descoperise din tinerete ca suferea de anomalie ciudata.
asa cum copiilor le creste un al doilea rand de dinti, iar unor fericiti batrani exceptionali si al treilea, lui ii crestea din cand in cand cate o inima noua, in locul celeia pe care fie si-a smuls-o singur in chinuri, fie i-a cazut, uscata.
perioadele ,,stirbe" erau la inceput destul de dificile. apoi, treceau din ce in ce mai repede. avea grija ca nimeni sa nu-l simta ,,fara inima" si ii iubea si mai mult pe cei din jur. cand se regasea singur urla de durere si isi dezinfecta ranile.
cand simtea noua inima inmugurind pleca o vreme, isi lua campii, dealurile, muntii... pana cand inima cea noua ajungea la maturitate se ferea sa se indragosteasca. ratacea continuu. apoi, stiind ca o sa si-o piarda si pe asta strangea repede cateva amintiri dureroase si fara speranta...
i-ar fi placut sa-si piarda inima cea noua intr-un mediu contrlolat. sa se interneze, sa il opereze un chirurg bun, sa fie anesteziat, pansat, ingrijit. sa se simta rasfatat, iubit ca un copil... dar nu isi permitea... nu avea incredere in alti medici in afara de el singur...
nu il pot ajuta, tiparul in care a intrat e prea puternic. l-as rasfata ca pe un copil, dar nu sunt in stare sa strang in brate pe cineva a carui inima poate sa cada oricand...
22 de comentarii:
"nu il pot ajuta, tiparul in care a intrat e prea puternic. l-as rasfata ca pe un copil, dar nu sunt in stare sa strang in brate pe cineva a carui inima poate sa cada oricand..." - ce frumos... Un text care merită toată atenţia, Ajnanina...
poate textul ti se pare demn de atentie, Cristi...
dar dincolo de metafora...
Foarte frumosa postarea, m-ai lasat asa... pe ganduri
totusi exista cate un nou inceput, totusi va avea o alta inima noua, nu stiu daca e bine sau rau....
Dincolo de metafora e tristetea...eu asta vad...
Draga Ajnanina,
e ceva ce spune sigur ca inima va cadea? poate tiparul asteapta doar o fisura ca sa se sparga definitiv.
poate daca vedem doar prezentul il putem prelungii infinit. Poate..
Stiam ca ficatul este organul cu putere de refacere. Insa, am invatat ca, si inima se reinnoieste, dar nciodata nu este ca una noua.
Raman mici cicitrici... pe care, omul de langa tine nu ar trebui sa le stie prezenta. Trebuie sa acceptam oamenii si cu acest proces de refacere a inimilor?
Adrian,
intotdeauna exista cate un nou inceput...
inima e noua, sufletul e acelasi.
iubim la fel, simtim la fel durerile... dar inima innoita suporta bine de fiecare data ...
Mugur,
da, si eu eram fascinata de Zona Crepusculara...
e fascinant sa privesti asemenea povesti... sa le iei ca povesti cand le privesti cu detasare... iar cand nu, sa simti ca intri in Zona...
Gabi,
da, VEZI.
din pacate vorbele despre tristete imi usureaza tristetea doar mie... putin...
Camelia,
intotdeauna exista o speranta...
putem sa intelegem la un moment dat ca, atunci cand ceva nu merge, data viitoare e bine sa actionam in mod diferit...
intelegem de obicei asta in momentul in care speranta e aproape si ne face cu ochiul... ;)
pana atunci parca nu prea merita sa actionam...
Claudia,
cat de frumoase sunt cicatricile de pe corpul eroului intors victorios...
pentru simplul motiv ca s-a intors...
Mie mi se intampla ca, la fiecare intoarcere, sa-l vad mai bun, mai fruos, mai intelept... ca de data asta chiar merita o sansa.
E mai stralucitor... cu o inima si mai mare si mai curata.
Claudia,
daca e vorba de fostul tau prieten, NU!
iarta-mi duritatea si amestecul, imi stii parerea...
daca e vorba de vre-un alt erou necunoscut mie, ti reamintesc ca ,,frumusetea e in ochii privitorului"
Accept si duritatea si amestecul pentru ca e de la un om care ma cunoaste.
Nu e vorba despre fostul prieten. Nici nu cred ca il pot numi astfel. Am promis ca nu vreau sa+l mai vad... nici numele nu i+l mai suport... sper ca viata sa nu ne mai interesecteye niciodata, nici macar privirile. Privirea ii e rece s goala... Sunt vinovata ca l+am acceptat a doua oara in viata mea... dar am inteles ca exista si oameni rai.
o greseala e o greseala.
nu trebuie sa traga dupa ea si vinovatie.
te ridici si treci mai departe.
cu gratie, in noua ta rochie frumoasa. si razand!
Da... tristetea ca nu poti sa tii in brate... Ori poti, dar nu poti opri inima din a cadea...
Oricum, atat vreme cat o reface in acelasi tipar, nu se prea poate face mare lucru. Trebuie sa treaca odata prin ea, sa strabata, trecand prin cicatrici, înauntru, si mai inauntru -auuu!- pana iese, ca un copil zvarlit, alunecat din burta mamei... Iese in spatiul infinit al Inimii... Acolo e deja scapat din orice tipar. Inima ii pompeaza etern oricata forta si iubire ar vrea, fata de oricine. Nici nu mai conteaza daca are inima "fizica"... Oricum, ar avea-o, ca este inca in lume...
Dar cum sa ajunga el la trecere? Acilea-i acilea... Uneori, doar cand ajunge pe masa de operatie... Daca sa lasa "chirurgizat"...
da, Mikka draga...
nu am puterea si nici dreptul...
iar el are puterea si dreptul sa aleaga binele...
si o face...
multumesc....
Câtă vreme creşte alta, e cu happy-end.
da, Vania, creste.
doar ca, fir-ar sa fie, incet....
Of... acum stiu.
O sa-si faca alta inima. Nu poate altfel. Si nu se va supunie chirurgiei altcuiva...
Si totusi, daca vrei, poti imbratisa. Mainile, prelungirile inimii. Acum stiu si eu ca nu exista distante. Inima, aia, Inima, poate trece peste si prin oirce. Imbratiseaza cu perseverenta, cu incapatinare, cu obraznicie, cu nesimtire - de aia buna, care nu simte obstacolele- si pana si prin piatra pietrei va trece. Piatra e vie, oricum. Chiar daca muuuuuult mai incet decat ne putem imagina, inima pietrei bate si ea. Si poate transmite orice imbratisare.
da, Mikka, asa e....
dau si eu cu pietre mai moi, cuvintele...
iar daca se supara, insemana ca deja ii merge mai bine ... :)))))
Da. Cred ca da. Of, ma... :)))
Trimiteți un comentariu