joi, 31 decembrie 2009

Happy full Moon!

sursa imagine
in noaptea asta drumul pe care se duce anul vechi si cel pe care vine anul nou vor fi luminate din plin de luna albastra...
ce bine... luna se va umple peste masura, pentru ca intreaga omenire isi exprima dorintele in noaptea asta mai intens decat in orice alta noapte a anului...
de data asta nici nu mai e nevoie de corabie: visele de vor afla in pahare si vor urca impreuna cu bulele de sampanie, si se vor lansa din ochii stralucind ai tuturor celor care isi vor ura de bine...
eu imi pregatesc sa torn in pahar si sa pun in luna o carte cu povesti, o fereastra mare cu perdele noi pentru inima, si multe, multe altele...
sa aveti un an fericit, rotund si stralucitor!
p.s. voi fi onorata daca doriti sa lasati si aici urme ale viselor voastre :)

sâmbătă, 26 decembrie 2009

puiul meu de brad la treaba


mai e cineva la care inca n-a ajuns Mosul?

marți, 22 decembrie 2009

frumusetea cheama dragostea, dragostea creeaza frumusetea

daca nu te uiti bine dupa el prin camera, s-ar putea nici sa nu-l vezi.
e inalt de doua palme si miroase a pui de brad, nu a brad. e un miros suav si dulce, cat l-am impodobit mi-a fost teama sa nu cumva sa-i rup vre-un ac... si mi se umplea inima cu fiecare globulet, si aproape a dat pe dinafara, cand am asezat ingerul in varf...
nu stiu daca el, puiul meu, m-a asteptat in vre-un fel pe mine sau eu l-am ales, dar cand l-am vazut am stiut ca nici un altul n-ar fi putut. doar el, numai el...
nu conteaza daca ale voastre sunt mai mari si arata mai bine, al meu e mai frumos pentru ca il iubesc :) stie cineva vre-un motiv mai bun ? :))

miercuri, 16 decembrie 2009

cum planteaza shamanii fasolea :)



in seara asta, de luna noua, amicii mei practicanti shamanici au realizat un ritual de reinnoire a ceea ce sunt si manifesta.
nefind cu ei ca sa traiesc ritualul alaturi si impreuna, va prezint varianta sa vulgarizata, realizata individual si de una singura, in propria bucatarie, unde cu drag si spor cresc deja lanuri de cereale. sper ca modul meu profan de a realiza un ritual sa nu va induca in eroare si sa va scada increderea in eficienta sa...
ei bine, pentru asta, trebuia sa caut niste seminte sau bulbi care sa ma inspire, pentru ca urmau sa ma reprezinte. am gasit acum vre-o saptamana fasolea purtatoare de mesaje motivationale intr-un magazin de decoratiuni (cautand cadouri pentru unii-altii) si mi-am zis: asta e!
deci, ceea ce voi manifesta incepand cu incoltirea fasolei poate fi pusa sub semnul lui SMILE, GOOD LUCK si I KISS YOU... asta scrie pe cate o parte a boabelor, pe partea ailalta sunt desene, daca ghiveciul nu intelege mesajul scris sau engleza.
mai trebuia sa scriu eu frumos chestiile la care renunt si sa le ard, urmand ca cenusa sa serveasca drept ingrasamant... si inca vre-o cateva detalii rituale.
aproape uitasem, dar azi, intorcandu-ma acasa dupa un ceai delicios in oras (multumesc, Mikka) am gasit si pamant de flori la coltul strazii... semne bune seara are...
asa ca:
- in primul si in primul rand am cautat muzica potrivita: ritm de tobe, ca pentru orice calatorie shamanica ce se respecta;
- am gaurit ghivecelul de plastic (folosind alternativ si simultan foarfeca, tirbusonul si desfacatorul de conserve), l-am umplut pe jumatate cu pamant si l-am pus un pic la incalzit;
- am pus fasolea la muiat, si ea in apa calda;
- si m-am apucat de scris ingrasamintele (trec peste revelatiile avute cu ocazia asta);
- am ars ingrasamintele, am plantat fasolea, am mai pus una-alta de-ale ritualului peste ea...
...si m-am apucat sa va zic si voua...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

spunem ,,la revedere" jucariilor

Jucariile s-au strans la sfat.
le cumparasem treptat, cu gandul ca, peste o vreme, sa foloseasca unor copii. care, jucandu-se cu ele, sa se inteleaga mai bine pe ei insisi si pe cei din jur. si lumea.
si le-am promis (lor, jucariilor) ca intr-un an-doi am sa le pun la treaba. dar anul a trecut, trece acum si al doilea, iar eu nici gand sa fac cele necesare sa-mi indeplinesc promisiunea.
asa ca le-am inteles ca vor sa ma paraseasca. si le trimit cu Vulpea spre copiii care le asteapta.
daca si voua va prisoseste ceva ce-ar prinde bine unor copii, luati legatura cu Vulpea sau cu altii ca ea.

