supa de flori

intr-o coliba mica din lemn de copac tanar si nuiele impletite ii astept pe cei care se intorc dimineata din padure, dupa cate o noapte de frig, indoieli si spaime.

ii vad cum vin, palizi, inghetati, uzi si murdari dar cu ochii stralucind.

nu-i intreb nimic, inca nu au intrat inca in lumea cuvintelor. mintea si inima pornesc lent in noul freamat.

ca sa le fie intoarcerea mai usoara, dupa ce isi gasesc un loc sa se aseze le pun in fata un vas cu supa fierbinte de flori.

apoi ma retrag si imi vad de treburile mele, tragand din cand in cand cu ochiul sa vad daca le e bine sau inca mai au nevoie de ajutor.

de cele mai multe ori, cateva guri de supa le readuc culoarea in obraji si moliciunea in corp. alteori, au nevoie si de cate o rugaciune si atunci Fratele mai mare se aseaza langa ei si le-o sopteste incet.

in cele din urma isi revin, se ridica si pleaca.

spre amiaza, dupa ce s-au reintors cu totii, spal vasele, fac curatenie si imi iau zborul peste pajiste sa strang cele necesare pentru supa de maine dimineata.