pe langa tine plutesc povesti misterioase, la o distanta ceva mai mare de o lungime de brat.
una insa, se pare ca a hotarat ca e povestea ta.
strambi un pic din nas si te uiti la celelalte. arata incomparabil mai bine.
ea nu si nu, ca e povestea ta, tu ai scris-o. parca incepi sa-ti amintesti una-alta... asa o fi?
cand se prinde ca-ti amintesti te-a inconjurat deja.
ei, ce-i de facut?
16 comentarii:
Eu as citi-o, fila cu fila, folosind intuitia personala pentru a o intelege si a fi in interiorul ei si facand din cand in cand pauze de respiro, meditatie, aprofundare si acceptare sau negare. Amandoua sunt de la Dumnezeu: si acceptarea binelui si negarea raului.
Bafta !
intelegere, acceptare, negare... multa intelepciune...
ai rescrie ceva? din trecut, prezent, viitor?
As rescrie in masura in care as avea o noua intelegere a trecutului, care se leaga din nou de cele scrise mai sus.
Apoi as continua sa scriu avand in oglinda chipul fidel al sinelui descoperit in recenta acceptare.
Si e asa de frumoasa si benefica aceasta poveste incat oricat de trist/a te-ai putea simti vreodata, nu vei trai decat sentimentul de recunostinta !!!
asa e , e atat de frumoasa... atunci cand scrii constient, cand Sinele e cel care se exprima...
cele care falfaiau inainte in jur nici nu se mai vad... :)
Sunt decis să îmi trăiesc propria poveste, chiar dacă nu este "ambalată" sclipitor... Cum s-ar spune, îmi duc povestea mai departe, cu zâmbetul pe buze...
Cristian
da, zambetul poate fi dovada ca povestea e adevarata :)
sa-ti amintesti de poveste?
pai pana acum n-ai fost in ea ? :))
Mugur :))
uit-o, uita-te :)))
nu te uita ea pe tine...
ai zis asa frumos ! :)))
Oooooo.... m-am intalnit cu ea si alta data. Dar revederea e mereu placuta.
Ce-i de facut? Ma las sa ne strangem in brate. E atat de bine! In ea sunt toate episoadele aventurilor mele. Si cicatricile care m-au dat tarie, si penele de vultur, si genunchii zderliti cand invatam sa merg, si fumul de narghilea din cafenelele din Cairo, si rasaritul de pe Machu Picchu, si gradinile din Haifa, si muntele Olimp. Povestea mea e o minune, si mergand pe firele ei, in sus, uneori mi se daruie sa intrezaresc scanteierile Mainii Care a Scris. Ea ma duce spre Papusar. Intre sfori, joc jocuri noi. Mi se da hrana pentru zilele si noptile care insira boabe albe si negre pe tesatura plina de culori.
Pe aripile pe care tot ea mi le-a dat, o iau in brate si zbor pe malul marii, unde impreuna ne cantam bucuria revederii.
Mikka,
se pare ca tu si Papusarul va iubiti mult :))
are atat de multe lucruri frumoase povestea ta... are istorie si geografie, si bucurie.
si iubire constienta...
maestru al povestilor ce esti ... :))
Pe toti, povestile noastre ne fac sa ne regasim, ca maestri.
Tu le aduci in fata ochilor nostri, sa le vedem... :)))
... am si eu o nesuferita de poveste care se tot tine dupa mine si se incapataneaza sa imi tot arate o oglinda.
Poate ca de data asta voi privi adanc in ea pentru a intelege...
Kami :)
daca povestea it iarata o oglinda in care nu iti place ce vezi nu e obligatoriu ca imaginea aceea sa fie acceptata...
o varianta ar fi sa ta uiti in mai multe oglinzi... nici una nu-i perfecta :)
De multe ori ma uit la povestea mea si realizez ca nu eu am scris-o ! Nu in totalitate...
Daca as lua in mana creionul colorat cu care e scrisa, as retusa cate ceva.
Dar, cum stiu ca nu e posibil, o las asa si nu ma mai gandesc la o a doua editie, refacuta si adaugita.
Cu oarecare amaraciune uneori, cu bucurie genuina alteori, invat si eu sa imi traiesc povestea, si sa fiu umilul ei co-autor.
Leutzule drag
... ba chiar tu... doar ca nu intotdeauna in mod constient... la inceput altii ti-au tinut mana, ti-au arata cum se fac literele...
e posibil.
daca nu o noua editie, o noua poveste incepand din momentul in care vrei tu...
cu creionul colorat, de culoarea cea mai potrivita ,,se intampla o data, de fiecare data, incepand de acum "
Trimiteți un comentariu