miercuri, 9 decembrie 2009

no name

am dat de un articol care m-a facut sa-mi amintesc de una din cartile citite si rascitite in adolescenta...
aveam 13 ani, era vara, vacanta, soare si cald, citeam stand pe covor si beam niste inlocuitori de limonada, din apa, zahar si esenta de visine, caci lamai probabil ca nu se gaseau...
si cred ca in vara aceea am citit-o saptamanal fara sa inteleg mare lucru, dar fascinata. o gasisem in biblioteca mamei, ea nu o citise si cred ca n-a citit-o nici pana azi... daca as fi mama de adolescenta cred ca i-as smulge-o din mana... ma rog, probabil fara succes :) dar, oricum, n-as lasa-o sa i se imprime in inconstient...
nu m-am prins atunci, indiferent cat am citit-o ca personajul masculin principal nu avea nume. ci doar renume :) i se spunea Secatura... dar asta am gasit cu greu, sunt putine locuri in carte unde apare porecla. si nici n-as fi cautat daca vrand sa povestesc cuiva nu m-as fi impiedicat de aceasta lipsa.
si m-am dat seama, tarziu, ca o personalitate puternica va genera un nume. sau se va alinia cu putere unui arhetip, ajungand sa-l reprezinte pana la identificare.

cineva a muscat, a luat o gura si a plecat...


duminică, 6 decembrie 2009

mosule, pe unde umbli?

sursa imagine
am pus in fereastra ghetuta de sticla.
si nu mai pot de nerabdare si curiozitate.

data trecuta, cand am pus pantofiorul de sticla, moshul mi-a lasat in el o intreaga sala de bal, cu bal cu tot. doar ca nu mai gaseam perechea lui si a trebuit sa iau toti printii la incercat. acum pantofi de bal am, o pereche, si dansuri destule. pe care le pot dansa singura, fara sa-mi pierd pantofii. admiratorii, treaba lor ce castiga sau ce pierd.

da-s curioasa cu ghetele si, desi stiu ca nu trebuie sa trag cu ochiul si sa merg pe incredere, tot ma mai uit din cand in cand prin transparenta ghetutei si a ferestrei, desenand iluzii de fulgi...

sâmbătă, 5 decembrie 2009

joi, 3 decembrie 2009

ma bantuie omul-fluture...

sursa imagine
aseara, la sarbatoarea lunii pline, stand in cerc impreuna cu cei care se joaca de-a calatoria shamanica si cu cei care o realizeaza pe bune (eu nu stiu care intre ei fac parte din fiecare categorie, dar nu cred ca e important) m-am intalnit din nou pe drumurile alea ale campilor batuti cu omul-fluture.
i-am zis ca n-am timp acum sa ma joc cu el, am plecat sa caut un ghid pentru urcat in luna... mi-a zambit ridicand din umerii inaripati cu un fel de ,,e visul tau" si a disparut.
apoi, cand frecventa cu care mintea mea batea campii s-a mai redus un pic (si toba ne-a chemat inapoi in realitatea ordinara) mi-am amintit. cat de frumos m-a condus el in luna data trecuta.
oare tot el a fost? sau altul ca el?
si mi-am amintit de provocarea primita de la C., cu cateva seri in urma: sa visez visul fluturelui care se visa om, visandu-se fluture... nu, C., inca nu l-am visat... si mi-am amintit ca am cumparat zilele trecute un film cu acest nume...
si mi-am mai amintit inca ceva... si am hoatarat sa ii cer scuze pentru ca nu l-am recunoscut si sa il intreb daca are ceva sa-mi spuna... sa-mi dea... sa-mi ceara...
a revenit in calatoria urmatoare cum am inchis ochii. i-am spus ca imi pare rau ca nu am avut incredere in el. ca nici acum nu prea am... cum sa ai incredere intr-unul care zboara din floare in floare? m-a intrebat pentru cat timp vreau sa ii acord increderea. i-am raspuns ca pentru clipa ce acum si aici si atat. si atunci m-a imbratisat o clipa si mi-a dat impulsul care m-a propulsat apoi, in pas de dans, pe toata suprafata lunii...

miercuri, 2 decembrie 2009

visatorii sunt cu noi... si noi cu ei.


luna plina. de sase luni, impreuna cu Mikka si cu din ce in ce mai multi dintre voi am ales acest moment al lunii pentru a ne aminti de visele noastre, cele pe care inca nu le-am visat pana la capat, cele pe care nu ni le imaginam inca in realitatea noastra...

a inceput ca un joc, si a ajuns unul mai mare...
si cu cat ne jucam mai serios, cu atat ne implicam mai mult in implinirea viselor.
si cu cat ne sustinem mai mult unii pe altii intru implinirea lor, cu atat visele noastre cresc si se coc sub lumina si caldura impletite ale Lunii si Soarelui.

iata si visul lui John, un gand bun, de implinire pentru el... pentru ca merita, pentru ca a ales sa lucreze in mod constient si perseverent la impliniri, la o viata plina de roade coapte si bune...

