O dată cu cunoaşterea de Sine, respectul faţă de sine devine respect faţă de Sine.
Ideea de respect impusă treptat copilului generează setul de filtre prin care se face separarea netă între mască şi umbră.
Când copilul le mai încurcă, e pus la ,,respect”. Cu timpul, face din ce în ce mai puţine greşeli, işi afirmă şi îşi consolidează masca până la nivelul la care poate cere la rândul lui respect.
Respectul primit este lipit de mască pentru a-i sublinia şi întări caracteristicile. Crescând, masca devine din ce în ce mai groasă. Adolescentul începe să se zbată pentru a scăpa de strânsoarea ei, şi atunci umbra iese din nou la iveală. Nu pentru mult timp...
Adultul obisnuit are de ales intre doua variante: ori îşi lasă masca să crească până devine statuie, blocajul fiind accentuat şi de greutatea inconştientă a umbrei, din ce în ce mai mare, ori îşi fragmentează masca – o parte fixă, rămasă pe faţă şi mai multe părţi detaşabile (şi reataşabile) sub formă de titluri, etichete, decoraţii, pagini de CV.
Ca să arate bine, masca trebuie lustruită din nou cu respect. Cerut, impus, implorat uneori pe un cor de voci cu tonalităţi variate: victime, salvatori, persecutori, pe rând sau de-a valma.
Umbra se revoltă, şi fiecare val al său este sfărâmat de un nou dig de respect. Deja suntem persoane respectabile... dar poate că nu e prea târziu...
Masca, îngreunată poate să de sfărâme sau să cadă. O rază de soare pătrunde în interior, topind o parte din umbră. Lumini noi, culori noi, sunete, senzaţii, miresme... e înspăimântător, şi totuşi... raza de lumină e rază de speranţă... ce pătrunde din ce în ce mai adânc, atrasă de Sinele care pulsează din ce în ce mai puternic, acoperit de o membrană din ce în ce mai subţire...
Şi atunci, avem şansa să asistăm şi participăm plini de respect la propria noastră renaştere.
Când copilul le mai încurcă, e pus la ,,respect”. Cu timpul, face din ce în ce mai puţine greşeli, işi afirmă şi îşi consolidează masca până la nivelul la care poate cere la rândul lui respect.
Respectul primit este lipit de mască pentru a-i sublinia şi întări caracteristicile. Crescând, masca devine din ce în ce mai groasă. Adolescentul începe să se zbată pentru a scăpa de strânsoarea ei, şi atunci umbra iese din nou la iveală. Nu pentru mult timp...
Adultul obisnuit are de ales intre doua variante: ori îşi lasă masca să crească până devine statuie, blocajul fiind accentuat şi de greutatea inconştientă a umbrei, din ce în ce mai mare, ori îşi fragmentează masca – o parte fixă, rămasă pe faţă şi mai multe părţi detaşabile (şi reataşabile) sub formă de titluri, etichete, decoraţii, pagini de CV.
Ca să arate bine, masca trebuie lustruită din nou cu respect. Cerut, impus, implorat uneori pe un cor de voci cu tonalităţi variate: victime, salvatori, persecutori, pe rând sau de-a valma.
Umbra se revoltă, şi fiecare val al său este sfărâmat de un nou dig de respect. Deja suntem persoane respectabile... dar poate că nu e prea târziu...
Masca, îngreunată poate să de sfărâme sau să cadă. O rază de soare pătrunde în interior, topind o parte din umbră. Lumini noi, culori noi, sunete, senzaţii, miresme... e înspăimântător, şi totuşi... raza de lumină e rază de speranţă... ce pătrunde din ce în ce mai adânc, atrasă de Sinele care pulsează din ce în ce mai puternic, acoperit de o membrană din ce în ce mai subţire...
Şi atunci, avem şansa să asistăm şi participăm plini de respect la propria noastră renaştere.
10 comentarii:
postarea asta face parte din etapa de anul trecut a vechiului blog.
am reluat-o in urma unor discutii despre respect.
(multumesc, Mirela, pentru reamintire)
aici, termenul de Sine e abordat in sens jungian, si poate fi inteles, daca nu e suficient de clar, privind schema.
