Domnisoara Firicel a iesit in lume!

am fost azi la lansarea cartii si mi-a fost drag, si cald si bine, si poveste. Ada a fost minunata, in rochia asortata cu coperta cartii, Irina, muza inspiratoare a Domnisoarei Firicel a fost un model de gratzie si dragalasenie, o mare de pitici, mamici si tatici, bucurie peste bucurie peste bucurie si dragoste peste toate astea...
multumesc, Ada, ca am trait clipe atat de frumoase!
fie ca autograful tau sa valoreze cat greutatea cartii in aur :)

sustinem lansarea Povestilor domnisoarei Firicel :)

duminica, la Gaudeamus, pe la doispe jumate e lansarea unei carti pe care am citit-o poveste cu poveste, picatura cu picatura, firimitura cu firimitura...
si am vazut cum se faceau schitele pentru imagini. si i-am cunoscut autoarea si muza. si m-am indragostit de ele :)
si in care scrie si despre un personaj al carui model nu am apucat sa-l cunosc, desi mi-am dorit, pentru ca a plecat in Raiul Pisicilor.
voi sta si eu pe aproape cu zambetul pana la urechi si ochii luciosi, pentru ca povestile au fost scrise si pentru mine. sau doar pentru copilul din mine. si pentru tine, sau doar pentru copilul din tine...

cum sa construiesti un Univers (2)

nu mai stiu exact daca am avut partea 1, dar apare ea...
dupa intelegerea infinitatii Universului si spaima sau extazul primului moment, ne linistim si ne intoarcem la Universul din noi, uneori atat de mare ca e greu de facut inteligibil celorlalti.
si atunci facem o harta a lui, cu care umblam la purtator si din cand in cand o scoatem si o mai aratam la unu-altu, atunci cand ei o iau razna prin noi si se ratacesc printre vulcani si stele.
despre cum se consturieste harta, aici.

sursa imagine

pe drum...

se spune despre ea ca trece, in zori, prin orasul adormit, rascolind vise si dorinte. n-au vazut-o multi, dar toti o stiu... cei care au vazut-o nu stiu prea multe despre ea, si nascocesc tot felul de istorii. trezeste in egala masura eroul si nebunul din spatele ochilor fiecarui barbat care isi doreste sa o vada, sa o atinga...
femeile isi leaga barbatii cu vorbe si spaime... barbatii rup legaturile cu gesturi bruste si adorm tarziu, ingandurati, rotind sperante si neincrederi...

sursa imagine: glitter-graphics.com

mmm... incepe deja sa miroase a sarbatori?

de obicei nu fac reclama la cerere. dar oamenii astia chiar imi plac.
stilul lor se potriveste taaare bine cu povestile. cu decorul lor, atat de important. poate ii voi da vrajitoarei o oglinda care sa ii spuna mai multe chestii care sa ii distraga atentia de la obsesia frumusetii...

din copilaria si tineretea vrajitoarei...

s-a nascut ca printesa, cu ochii negri, fatza alba si buzele rosii, la fel ca Alba-ca-Zapada.
mama ei, regina, pentru ca citise toate cartile cu povesti in timpul sarcinii a luat hotararea sa-si protejeze copila de intrigile de la curte.
asa ca, in mare secret, impreuna cu laptele, a inceput sa-i dea si otrava, in doze infime, dar care luate permanent aveau sa o imunizeze cand va mai creste, impotriva merelor doar pe jumatate rosii, a cingatorilor fermecate, pieptenilor otraviti si altor simboluri ale invidiei si geloziei.
iar mica printesa a supt otrava impreuna cu laptele si, dupa suferintele copilariei care i-au facut ochii si mai negri si fatza si mai alba, a devenit o adolescenta de o frumusete speciala. stralucirea ochilor sai lansa pumale de gheata. unduirile corpului sau aveau zvacnetul cutitului aruncat de o mana experimentata. privirile se plecau in fatza ei, oamenii se furisau pe langa ziduri.
doar ca nu era fericita cu asta. desigur, gusta triumful de a-i indeparta pe cei nedoriti din preajma ei doar cu o privire, doar ca... in inima ei, tanjea dupa apropierea umana, dupa dragostea celor din jur, dupa iubirea pe care nici un print nu se grabea sa i-o ofere...
treptat a invatat sa-i seduca pe barbatii pe care ii placea. doar ca acestia, dupa cateva clipe de fascinatie dispareau alungati de efectul otravii. se bucura o vreme de adoratia si de trupurile lor, apoi ramanea in singuratatea inimii sale de gheatza.
cine oare i-ar putea dezgheta si inmuia inima saturata de otrava?
sursa imagine

nu stiu ce sa fac...

povestile se pregatesc de hibernare.
cu ce sa le ispitesc, ce sa le dau? sa mai stea, sa se intoarca...
asa fac oare toate iarna? nu cred, imi amintesc de povesti cu zapezi... desi abia imi maintesc de zapezi...

schimbarea realitatii - cat de simplu!

da... cu totii stim ca gandurile noastre schimba realitatea; acum vedem si cum fac ceialti... si vedem importanta emotiei asociate gandului...
ma simt privilegiata ca vad asta, mai sunt cativa tecatori care par sa nu se fi prins ca se petrece un miracol sub nasul lor...
(imi pare rau ca nu stiu sursa pozei, am primit-o, da nu m-am putut abtine sa n-o postez)

agatat de cer :)

sursa imagine
sta agatat de cer. de fapt, nu numai de cer, ci si de o mana. da, poate sa zboare oricat. dar din mana care il tine de sfoara isi ia zborul, bucuria si caldura care il poarta pe aripi in sus. din cand in cand, mana alearga putin si se bucura vazandu-l cum zboara. cat de frumos...