daca imi dati un semn, strang alaturi si visele voastre de astazi si le incarcam impreuna in corabia lunii...
scoateti visul din adancurile sale si aduceti-l la lumina. intai lumina blanda, a lunii, pentru ca ochii lui, obisnuiti cu intunericul in fundul sacului sufletului sa se deschida bland. apoi, aratati-i lumina coapta a soarelui, sa se incalzeasca si la creasca...
ma rog cu toata dragostea pentru visele voastre.
va multumesc din tot sufletul ca le atingeti pentru o clipa cu atentia voastra si pe ale mele.

marți, 1 decembrie 2009

cat costa un bilet? pana la capat...

maine e luna plina.
m-am obisnuit in ultimele luni cu calatoria de imbarcare a viselor, cu calatoria viselor spre luna, cu transformarile alchimice ale lor si ale mele... multe realizari, asteptate si neasteptate... si totusi, vise neimplinite, inca destule...
luna trecuta am urcat si eu pana acolo, sus. sa vad cum, sa pun mana, daca e nevoie. m-am intors de acolo cu multa energie, pe care n-am stiut sa o folosesc. era prea diferita de ceea ce stia corpul meu, asa ca o parte s-a piedut, o alta ma rascoleste inca.

cu toate astea, pana acum, ceva fundamental mi-a scapat. nu mi-am platit biletul. am urcat cu corabia zanelor, m-a aruncat sarpele. nici nu m-am gandit sa platesc. nu din rea vointa, si nici din vre-o pornire adolescentina de a calatori pe blat.
biletul e o foaie de hartie, sau mai multe, pe care scrie detaliat povestea neimplinirii visului. ce am facut gresit pana acum referitor la ceea ce visez si imi doresc? cat de dispus(a) sunt sa renunt la a face la fel in continuare, din comoditate, sperand ca o sa-mi pice implinirea de sus, din luna?

cat am sa ma mai hranesc din povestea neimplinirii, pe care o pot spune atat de artistic, incat sa mi se para frumoasa si sa ma ancorez de ea?
cat am sa mai intind o mana spre dragostea din fata mea, tinand strans de celalta mana frica? cat am sa mai condamn lasitatea celuilalt, indiferent cine ar fi el?

vreau un bilet. la clasa intai. pana la capat. nu, nu la vagonul de dormit, vreau sa fiu treaza tot drumul. da, cash. multumesc, pastrati restul :)

duminică, 29 noiembrie 2009

Domnisoara Firicel a iesit in lume!


am fost azi la lansarea cartii si mi-a fost drag, si cald si bine, si poveste. Ada a fost minunata, in rochia asortata cu coperta cartii, Irina, muza inspiratoare a Domnisoarei Firicel a fost un model de gratzie si dragalasenie, o mare de pitici, mamici si tatici, bucurie peste bucurie peste bucurie si dragoste peste toate astea...
multumesc, Ada, ca am trait clipe atat de frumoase!
fie ca autograful tau sa valoreze cat greutatea cartii in aur :)

vineri, 27 noiembrie 2009

sustinem lansarea Povestilor domnisoarei Firicel :)

duminica, la Gaudeamus, pe la doispe jumate e lansarea unei carti pe care am citit-o poveste cu poveste, picatura cu picatura, firimitura cu firimitura...
si am vazut cum se faceau schitele pentru imagini. si i-am cunoscut autoarea si muza. si m-am indragostit de ele :)
si in care scrie si despre un personaj al carui model nu am apucat sa-l cunosc, desi mi-am dorit, pentru ca a plecat in Raiul Pisicilor.
voi sta si eu pe aproape cu zambetul pana la urechi si ochii luciosi, pentru ca povestile au fost scrise si pentru mine. sau doar pentru copilul din mine. si pentru tine, sau doar pentru copilul din tine...

marți, 24 noiembrie 2009

cum sa construiesti un Univers (2)


nu mai stiu exact daca am avut partea 1, dar apare ea...
dupa intelegerea infinitatii Universului si spaima sau extazul primului moment, ne linistim si ne intoarcem la Universul din noi, uneori atat de mare ca e greu de facut inteligibil celorlalti.
si atunci facem o harta a lui, cu care umblam la purtator si din cand in cand o scoatem si o mai aratam la unu-altu, atunci cand ei o iau razna prin noi si se ratacesc printre vulcani si stele.
despre cum se consturieste harta, aici.

sursa imagine

vineri, 20 noiembrie 2009

pe drum...



se spune despre ea ca trece, in zori, prin orasul adormit, rascolind vise si dorinte. n-au vazut-o multi, dar toti o stiu... cei care au vazut-o nu stiu prea multe despre ea, si nascocesc tot felul de istorii. trezeste in egala masura eroul si nebunul din spatele ochilor fiecarui barbat care isi doreste sa o vada, sa o atinga...
femeile isi leaga barbatii cu vorbe si spaime... barbatii rup legaturile cu gesturi bruste si adorm tarziu, ingandurati, rotind sperante si neincrederi...

sursa imagine: glitter-graphics.com

mmm... incepe deja sa miroase a sarbatori?

