din cand in cand imi placea sa stau in fatza pravaliei negustorului de cristale.
avea pietre de toate formele, marimile si culorile, transparente, translucide si opace, slefuite sau brute.
in fiecare zi le schimba ordinea in vitrina si punea in centru unul anume.
el singur stia care e cel potrivit pentru ziua aceea. in fataa vitrinei lui se strangeau si intelepti si gura-casca, asa ca mine, care ramaneau cu ochii lipiti de cristal.
modul in care il aseza facea ca in fiecare zi lumina reflectata sa fie alta, iar inteleptii sustineau ca puteau chiar sa citeasca un mesaj special in fiecare zi. partea amuzanta era ca nu prea se intelegeau intre ei, dar invatasem intre timp pe care din ei sa ii ascult.
veneam de obicei dimineata, la orele la care banuiam ca negustorul alegea cristalul zilei.
deja stiam cum face: intai le sterge pe toate de praf, apoi sta putin de vorba cu clientii din pravalie, da binete trecatorilor si dispare o vreme. ma mai invarteam in jur si reveneam pentru ca imi placea in mod special clipa in care aparea cristalul zilei. pentru o vreme era perfect stralucitor. apoi, il vedeai ca incepe sa vibreze si sa imprastie lumina in jur. era momentul in care inteleptii veneau si isi dadeau cu parerea. ii ascultam pe cativa dintre ei si plecam.
avea pietre de toate formele, marimile si culorile, transparente, translucide si opace, slefuite sau brute.
in fiecare zi le schimba ordinea in vitrina si punea in centru unul anume.
el singur stia care e cel potrivit pentru ziua aceea. in fataa vitrinei lui se strangeau si intelepti si gura-casca, asa ca mine, care ramaneau cu ochii lipiti de cristal.
modul in care il aseza facea ca in fiecare zi lumina reflectata sa fie alta, iar inteleptii sustineau ca puteau chiar sa citeasca un mesaj special in fiecare zi. partea amuzanta era ca nu prea se intelegeau intre ei, dar invatasem intre timp pe care din ei sa ii ascult.
veneam de obicei dimineata, la orele la care banuiam ca negustorul alegea cristalul zilei.
deja stiam cum face: intai le sterge pe toate de praf, apoi sta putin de vorba cu clientii din pravalie, da binete trecatorilor si dispare o vreme. ma mai invarteam in jur si reveneam pentru ca imi placea in mod special clipa in care aparea cristalul zilei. pentru o vreme era perfect stralucitor. apoi, il vedeai ca incepe sa vibreze si sa imprastie lumina in jur. era momentul in care inteleptii veneau si isi dadeau cu parerea. ii ascultam pe cativa dintre ei si plecam.
nu stiu ce facea negustorul in restul zilei sau daca vindea ceva. probabil ca asa era, iar cei care cumparau cristale de la el trebuiau sa si invete sa le priveasca...
nu vreau sa cumpar. dar mi-ar placea sa le slefuiesc cu mainile mele... sa le potrivesc lumina...
probabil ca la un moment dat voi face si eu asa ceva.
nu vreau sa cumpar. dar mi-ar placea sa le slefuiesc cu mainile mele... sa le potrivesc lumina...
probabil ca la un moment dat voi face si eu asa ceva.
7 comentarii:
cele care te cheama, te recunosc. asa ca e firesc sa le iei acasa...
De ce nu faci un pas in pravalie si sa intrebi negustorul care e taina cristalului zilnic ?
Intreaba si vei afla.
Vei afla taina cristalului central, sau, daca acel negustor nu o sa ti-o spuna, vei pleca stiind ca este doar un negustor, nu un Maestru al Luminii.
Si, daca tot vorbim de cristale, iti spun un secret: cristalele nu se slefuiesc; asta fac doar oamenii care umbla dupa iluzii.
Cristalele sunt perfecte asa cum sunt. Un diamant isi scade valoarea REALA prin slefuire, iar statutul de briliant, e o jignire la adresa lui. Chiar daca la Anvers valoreaza mai mult.
Darael,
taina cristalului zilnic e taina lui.
intru des la el in pravalie.
nu-mi ascunde nimic din ceea ce il intreb.
nu se pretinde un Maestru al Luminii. e un om care a invatat sa arate frumosul si ii invata pe toti cei care ii cer.
pravalia e necesara deoarece oamenii vorbesc limbajul cererii si ofertei. el porneste de la cuvintele comune si treptat, ii duce spre celelalte...
in ceea ce priveste perfectiunea cristalului, ai dreptate. doar ca nivelul nostru actual cere slefuirea. e ca si cu animalele domestice, cu plantele pe care le cultivam.
cu timpul, nu va fi nevoie.
eu nu am ajuns inca in acel timp.
nu ma grabesc.
vreau sa cresc pas cu pas, asumandu-mi bucuriile si durerile de crestere, trecand prin toate etapele.
iar in seria asta de povesti descriu etape si mai vechi. macar cat sa-mi dea senzatia ca am mai crescut.
Janina, iti astept povestile cu sufletul la gura:)Stii cat de mult ma bucura, ma provoaca, ma fac sa gandesc si sa vizes povestile tale???
Iti multumesc:)Eu si calutul drag ce-mi bucura diminetile:)(
Daiana, draga mea, ma bucur mult daca-i asa...
si ceea ce faci tu inspira...
astept cu drag sa mai vad poze cu ce-ai mai facut...
Fascinant cum ai descris fascinatia fata de cristale, mai precis fata de ceva intuit a fi perfect, deci ţel.
Calin,
da, ideea e ca te indrepti doar spre ceea ce te fascineaza...
pentru mine fascinatia este supremul motivator :)
Trimiteți un comentariu