cum a descoperit omul spirala

poza furata de aici

primele bucurii au fost simple, se tzopaia pe loc, razand cu gura pana la urechi, individual sau in grupuri mici.

apoi, unele s-au repetat, iar omul a inceput a se invarti dupa ele in cerc. plin de dorinte, asteptari si, uneori initiative, chestie care rupea cercul si producea cucuie.

tot invartindu-se in cerc, omul a descoperit trecerea timpului si s-a intristat putin.

iar corpul lui a inceput sa faca miscari curioase, parcurgand cercul inainte si inapoi, penduland intre dorinta/teama de viitor si regretul/tristetea trecutului. o parte a sa voia inainte, alta inapoi, iar pauzele erau destinate rasucirilor si indreptarilor.

la un moment dat s-a impiedicat, mai iesind cate un pic in afara, iar apoi a facut saltul, ramanand pentru clipe mai scurte sau mai lungi suspendat in prezent.

de afara/sus si din acum/aici cercul se vede un pic altfel si parca parcurgerea lui se imbogateste cu amintiri si experienta.

iar experienta buna/rea a dat un nou avant spirei urmatoare, intru neobosita curiozitate si dorinta.

tablou cu pisica

tabloul l-am realizat eu azi, insotita de pisica. la final, eu eram entuziasta, iar pisica obosita.

l-am facut pentru Simona si m-am gandit la ea si motanii ei pe cand luam florile cu penseta si le lipeam pe carton :)

copilul din mine s-a bucurat azi de joaca. joaca lui a fost apreciata si recompensata cu o inima mare si frumoasa. inima are in ea un pic din creatoarea ei, Adela, care a condus azi un atelier minunat si intim la Serendipity.

nori si OZN-uri deasupra Bucurestiului

despre cum se invarte imaginatia omului in jurul cozii cainelui

imi plac teribil legendele pentru ca vorbesc despre o vreme in care oamenii-copii, carora nu li s-a explicat lumea in mod amanuntit, asa cum patesc cei de acum, isi inventau o istorie naturala si sociala cu sensuri jucause. (nu-mi plac ritualurile care ridica legendele la rang de metode, interpretandu-le literal, dar asta-i alta treaba.)

azi mi-a placut mult o legenda despre caini si cozile lor. transcriu un fragment:

,, - Staţi - zise capetenia lor. Sa ne lasam coadele la poalele dealului, sa ne fie mai usor la urcus.

- Asa sa facem, urlara cainii si le pusera toti una peste alta... (...)

Dar din fuga, nu puteau nimeri fiecare coada lui si s-a intamplat de s-au amestecat cozile si acuma, cica cand se intalnesc cainii, daca vreunul din ei n-a putut pune mana pe coada lui adevarata, apoi il miroase p-al de-l intalneste, sa vaza nu cumva o fi avand-o ala p-a lui?

si daca o gaseste, apoi il ia la bataie, sa-i dea coada indarat, iar de nu o gaseste, il lasa sa se duca in treaba lui."

cu capul in nori...

... i-am putut intelege mai bine decat daca ma uitam doar la burta lor.
le-am privit si capetele ciufulite si multele maini cu multe degete fiecare, rasfirandu-si pletele sau tragandu-se reciproc de par...
i-am vazut luptandu-se, imbratisandu-se, dansand si dormind.
clipe de extaz pur.

unul adevarat

aseara am cunoscut un personaj de poveste. unul adevarat. un print.

mi se spusese ca exista, dar mi-era greu sa cred. dar e atat de real... la prima vedere, doar albastru, nici un pic de piele verde. am evitat sa interactionez prea mult cu el, am asteptat sa se deschida firesc si cald in fatza mea. a fost bucuros sa se arate. poate o sa si spuna, data viitoare.

ma uitam mai mult la fata de imparat, care poarta (nu pe chip, ci doar in inima, si uneori in dintii sau pumnii prea stransi pentru cate o clipa) urmele batalilor cu soarta, al lungilor drumuri prin care l-a ghidat spre casa ei, printre obstacole si maracini.

draga mea, se pare ca a meritat.