de obicei nu fac reclama la cerere. dar oamenii astia chiar imi plac.
stilul lor se potriveste taaare bine cu povestile. cu decorul lor, atat de important. poate ii voi da vrajitoarei o oglinda care sa ii spuna mai multe chestii care sa ii distraga atentia de la obsesia frumusetii...

joi, 19 noiembrie 2009

din copilaria si tineretea vrajitoarei...


s-a nascut ca printesa, cu ochii negri, fatza alba si buzele rosii, la fel ca Alba-ca-Zapada.
mama ei, regina, pentru ca citise toate cartile cu povesti in timpul sarcinii a luat hotararea sa-si protejeze copila de intrigile de la curte.
asa ca, in mare secret, impreuna cu laptele, a inceput sa-i dea si otrava, in doze infime, dar care luate permanent aveau sa o imunizeze cand va mai creste, impotriva merelor doar pe jumatate rosii, a cingatorilor fermecate, pieptenilor otraviti si altor simboluri ale invidiei si geloziei.
iar mica printesa a supt otrava impreuna cu laptele si, dupa suferintele copilariei care i-au facut ochii si mai negri si fatza si mai alba, a devenit o adolescenta de o frumusete speciala. stralucirea ochilor sai lansa pumale de gheata. unduirile corpului sau aveau zvacnetul cutitului aruncat de o mana experimentata. privirile se plecau in fatza ei, oamenii se furisau pe langa ziduri.
doar ca nu era fericita cu asta. desigur, gusta triumful de a-i indeparta pe cei nedoriti din preajma ei doar cu o privire, doar ca... in inima ei, tanjea dupa apropierea umana, dupa dragostea celor din jur, dupa iubirea pe care nici un print nu se grabea sa i-o ofere...
treptat a invatat sa-i seduca pe barbatii pe care ii placea. doar ca acestia, dupa cateva clipe de fascinatie dispareau alungati de efectul otravii. se bucura o vreme de adoratia si de trupurile lor, apoi ramanea in singuratatea inimii sale de gheatza.
cine oare i-ar putea dezgheta si inmuia inima saturata de otrava?
sursa imagine

marți, 17 noiembrie 2009

nu stiu ce sa fac...

povestile se pregatesc de hibernare.
cu ce sa le ispitesc, ce sa le dau? sa mai stea, sa se intoarca...
asa fac oare toate iarna? nu cred, imi amintesc de povesti cu zapezi... desi abia imi maintesc de zapezi...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

schimbarea realitatii - cat de simplu!



da... cu totii stim ca gandurile noastre schimba realitatea; acum vedem si cum fac ceialti... si vedem importanta emotiei asociate gandului...
ma simt privilegiata ca vad asta, mai sunt cativa tecatori care par sa nu se fi prins ca se petrece un miracol sub nasul lor...
(imi pare rau ca nu stiu sursa pozei, am primit-o, da nu m-am putut abtine sa n-o postez)

miercuri, 11 noiembrie 2009

agatat de cer :)


sursa imagine
sta agatat de cer. de fapt, nu numai de cer, ci si de o mana. da, poate sa zboare oricat. dar din mana care il tine de sfoara isi ia zborul, bucuria si caldura care il poarta pe aripi in sus. din cand in cand, mana alearga putin si se bucura vazandu-l cum zboara. cat de frumos...

luni, 9 noiembrie 2009

I lost my Teddy...can I sleep with you?

sursa imagine
am mai vorbit, poate despre diverse obiecte magice: bagheta magica, sabia care te face de neinvins si neinfrant, globul in care vezi trecutul, prezentul si viitorul... obiecte in care magicianul a investit o parte din puterile sale, iar asta le face dorite sau temute.
toate iti confera un anumit gen de putere aupre celorlalti si te simti vulnerabil atunci cand le pierzi...
dar mai exista si o altfel de forta, la fel de vitala si de coplesitoare, care se investeste in obiecte pe care majoritatea le uitam dupa o vreme: ursuletul, papusa, paturica... cele care ne ajuta sa dormim in perioada in care trecem de la identificarea completa cu mama la spaima pierderii ei, a iubirii ei, a insasi existentei noastre. ele ne ajuta sa depasim maruntele abandonuri dintre seara si dimineata, ne consoleaza in somn si in preajma lui, ne fac sa simtim ca nu suntem singuri in Univers.
maruntele jucarii de plus sau panza, jerpelite, descusute, tocite, pot adaposti cantitati imense de dragoste pe care, ca adulti de desconsideram zambind, sau, mai grav, incercand sa le inlocuim cu jucarii asemanatoare, noi, si golite de sens.
si le cumparam, ne cumparam jucarii stralucitoare si colturoase, care pot starni invidia celorlalti, dar nu sunt bune de dormit cu ele :)