Ajnanina,pe planeta cu 7 masti ,ghid pentru oamenii cu o mie de fete ,atunci cand vor sa faca lumina in ei si in jurul lor -acum am inteles descrierea proprie ./da e si inspaimantator ,cumplit de greu sa renunti chiar si la o masca ,darminte la toate si da dupa ce intra soarele si lumineaza tot incepi sa fii din ce in ce mai atras de Sinele autentic-tot atunci incep sa cada si zidurile si incepi sa vezi maretia proprie cat si celorlalti , cred cu tarie ca o cale de a da jos din masti e sa iubesti fara sa astepti nimic in schimb -ceva mai greu de facut de partea intunecata si inconstienta si de egoul carcotas dar la fel de usor de facut de sinele divin ca si respiratia /eu am aflat de la Sinele meu dupa ce am dat jos niste piei groase ca de sarpe veninos pline de mucilagii urat mirositoare ca sant doar o pasare,arc in nemurire .si in clipa aia m-am respectat si m-am iubit pentru totdeauna indiferent cate greseli mai fac sau cand ma mai indentific cu cate o masca in secunda 2 mi-aduc aminte cine sant de fapt cu adevarat o sacra si nesemuita efemera dar nemuritoare pasare arc .din preaplinul meu de respect propriu o adanca plecaciune renascutei Ajnanina .mirey pasarea arc
Am uitat sa spun ca il ador pe Jung mi-a fost in trecut de mare ajutor cand cautam raspunsul la intrebarea fundamentala legata de identitate / am o reproducere a unui tablou care descrie exact tema si e splendid dar nu pot sa-l pun acum se numeste Femeia cu masca de Mihail Teisanu e superb il poti vedea la Muzeul national de arta .Mirey
pasare arc :)
iti intorc plecaciunea... de la Sine :)))
e aparent greu... poate doar prima data...
dupa aceea mastile se iau la fel de usor ca fardurile...
bine, oricum cresc altele la loc... dar exista ,,tratamente cosmetice" si pentru asta... :)
Respectul- respecta-te pe tine si astfel vei respecta si pe cei din jurul tau
Adrian,
da, aceasta e ordinea naturala...
asa cum se spune si ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti..." si intelegi ca daca pe tine insuti nu te iubesti nici pe ceilalti nu ai cum... :)
Ei, da! Ai zis si ai facut!
Respectul... Prilej de sarbatoare. Pentru moarte si nastere.
Caderea mastilor. Moartea respectului de sine. De acea apreciere a unora si altora.
Pierderea agatarii de imagine. De masca, decoratii, CV, asa cum spui. Si da, si de "pietroi"...
Re-cunoasterea de Sine. Plecaciune adanca, recunostinta, uimire, coplesire. Nu-i pot spune respect. E Incantare. In fata propriei noastre renasteri, minunare.
Topirea umbrei. Umplerea de lumina. Unde-i respectul? S-a topit.
E doar imbratisare si dans extatic, betie de Iubire... Dizolvare in El...
Uf... astea m-au aruncat iar pe stea... Incerc sa lucru. Nu prea vrea... Ma duc sa ma cafelesc zdravan. Fara rusine!
Mikka,
da, am zis si am pus-o :)))
era scrisa de ceva vreme, si stearsa in alta vreme...
da daca veni vorba...
pe stea...
da, spuse printul... esti prietena mea..
are o colega de-a mea o vorba: activitatea e buna, da sa nu se transforme in munca... :)
cafele placute... :)
Gataaa! Am baut. Nu mai muncesc. Ma-ndrept spre lenea extatica.
Grozava zisa aia, cu munca...
Pe stea, loc pentru toti... Si mult mai bine.
De aici, de pe stea, fara nici un respect, ne lafaim in bine si sagetam cu bucurii planeta! Cu maixma obraznicie! Sfrrrrsotck!
Tintaaaa! Lovit!
Multumesc pentru comentariul tau la articolul meu si felicitari pentru blogurile tale pe care-mi face placere sa navighez!
Doua simboluri care-mi plac foarte mult: floarea soarelui si curcubeul
Trimiteți un comentariu