frustrari nocturne

sursa poza

l-am gasit in casuta, invartindu-se un pic confuz. probabil ca lipsise multa vreme daca nu isi mai gasea locul. oricum, locul lui era in inima ei, iar in noaptea asta ea lipsea de acasa.

nu i-a spus unde pleaca, nici el n-a indraznit sa o intrebe.

nici pe mine, desi probabil banuia ca eu stiu. am stat sa beau un ceai cu el. l-am facut eu, nu i l-am indulcit.

fiecare ar fi dorit sa-l intrebe multe pe celalalt... dar stiam amandoi ca nu o vom face.

ne permiteam insa sa ne privim si sa lasam gandurile sa se invarta in jurul curiozitatii.

stia ca stiu cine e.

ar fi vrut sa ma intrebe lucruri marunte, legate de ea, de casa, de oamenii necunoscuti care ii zambeau si il salutau ca si cum el ar fi fost aici intotdeauna, de cei din spatele casei care il priveau cu veneratie...

eu as fi vrut sa-l intreb... dar imi tineam dintii inclestati pentru ca ceea ce as fi vrut eu sa stiu nu eram pregatita sa aflu...

ne zambeam, totusi, pe deasupra canilor.

m-am ridicat si am plecat, urandu-i noapte buna.

a tresatit si a schitat o jumatate de gest ca si cum ar fi vrut sa ma opreasca, dar si-a oprit gestul, l-a lasat sa cada si mi-a urat si el noapte buna.

am iesit cu pumnii stransi. imi doream sa alerg... Alb astepta la poarta fornaind usor. l-am strans de corn si mi-am lipit capul de al lui. m-a privit intrebator, scuturand capul spre fereastra luminata si decorata cu umbra semeata.

hai sa mergem... noaptea asta alergam impreuna prin padure.

macar o noapte sa o astepte si el....