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

de suflet si amuzanta



ultima leapsa care bantuie pe aici zice ca sa pui doo poze: una de suflet si una amuzanta. eu am luat-o de la April si de la Lavinia. iata-le si pe ale mele. m-am hotarat cu greu... si am ales tot cu greu, da si cu placere.
inima din palmele acelea era a mea. palmele, ale ingerului :)
iar puii de spiridus din poza de jos sunt azi matze respectabile... dar care din cand in cand s-ar juca cu aceeasi pofta. doar ca noi nu mai radem la fel cand le vedem, ci altfel, ca si cum nu s-ar cuveni, la varsta lor...

cine o vrea sa o ia (leapsa), o dau din tot sufletul si cu maximum de amuzament.

vrajitoarea trebuie sa moara?


am cautat toata saptamana cartea asta. inca mai citesc la ea. e un deliciu intelectual.
se zice ca e prima carte tradusa in romana despre psihologia basmului. asa o fi, criteriile lor, dar mult mai practica e asta.
da, din tot ce am citit pana acum, vrajitoarea trebuie sa moara. moartea ei salveaza copilaria de spaime.
ca adult, insa, mai caut o solutie. ma gandesc la vrajitoarele din viata mea, femei care, cu un cuvant (sau mai multe, ca sunt femei) m-au facut sa simt fiorii unei magii nu tocmai albe. gelozie, invidie, obsesia concurentei, a frumusetii, a unicitatii. dar nu le-am dorit nici o clipa moartea, si acum nici nu ma mai las atinsa de sagetile lor. sper... :))
rautatea nu e gratuita, intotdeauna are o motivatie solida in spate si cel putin un punct de contact pentru a se ancora la mine.

da, basmele nu sunt (doar) pentru copii. dar cine stie, poate cu un basm a inceput orice vantoare de vrajitoare...

joi, 5 noiembrie 2009

printre frunze uscate si petale de trandafiri...



later edit: azi le-am prins si din fata!

marți, 3 noiembrie 2009

in luna

sursa imagine

de cateva luni de cand am invatat jocul trimiterii viselor in luna si m-am bucurat de intoarcerea lor pe pamant, mi-am dorit din ce in ce mai mult. peste puterile mele de acum de a-mi implini visele.
am cerut si mi s-a dat, am cerut si m-am temut. si ce am cerut cu neincredere e inca departe.
asa ca mi-am facut curaj si m-am hotarat: in seara care tocmai a trecut am urcat in luna eu insami.
cand am luat hotararea nu stiam cum voi ajunge; dar, dupa cum bine stiti, cand iti doresti ceva cu adevarat, forte nebanuite se pun in miscare...
si am ales sa incep cu o calatorie in jos, in adancurile mele din care inca imi scot surprize la suprafata, in fiecare calatorie...
m-am indreptat spre un loc de putere pe care l-am atins o singura data: un platou montan cu ierburi moi si uscate, care soptesc cu vantul si te fac sa te simti in anticamera Divinitatii...
am inceput sa cobor incet, incet, in interiorul muntelui. am ocolit de la distanta tunelele prin care lava fierbea incet si am ajuns in spatiile prin care se strecura, parca pe sub pielea mea, sarpele cu solzii argintii.
in dreptul meu, dupa ce a lasat inele argintii peste tot pe unde a trecut, a deschis lent gura.... iar gura i-a devenit o floare alba imensa, cu petalele palpitand...
m-am apropiat fara sa ma mir prea mult si am atins petalele. vii si calde, asa cum nu ti-ai imagina ca ai putea gasi in gura unui sarpe, fie el si un sarpe de vis.
m-am culcat intre petale, cu staminele aurii deasupra. floarea s-a inchis peste mine si am simtit cum strabat corpul sarpelui spre coada. pe drum, simteam cum din loc in loc trec prin alte flori asemanatoare. o parte a mintii mele se ocupa cu identificarile si clasificarile; o fi Kundalini care strabate fiecare chakra? irelevant pentru ca eu eram cea care strabatea corpul sarpelui si nu invers...
cand am ajuns spre coada, mi-am dat seama ca isi poate folosi varful cozii ca sa ma proiecteze pana in luna... ceea ce i-am si cerut sa faca...
si ceea ce a si facut...
...atunci cand am inceput cea de a doua calatorie, in lumea de sus, calatoria de purificare...
m-am trezit pe suprafata lunii, culcata intr-o imensa floare alba, identica cu gura sarpelui prin care calatorisem, dar mult mai mare. care aici isi rotea liber petalele si isi inalta parfumul... parfumul cu iz de miere pe care il folosesc eu... ia uite... deci aici se fabrica, pe luna...
stiam ca aceasta calatorie are scop de purificare, asa ca mi-am scos de pe mine praful, mai multe randuri de masti si de piei care se dizolvau rapid in solul lunar...
si am cerut sa fie inlaturate din corpurile mele toate atasamentele si impuritatile care ma impiedica sa fiu o fiinta de lumina...
a inceput o ploaie fina, argintie, care m-a strabatut complet...
si de undeva, de deasupra, a coborat, strangandu-si aripile, omul-fluture. el a rupt o petala din floarea pe care stateam, s-a asezat langa mine si a inceput sa ma spele cu ea, ca si cum ar fi fost un burete... iar eu m-am lasat in voia luminii care intra in mine, care iesea din mine... pana cand n-a mai fost altceva...
(si acum ma duc sa ma culc, in speranta ca imi voi continua in vis calatoria si va las sa vedeti cum au ajuns si altii in luna...)

