initieri - IV

nu era singura fiinta cu puteri magice din locul acela. dupa o vreme, mi-a spus ca imi va arata un alt magician, un om cu o imensa putere de a iubi.

mi-a explicat ca, pentru a-mi veni inima la loc, trebuie sa pot vedea dragoste in multe locuri. in primul rand in oameni - si barbati, si femei, apoi peste tot. ea imi aratase modul ei de a iubi si incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca ceea ce vad e real. chiar incepusem sa simt ceva, dar inca nu voiam sa recunosc. mi-a zis ca aveam nevoie de o doza puternica, iar noaptea aceea era cea mai potrivita.

in timp ce strabateam padurea intunecata ea zambea si imi povestea despre munti insoriti, despre lumina si caldura desertului, despre zborul vulturului si gustul cafelei si despre dans. o ascultam doar pe jumatate. restul atentiei imi era atrasa de luna care incepuse sa se ridice peste padure si de o vibratie pe care incepeam sa o simt sub pasi.

,,da, cred ca a inceput. cum iesim din padure e campul lui, a ritualului din noaptea asta. eu raman la marginea padurii. tu apropie-te pana in dreptul fantanii, dar nu o atinge. de fapt nici nu poti inca, doar dupa ce ajungi la inima lui poti bea din fantana."

m-am strecurat pe sub ultimii arbori si am ajuns la fantana. mi-am gasit o pozitie din care puteam privi fara sa fiu vazuta (stiam ca unui magician nu i s-ar putea ascunde prezenta, voiam macar sa nu ii derajez ritualul), si mi-am indreptat ochii catre camp.

luna era acum deasupra lui si il lumina.

il vedeam ca si cum ar fi fost alaturi de mine.

avea corpul nemiscat, dar din el pornea vibratia aceea care rascolea tot pamantul si pe care o simtisem inca din padure. chipul ii zambea fericit. de fapt, nu chiar fericit, sau mai bine zis nu doar fericit. expresiile i se schimbau lent pe fata: bucurie, tandrete, caldura, amuzament, nostalgie. a inceput sa mearga usor si parea ca pamantul face usoare valuri sub pasii sai.

la un moment dat s-a oprit si a ingenuncheat.

era cu fata spre mine si ceea ce am vazut atunci pe chipul sau mi-a taiat rasuflarea. nu o pot numi altfel decat iubire pura, mai directa si mai intensa decat orice expresie asemanatoare vazuta pana atunci. am plecat ochii, era prea mult. cand i-am ridicat din nou, pe fata lui din nou se schimbau expresiile, era acum aceeasi iubire, dar in plus veneau si treceau din nou bucurie, tandrete, intimitate, complicitate...

mainile lui mangaiau pamantul si framantau bulgarii negrii. vibratia se schimbase, valurile erau acum domoale si calde. da, pamantul se incalzea.

am stat multa vreme sa-l privesc...

la prima geana a soarelui s-a ridicat, s-a intins si a pornit spre casa. pe chipul sau acum iubirea pulsa linistita si impacata.

cand nu l-am mai vazut, m-am ridicat si eu, m-am intins si m-am dus sa ma asez in locul in care mainile lui framantasera pamantul. acum pamantul canta usor, si simteam semintele care incolteau aproape de suprafata. trupul mi-a fost cuprins de un val care in momentul in care a explodat mi-a umplut din nou locul de unde plecase inima. surplusul s-a scurs prin ochi.

m-am trezit in casa ei, cu o cafea alaturi. imi zambea: ,,acum, ca ti-ai regasit inima, e timpul sa inveti sa dansezi."

,,si ceilalti?"

,,fiecare are lectia lui. a ta a fost asta. cel putin pentru aceasta etapa."

am zambit si eu si mi-am baut cafeaua.

,,cred ca sunt gata. invata-ma mai departe."