sursa pozape langa alte daruri primite seara trecuta, la cursul de povesti, unul a fost foarte important pentru mine.
avusesem ca tema de terminat o poveste. a altuia.
cu o saptamana inainte, fiecare dintre noi a scris pe un biletel un inceput de poveste. apoi, biletelele au fost trase la sorti si fiecare a primit unul si rugamintea de a termina povestea.
eu am scris o bucatica din tema mea preferata (scuze celor care au mai tot citit despre asta), obsesia care se regaseste in multe din povestile mele: relatia maestru-discipol.
in fiecare din povestile mele, in momentul aparitiei crizei, povestea se opreste. apoi, dupa o vreme, primeste un final, care de fiecare data imi pare fortat. asa ca am vrut sa am si alte puncte de vedere. colegul care mi-a incheiat randurile mi-a oferit unul la care pana acum nu ma gandisem...
multumesc, multumesc!
inceputul povestii, scris de mine:
Zburătorul-copil aştepta întoarcerea Maestrului. Îl dureau puţin noile aripi şi nu ştia daca era gata de zbor. Ar fi vrut să mai stea, să mai înveţe, să mai primească. Se temea că va fi aruncat în prăpastie şi nu va şti să-şi folosească aripile. În clipele acelea îl iubea şi îl ura pe Maestrul său.
si finalul, primit in dar:
Şi iată că maestrul sosi. Copilul speriat îşi desfăcu aripile şi se aruncă în prăpastie. Ceilalţi copii îl urmăreau înmărmuriţi cum cădea în abis încercând cu disperare să se înalţe.
Văzând acestea, maestrul ferit de privirile celorlalţi copii, inspiră adânc aer în piept şi suflă peste prăpastie. Curentul îi pătrunse copilului sub aripi şi acesta începu să planeze. Prinse încredere şi zbură înălţându-se maiestuos în văzduh până când nu se mai văzu.
Văzând acestea, maestrul ferit de privirile celorlalţi copii, inspiră adânc aer în piept şi suflă peste prăpastie. Curentul îi pătrunse copilului sub aripi şi acesta începu să planeze. Prinse încredere şi zbură înălţându-se maiestuos în văzduh până când nu se mai văzu.
11 comentarii:
Intr-un tarziu, Maestrul sosi muscand dintr-o piersica parguita.
"Nu esti pregatit de zbor". Atata spuse si pleca fluierand.
Copilul rasufla usurat... si se intoarse la ceilalti copii. Asa trecu o zi, si inca una, si inca un an, si inca un an....
Si niciodata nu a zburat asteptand ca Maestrul sa zboare in locul lui.
Ce minune! acelasi dar primit si de mine, duminica. Maestrul mi-a suflat in prapastie, si din clipa aceea am zburat sus-sus si adanc-adanc...
Avem deja zborul...
Semn ca tre' sa ne incercam deja aripile. Ce or fi spus la meteo, asaaaa, despre vremea in urmatoarea suta de ani?
Oricum nu conteaza. Cu iubire si enorma blandete, cu puterea infinita a Inimii, Maestrul tine cerul pentru noi, de toate marginile, sa ne indrepte zborul cat mai inalt...
Bucura-te de zbor, Frumoaso!
...Deci maestrul tot intervine un pic in timpul primului zbor !
Mi-a placut cum a continuat povestea, dar si mai mult cum a inceput ! Subiectul e foarte ofertant...:)
Darael,
da, am cunoscut si astfel de maestri...
piersica parguita, zici? hm...
copilul asa cum il stiu eu, s-ar fi mai jucat o vreme, apoi ar fi zburat singur...
si l-ar fi uitat pe maestru...
ar fi fost mai bine? ar fi fost mai rau?
Mikka,
in urmatorii ani, valuri de aer cald, care inalta aripile...
multumesc pentru marginea din sud...
tare imi lipsise directia asta in ultimii ani...
Leo,
cred ca si umbrela ta rosie anti-meteoriti ar fi buna pentru prapastiile mai domoale...
si tine bine aerul cald... suflat in inima...
draga Karin,
dupa cum vezi, nici mie zburatul nu mi-a fost usor...
maestrii astia, unii manaca piersici, altii ia-i de unde nu-s... :)))
noroc cu unii care mai tin de marginile cerului...
continua, continua cu calatoriile astrale...
Atunci când, în fine, a venit, Maestrul si-a dat seama că aripile îi vin oarecum nefiresc Zburătorului-copil. Si-a amintit de el, atunci, la început, când stia că, teoretic, se poate zbura, dar abia îndrăznea să se gândească la el ca la un Zburător. Si-a amintit spaima lui si încurcătura lui atunci când a fost aruncat si i s-a spus „zboară, puiule, zboară”, de pământul care se apropia, de prima bătaie din aripile care nu i se potriveau, de încetinirea căderii, de miracolul zborului stângaci.
Imediat ce i-a spus Zburătorului-copil să sară, i-a văzut lacrimile, i-a citit spaima în ochi si i-a ghicit forta interioară din trupul plăpând. A căzut împreună cu el, au văzut împreună pământul apropiindu-se si s-a bucurat împreună cu Zburătorul-copil de prima lui plutire. Desi Zburătorul-copil n-a stiut niciodată că nici măcar în acea cădere n-a fost singur.
Calin,
copilul iti e recunoscator.
eu ma gandesc cu drag la puii tai pe care ii inveti sa zboare :)
si la zborulrile lor impreuna si impreuna cu tine :)
Da, până la o vârstă, măcar, noi, părinţii, le suntem maeştri.
Trimiteți un comentariu