duminică, 1 noiembrie 2009

vineri, 30 octombrie 2009

intr-o luna, aceeasi ramura












somnul de dimineata al piticilor

au adormit pe sub ierburi dupa ce au stat juma de noapte la povesti, pe malul lacului...
din cand in cand, in somn, in vis, o vorba, o idee, o imagine ii face sa tresara si sa tresalte, ridicand capul la suprafata...
dar e inca frig si iarba uda. visul poate fi continuat.

joi, 29 octombrie 2009

vecina de la unu

vecina mea de la etajul unu e o frumusete. e o poveste ea toata, din varful mustatilor pana in varful cozii. mai ales atunci cand se alinta, cu grija sa nu-si desprinda nici un pic trupusorul de pe calorifer...
ma intampina uneori seara pe aleea din fata blocului, cu un miorlait imperativ. o intreb: ,,ce cauti pe afara la ora asta?!" se uita in sus la mine, ca si cum m-ar privi de sus: ,,dar tu, la tine asta-i ora de venit acasa?!"
ma pufneste rasul si deschid usa blocului. de fapt ii deschid ei usa, si intru si eu dupa ea. intra, apoi urca scarile o data cu mine, mieunand inca. se opreste la etajul unu, pe un pres in fata unei usi. acolo sta stapanul. sau, mai degraba acolo e casa unde e stapana. eu urc mai departe, zambind. e bine.
pe calorifer o gasesc diminetile. o intreb: ,,vrei afara?" in ultima vreme, raspunsul e negativ. e prea bine pe calorifer. imi trec mainile un pic prin blana ei, si plec mai departe. e bine.

miercuri, 28 octombrie 2009

vin fiert


pentru cei care se simt acum precum copacii carora le cad frunzele. pentru cei care plutesc desupra frunzelor, sa nu le calce.
pentru cei carora le e frig, si pentru cei carora le ard obrajii.
pentru cei care isi traiesc morti si renasteri. pentru fabricantii de masti, pentru actori si pentru negustori.
pentru vanzatorii de iluzii si pentru cumparatorii lor.
si pentru tine.
de fapt stiai ca pentru tine, in mod special pentru tine. sa bei impreuna cu. sau, daca acum n-ai cu cine, bea cu mine.

ispita

cat de frumos se poate colora o mlastina pentru a te ademeni ?

marți, 27 octombrie 2009

limbajul cadourilor


dintre cele x limbaje ale iubirii, cel al cadourilor e unul dintre cele mai vizibile. o modalitate de a striga lumii intregi bucuria...

blogul meu (acesta) a primit un cadou super, de la Calin si de la April... (o sa mai arunc priviri in gradinile vecine, sa nu cumva sa mi-l fi mai oferit cineva si eu sa-l ignor cu nesimtire - asa e, l-a mai primit, alaturi de toti cititorii blogurilor lor, de la Gabi si de la Leo). e super si misterios... sunt strivita de curiozitate, ce-o fi? adica ce-o fi fost in mintea autoarei, cand l-a desenat?


il dau si eu mai departe, fara nici o obligatie de afisare (imi cer scuze fata de intentia sa circulanta, dar nu cred ca se intrerupe lantul). e greu sa-i gasesc pe cei care nu l-au primit inca, asa ca il ofer: blogului sufletului meu sora, Mikka, si apoi, cu dedicatie speciala, celor care citesc, fara sa lase urme ale trecerii lor.

luni, 26 octombrie 2009

ultima lectie, Merlin catre Arthur

sursa imagine: Canan Oner, fotocommunity

- Nu am sa ma mai intorc, nu-i asa? (...)
Merlin, care statea langa el, acutura din cap.
- Nu e nevoie. Cu mine ai terminat.
(...)
Magul e cel care te invata parasindu-te, iar cand vei putea sa te parasesti pe tine insuti, vei fi si tu mag. (...) Te-am condus in locurile secrete ale sufletului tau, acum trebuie sa le descoperi din nou tu insuti.
nu cred ca e adevarat. in toate vietile pe care mi le amintesc si in toate etapele acestei vieti te-am urat pentru ca nu ai stiut sa alegi momentul.
si m-ai lasat furioasa si convinsa de egoismul tau care iti permitea sa ii aduci pe discipoli doar pana la un anumit nivel, si sa-i parasesti cand acestia incepeau sa inteleaga.
bineinteles ca dupa multe rataciri, imi dadeam seama de adevarul spuselor tale. dar asta nu ma facea sa te urasc mai putin pentru modul in care ai spus-o, disparand brusc dupa aceea. uneori am parasit calea, apoi am urmat-o.
da, pentru tine nu avea importanta. privirea ta strabatea secolele si sufletele, inainte si inapoi. vazand cauze si finalitati, ce mai conta pentru tine drumul? drumul celuilalt, caci al tau se construia singur sub talpile tale.
te mai vad din cand in cand, la rascruci si iti aud rasul:
- (...) orare cat de buni ar fi toti anii acestia de invatatura magica, daca nu ti-as fi aratat totul inca din prima lectie?

