ca sa ajung la casa ei am trecut pe sub o bolta de piatra. dupa ce am trecut dincolo, am simtit multa pace. si cald, si somn, si dorinta de a ramane o vreme acolo.
am batut la usa si i-am cerut o cana cu apa.
a zambit, mi-a dat intai un graunte de sare, apoi cea mai buna apa pe care o bausem in ultima vreme.
am intrebat-o daca pot sa raman o vreme cu ea. m-a privit lung si a intrebat: ,,inima ta iti cere sa ramai?"
imi doream sa raman, nici eu nu stiam de ce, dar n-am vrut sa o mint. i-am spus ca nu mai am inima. a ridicat din umeri: ,, nu esti singura care crede asta. multi din cei care ajung aici imi spun astfel de lucruri".
,,da, dar eu..."
mi-a aratat cu un gest scurt sirul de oameni care o asteptau la poarta din spate. ,,nici ei nu cred ca au. si asteapta un semn. dar pentru ca ai batut la poarta din fata casei poti sa ramai o vreme."
4 comentarii:
Ca in povesti... Ca in poveste, omul-de-tinichea... Incep sa leg ceva-ceva. Insir-te margarite...
Siiii???? Si ce a urmat?
Astept cu degetele de la ambele manutze in gura sa vad ca "ea" isi descopera inima... Asa sunt povestile, nu? Mereu cu DA!
Siiiii???
da, Mikka, asa e...
poate mai scriu o bucata pana maine dimineata, am de adus un omagiu multiplu recentei mele treziri :)
Frumos, frumos...
:)
:)
Trimiteți un comentariu