duminică, 2 august 2009

varianta cu aripi a ,,efectului celei de-a o suta maimute"

despre efectul celei de-a o suta maimute, aici.
ca si in cazul maimutelor, si aici e vorba de o femela tanara. porumbita maronie pe care o vedeti pe marginea fantanii. am privit-o fascinata, dar nu am reusit sa prind in poze momentele esentiale, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant.
am privit-o doar cateva minute si m-a umplut de incantare, pe mine si pe ceilalti martori.
dintre toti porumbeii de pe marginea fantanii, ea stia cel mai bine sa isi potriveasca ciocul in jetul de apa ca sa bea. ceilalti o imitau cu mai mult sau mai putin succes.
ea nu se temea sa se aventureze in zonele aparent nesigure.
la un moment dat, piciorusele i-au alunecat de pe tzeava circulara (pe care in poza asta stau ceilalti porumbei). pentru cateva clipe a ajuns pe suprafata apei. si pentru ca nu stia sa inoate, fara teama, fara un dezechilibru evident a tasnit in sus pintre jeturile de apa care se uneau in centrul fantanii. si apoi, cu penele abia ude a revenit si si-a muiat din nou ciocul in apa, cu precizie. pana cand si-a potolit setea. si apoi a zburat.

7 comentarii:

Mikka spunea...

Mi-ar placea sa pot face ca ea...

Cristian Lisandru spunea...

Ce frumos...

ajnanina spunea...

Mikka, pai nevoia a invatat-o...
ii era sete...
iar de inecat nu-si permitea, asa ca a baut si a zburat.

si esti ca ea, faci ca ea...
numa cate-am invatat eu de la tine, indiferent daca aveai mantia pe fatza sau pe dos...

ajnanina spunea...

Cristi,
da, merita sa-i vezi...
si pe porumbei (in Bucuresti n-am vazut sa stie sa bea apa astfel, dar poate fantanile au alta stuctura) si pe oamnii care priveau...

ajnanina spunea...

Mugur,
nici eu pana cand am vazut.
si m-am minunat.

si acu nu mai sunt sigura totusi de limitele dintre ceea ce am vazut si ce am interpretat...

cred ca mecanismele invatarii sunt universale la fiintele constiente...

Călin spunea...

Si a functionat mecanismul celor o sută de maimute? Au învatat si ceilalti porumbei, până la urmă? Bine, presupun că, totusi, n-ai stat acolo până la urmă, ci că ai plecat, la un moment dat. Dar ceea ce face textul tău e să pună pe gânduri. Să conducă povestea mai departe, în gândul cititorului. Asta e artă.

ajnanina spunea...

Calin, nu in gandul oricui cititor, ci doar in gandurile artistilor :))

asa e, n-am stat...
imi place sa sper ca da... :)