu ai vazut samburele bucuriei :)
Darael
m-a emotionat mult comentariul tau, l-am vazut deja pe Atreyu venind... mi-a fost putin rusine si initial nu voiam sa recunosc ca l-am chemat si i-am zis ca l-ai chemat tu :)
dar el m-a privit linistit si mi-a redat talismanul, l-am pus din nou pe blog de unde il scosesem aseara dintr-un motiv neinsemnat...
e mai bine acum...
mi-am dat seama ca tendinta initiala e de a refuza proiectia, si e firesc atata timp cat e inconstienta.
m-am prins, o recunosc si mi-o asum.
Jane, da (permite-mi sa-ti spun asa fiindca-mi place de mor :) introiectia ca mecanism de identificare, poate deveni imitatie fiindca incercam sa incorporam elementele lumii exterioare acelea pe care le consideram ca fiind bune. Asa este, pentru a-si asimila realitatea, omul foloseste introiectia si nu numai, iar pentru a se adapta la realitate, foloseste proiectia care este complementara introiectiei. In mecanismul de proiectie, omul atribuie lumii exterioare calitatile sau sentimentele care apartin sinelui, asa cum ai spus si tu :)
Si ce-o fi rau in faptul ca omul se adapteaza si ca specia rezista ? De ce sa ne batem capul daca oricum aceste mecanisme functioneaza in echilibru ?
Poate ca...poate ca...ai intalnit persoane care exagereaza cu proiectia sau dimpotriva cu introectia ???
Adaptarea ar trebui sa existe si sa fie o stare de echilibru, un acord realizat prin dublul joc al mecanismelor de asimilare si acomodare.
Aoleuuuu...opreste-ma !!!
Tzuc de seara :)
Gabi
de ce sa te opresc atata timp cat ai dreptate?
e adevarat, aceste mecanisme de aparare sunt bune, ne apara, asa cum face si sistemul imunitar!
doar exagerarile sunt rele, ca in bolile autoimune, cand organismul nu se mai recunoaste pe sine...
la mine ma deranjeaza cand le surprind pentru ca imi ingreuneaza mastile... si de aia vreau sa fiu mai constienta de ele...
tzuc,
Jane
(candva, foloseam ca nickname cactus Jane :) )
Misto comparatia cu bolile autoimune, Jane :))
Care masti ?
unele pe care le folosesc in lumea reala.
si pe care le schimb treptat, cand vreau sa fac o trecere lenta de la cea care sunt la cea care voi deveni.
e un fel de imprumut in viitor...
cand mastile sunt mai groase, inseamna ca viitorul e mai indepartat.
nu imi vine sa le scot de tot, direct. unele s-au lipit ca un pansament. asa ca dau jos, cu rabdare, strat dupa strat...
cineva spunea ca "viata este o scena,noi suntem actori,ce a ce facem zilnic este sa jucam un rol,cand vei recunoaste actorul din tine,vei afle cine esti",tot ce a ce ne inconjoara ne inpiedica sa aflam acest lucru,inclusiv mecanismele de aparare.
da, Carol, si asta e farmecul jocului...
Trimiteți un comentariu