din: Deepak Chopra, Calea magului

vineri, 23 octombrie 2009

intalnire cu marele sarpe


o petala nu-i a mea...

nu stiu de unde a venit. e rece si uda. bine, si ale mele sunt ude, ca a plouat. dar asta e rece altfel. si ma face sa ma simt ciudat. ca atunci cand vine noaptea.

miercuri, 21 octombrie 2009

marți, 20 octombrie 2009

luni, 19 octombrie 2009

dendron erotikon

sursa poza

nu banuiam ca acea calatorie ma va indrepta intr-o directie atat de stranie...
la plecare stiam ca trebuie sa merg undeva, candva, in trecutul liniei mele pentru a cauta un vindecator care sa ma invete din tainele sale, apoi in viitor, in acelasi scop.
n-am mai ajuns in viitor, pentru ca experienta din trecut mi-a testat limitele intr-un mod nebanuit... chiar daca am uitat pe moment ceea ce cautam de fapt...
drumul m-a dus prin padurea cunoscuta si strabatuta adesea in drumurile mele din vis.
cunosteam potecile, arborii, ma ghidam dupa izvoare si dupa cuiburi. doar ca, de data asta, copacii deveneau din ce in ce mai mari, iarba mai inalta si mai umeda, iar plantele cpaatau forme ciudate. liane, despre care stiam sigur ca nu cresc aici, frunze mari de forme neobisnuite, totul mai invaluitor si mai tacut in acelasi timp.
m-am uitat in spate: nu lasasem urme, iar padurea asa cum o stiam eu, disparuse.
teama a durat doar o clipa. stiam ca trebue sa calatoresc in trecut, iar aspectul padurii putea sa insemne ca reusisem. doar ca padurea, asa cum o stiam eu, avea margin ila care puteam usor ajunge. cunosteam casutele izolate ale satului, stiam ca oamenii pe care ii cunosc pot sa fie usor gasiti... iar aici, in prezentul de atunci, ma simteam inghitita de padure.
mergeam ghidata doar de intuitie, simtind vag ca intr-o alta realitate cu care sunt oarecum conectata, cineva bate toba ritmandu-mi pasii si tinand de marginile hartii.
ma gandeam ca un vindecator, un shaman, un magician ar putea foarte bine sa locuiasca si in padure... dar cum sa il gasesc?
oricum, nu era obligatoriu sa il gasesc, nu era o misiune precisa si care sa fie importanta pentru mine... la nivelul meu actual, important era sa intru in calatorie si sa explorez tot ce se poate...
asa ca mi-am deschis larg portile perceptiei catre tot ce mi-ar fi putut oferi acea lume... nu ma simteam in nici un fel amenintata. stiam ca ma pot oricand reintoarce, agatandu-ma de bataile tobei.
la un moment dat senzatiile au devenit ciudate. nu percepeam nici un fel de prezenta umana, dar ma simteam atrasa... tulburata... si in asteptare... asteptare a ce? aerul cald si umed apasa parca un pic mai greu. copacii pareau din ce in ce mai desi, iar cand imi faceam loc printre ei, simteam frunzele lipindu-mi-se de piele. de piele? dar nu plecasem imbracata? nu-mi mai dadeam seama, pentru ca atingerile devenisera aproape umane, alunecand pe fata si mainile mele. mi-am surprins respiratia accelerandu-se si mi-am simtit sangele mai aproape de suprafata pielii. nu, nu era frica... ma simteam insa din ce in ce mai tulburata, excitata, confuza...
am inceput sa alerg si o ramura m-a plesnit usor peste buze, lasandu-mi un gust ciudat, de seva dulce. m-am oprit sa-mi sterg buzele si m-am simtit imbratisata. nu, nu de brate umane, ci de ramuri infrunzite. nu e posibil... si totusi...
si totusi mintea mea a renuntat sa se mai impotriveasca si a acceptat miracolul: eram imbratisata, mangaiata, leganata, sarutata, penetrata de un copac... nicioadata in visele sau fantasmele mele nu mai traisem asa ceva... m-am abandonat atingerilor frunzelor, strangerii ramurilor si luminii fragmentate care trecea prin frunze si mi se invartea peste fata, ametindu-ma din ce in ce mai tare...
era cea mai ciudata forma de erotism traita sau imaginata pana acum, in care doar primeam mangaierile vegetale fara sa simt ca mi se cere sau mi se ia ceva... intimitate stranie, in care nu simteam dragostea pe care o poti simti fata de o alta fiinta umana, ci doar acceptarea si intimitatea profunda si reciproca pe care dragostea impartasita o presupune.
nu stiu cat timp am petrecut cu ciudatul meu iubit... si nici cum ne-am desprins... doar ca la un moment dat inima imi batea tot mai tare, iar sangele imi bubuia in urechi... in ritmul de intoarcere al tobei care ne aducea in realitatea ordinara...
m-am trezit pe podea, asezata inca in pozitie de meditatie... si am mai pastrat cateva clipe senzatiile frunzelor pe piele... chiar daca acum imi simteam hainele... obrajii mi-au ramas incinsi ceva mai multa vreme...

