in mijlocul unui nod temporal strans mai puternic sau mai larg, inainte de a lua o decizie, e bine sa iei o pauza.
te uiti spre trecut si spre viitor in mod constient. daca trecutul mai are aspecte de limpezit, il iei la povestit.
fie tie insuti, intr-o recapitulare care sa curete toate reziduurile energetice lasate de ceilalti si care sa te ajute sa-ti recuperezi energia lasata in diverse locuri si momente unor oameni care au folosit-o sau nu...
fie in fatza unor oglinzi umane care sa te asculte, sa te intrebe, ajutandu-te sa-ti ordonezi ganduri, emotii, fapte si imagini... si care sa se mire, sa se bucure, sa rada sau sa planga alaturi de tine pana la revenirea in prezent.
dupa clipe, ore, zile de povestit, trecutul arata altfel. si ti se arata complet, intr-o imagine mai clara.
acum te poti retrage din nou pentru a alege din manunchiul de viitoruri posibile pe cel mai stralucitor. pe care pornesti, pastrand inca doua-trei variante de rezerva...
si oglinzile vor fi alaturi de tine in primii pasi pe noul drum, in ritm de sarbatoare...
12 comentarii:
Ah, ce mi-a plăcut ideea de pauză "în mijlocul unui nod temporar". Dar recunosc că n-al sta prea mult pe gânduri şi aş merge mai departe. Poate chiar fără să am în buzunar un viitor de rezervă... Aş greşi, evident, dar mi-aş asuma greşeala...
Cristian,
exista multe noduri, important e sa le vezi, sa le simti.
in dreptul fiecaruia poti alege un viitor diferit...
Si daca faci tot ce trebuie si dupa toata stradania vezi ca viitor nu mai este, ce te faci ?
Spune, ce te faci cand lacrimi nu mai sunt
Si nici ochi din care sa curga ?
Ce te faci cand stii ca Speranta nu mai este si totusi Speranta bate la usa ?
Cu cine sa vorbesti cand nimeni nu are urechi sa auda ?
Darael,
uneori, dupa toata stradania, nu mai exista viitorul acela. dar exista altele.
cand lacrimi si nici ochi... e greu, mi-ar placea sa-ti spun ca eu cred...
poate ca e doar o perioada de doliu. dupa ea, indiferent cat de crud ar parea, exista totusi viitor.
Speranta bate la usa, doar ca usa uneori e pazita de disperare. cu disperare cu tot, se poate deschide.
si cand urechi nu mai exista, scrie...
Dvs. organizati cursul de scriere creativa?
O seara minunata.
Nu ma pricep la "recapitulari"; incurc datele problemelor si nu-mi dau seama ce a fost doar in mintea mea sau ce a fost real.(asta din cauza ca fiecare are adevarul sau)
Mai bine las timpul sa decanteze atat pentru mine cat si pentru ceilalti fiindca am inteles ca oricat de mult as vrea sa controlez o situatie si s-o definesc, ea se incapataneaza sa fie dupa modelul nedefinitului, alactuita din franturi mozaicate.
doartu,
bine ai venit, da, la mine e cursul :)
si pentru ca ai descoperit locul ai gratuitate la al treilea modul din cele patru :)
Gabi,
daca a fost in mintea ta, e ca si cum ar fi fost real :)
asa ca are aceeasi valoare ca si realitatea cu martori :)
mozaicul privit de sus arata a fractal, asa ca daca intelegi o bucatica s-ar putea sa-l vezi pe tot !
Mugur, ma bucura mult comentariul tau, simt deja ca se vede altceva in oglinda...
nu stiu in care, dar din oricare (a mea, a ta, a celorlalti)priveste un chip surazator care povesteste ceva despre abundenta...
Pe malul marii tale interioare, recapitularea e ca o maree, care creste, spala malurile si lasa nisipurile curate, ca sa poti face castele noi...
Uneori apele descopera stanci, din care poti fauri durabile constructii, in care sa te bucuri de iubiri ori de pe care sa te inalti in zbor, cand vrei sa stabati nemarginirile.
Oglinzile umane se vor bucura mereu sa te asculte, sa rada sau sa planga cu tine, uneori sa mearga pe acelasi drum, si mereu sa te sarbatoreasca.
Recapitulare plina de roade bune iti doresc, cu recuperarea puterii si a farmecului visatului. Ca sa pui bun inceput spre oriunde ar curge drumul tau, Frumoaso!
multumesc, zana buna!
te tin la curent cu progresele.
deoacamdata, castelele mai tarziu. de baza, matura si farasul.
pe curand si constructiile :)
Trimiteți un comentariu