joi, 15 octombrie 2009

la gura sobei


cand e frig, si mintea, si sufletul au nevoie de caldura.
frigul ne separa de obiecte si ne apropie de ceilalti.
la gura sobei, ne strangem. unii in altii, in apropiere, in imbratisare.
sa spunem povesti, sa ascultam povesti.
pe soba, mere, gutui, castane, ceainice. langa soba, pisica.
mirosuri, arome.
umbre pe pereti. chicoteli discrete, intrerupre de protestele celor care vor sa asculte povestea mai departe.
ochi mai intai mari, rotunjindu-se ca bomboanele, apoi din ce in ce mai mici, toropiti. cu genele luptand intre dorinta de a afla sfarsitul povestii si promisiunea de a o continua in vis.

marți, 13 octombrie 2009

sâmbătă, 10 octombrie 2009

fantana

sursa imagine
intr-o camera frigorifica din subsolul mintii mele pastrez o fantana de ciocolata. nefunctionala, inca decorativa. nu stiu cum s-a stricat si nici nu are importanta.
poate e nevoie doar de focul care sa fluidizeze ciocolata.
poate ca din ciocolata topita s-a scurs un pic undeva, intre rotitele care faceau fantana sa mearga.
poate am pus prea multa ciocolata sau prea putina. prea dulce sau prea amara. instructiunile de folosire le stiam pe dinafara, chiar daca mare parte din ele erau scrise in limbi necunoscute. nu prea stiam sa le aplic.
a functionat destul de putina vreme.
s-a stricat discret, pe neobservate. la inceput ciocolata era foarte densa si nu mai voia sa curga. apoi s-a lipit de pereti si nu s-a mai putut curata. straturile de ciocolata cu diferite arome s-au suprapus pana cand a ajuns o copie solidificata a ei insasi.
ciocolata, buna la gust, a mai fost scoasa uneori cu cutitul si ciocanul. apoi, n-a mai meritat efortul.
apoi am inchis fantana la rece, pentru ca ceea ce a mai ramas sa nu se altereze. apoi n-am mai dat pe acolo.
din cand in cand, imagini asemenatoare de la expozitii imi mai trezesc niste regrete sau niste dorinte. sau la cate o curatenie de primavara mi s-ar parea firesc sa dau si pe acolo.
nu. nu inca. poate e nevoie de un mester bun, care sa stie ce sa-i faca. sau macar de foc.

vineri, 9 octombrie 2009

visul e o poveste

sursa imagine
da, asa e. visul e (ca) o poveste.
au mai spus-o si altii.

mi-am amintit cum zicea Paola Santagostino in ,,Cum sa te vindeci cu o poveste", ca:
,,Basmul, ... fiind un produs imaginar fantastic, izvoraste dintr-o lume care se situeaza între constiinta si inconstient. Basmul este un produs intermediar între comunicarea verbala si un vis. In structura lui sunt reproduse nu numai dinamicile constiente ale autorului, ci si cele inconstiente, mult mai interesante (pentru a aplica o psihoterapie)."

nu ma intereseaza acum ideea de psihoterapie, ci doar sa ma joc la limta dintre vis si poveste.

am primit ca tema/joaca de la Robert Moss, in prima seara a seminarului de ,,active dreaming", printre altele, sa ne scriem, inainte de a merge la culcare, intentia pentru aceasta noapte.

uau, greu de ales. pentru ca vin, gramada, dorintele. in aceasta noapte as vrea sa...
care din ele va deveni oare atat de puternica sa se transforme in intentie scrisa, in plan, in actiune, in realizare, in poveste?
sunt si eu taaaare curioasa sa aflu cum ma va ispiti povestea ce se vrea traita sa o doresc si sa o visez tocmai pe ea?
urmeaza semnele, urmeaza semnele...

luni, 5 octombrie 2009

chemare

sursa imagine
clopoteilor le vine sa rada cand aud clopotul mare si grav.
oricum, altfel nu stiu sa-i raspunda.
ar tacea, dar parca nu se cuvinte sa lasi ditamai clopotul sa bata singur. zic si ei, cu limbutele scoase, repede-repede, cuvantul cantat de marele clopot.
il iau si il infasoara innodat si incretit de veselie.

inimile bat si ele prelung la auzul marelui clopot, intinzand arterele pana cand vibreaza si ele ca niste corzi.
mainile se aseaza pe ochi, tematoare in fata maretiei presimtite.
apoi tremura usor cand aud clopoteii, cu hopuri, cu salturi si rostogoliri prin iarba.
pana cand sunetul devine lumina. si mainile cad la loc pe langa trup.