I lost my Teddy...can I sleep with you?

sursa imagine

am mai vorbit, poate despre diverse obiecte magice: bagheta magica, sabia care te face de neinvins si neinfrant, globul in care vezi trecutul, prezentul si viitorul... obiecte in care magicianul a investit o parte din puterile sale, iar asta le face dorite sau temute.

toate iti confera un anumit gen de putere aupre celorlalti si te simti vulnerabil atunci cand le pierzi...

dar mai exista si o altfel de forta, la fel de vitala si de coplesitoare, care se investeste in obiecte pe care majoritatea le uitam dupa o vreme: ursuletul, papusa, paturica... cele care ne ajuta sa dormim in perioada in care trecem de la identificarea completa cu mama la spaima pierderii ei, a iubirii ei, a insasi existentei noastre. ele ne ajuta sa depasim maruntele abandonuri dintre seara si dimineata, ne consoleaza in somn si in preajma lui, ne fac sa simtim ca nu suntem singuri in Univers.

maruntele jucarii de plus sau panza, jerpelite, descusute, tocite, pot adaposti cantitati imense de dragoste pe care, ca adulti de desconsideram zambind, sau, mai grav, incercand sa le inlocuim cu jucarii asemanatoare, noi, si golite de sens.

si le cumparam, ne cumparam jucarii stralucitoare si colturoase, care pot starni invidia celorlalti, dar nu sunt bune de dormit cu ele :)

de suflet si amuzanta

ultima leapsa care bantuie pe aici zice ca sa pui doo poze: una de suflet si una amuzanta. eu am luat-o de la April si de la Lavinia. iata-le si pe ale mele. m-am hotarat cu greu... si am ales tot cu greu, da si cu placere.

inima din palmele acelea era a mea. palmele, ale ingerului :)

iar puii de spiridus din poza de jos sunt azi matze respectabile... dar care din cand in cand s-ar juca cu aceeasi pofta. doar ca noi nu mai radem la fel cand le vedem, ci altfel, ca si cum nu s-ar cuveni, la varsta lor...

cine o vrea sa o ia (leapsa), o dau din tot sufletul si cu maximum de amuzament.

vrajitoarea trebuie sa moara?

am cautat toata saptamana cartea asta. inca mai citesc la ea. e un deliciu intelectual.

se zice ca e prima carte tradusa in romana despre psihologia basmului. asa o fi, criteriile lor, dar mult mai practica e asta.

da, din tot ce am citit pana acum, vrajitoarea trebuie sa moara. moartea ei salveaza copilaria de spaime.

ca adult, insa, mai caut o solutie. ma gandesc la vrajitoarele din viata mea, femei care, cu un cuvant (sau mai multe, ca sunt femei) m-au facut sa simt fiorii unei magii nu tocmai albe. gelozie, invidie, obsesia concurentei, a frumusetii, a unicitatii. dar nu le-am dorit nici o clipa moartea, si acum nici nu ma mai las atinsa de sagetile lor. sper... :))

rautatea nu e gratuita, intotdeauna are o motivatie solida in spate si cel putin un punct de contact pentru a se ancora la mine.

da, basmele nu sunt (doar) pentru copii. dar cine stie, poate cu un basm a inceput orice vantoare de vrajitoare...

printre frunze uscate si petale de trandafiri...

later edit: azi le-am prins si din fata!

in luna

sursa imagine

de cateva luni de cand am invatat jocul trimiterii viselor in luna si m-am bucurat de intoarcerea lor pe pamant, mi-am dorit din ce in ce mai mult. peste puterile mele de acum de a-mi implini visele.

am cerut si mi s-a dat, am cerut si m-am temut. si ce am cerut cu neincredere e inca departe.

asa ca mi-am facut curaj si m-am hotarat: in seara care tocmai a trecut am urcat in luna eu insami.

cand am luat hotararea nu stiam cum voi ajunge; dar, dupa cum bine stiti, cand iti doresti ceva cu adevarat, forte nebanuite se pun in miscare...

si am ales sa incep cu o calatorie in jos, in adancurile mele din care inca imi scot surprize la suprafata, in fiecare calatorie...

m-am indreptat spre un loc de putere pe care l-am atins o singura data: un platou montan cu ierburi moi si uscate, care soptesc cu vantul si te fac sa te simti in anticamera Divinitatii...

am inceput sa cobor incet, incet, in interiorul muntelui. am ocolit de la distanta tunelele prin care lava fierbea incet si am ajuns in spatiile prin care se strecura, parca pe sub pielea mea, sarpele cu solzii argintii.

in dreptul meu, dupa ce a lasat inele argintii peste tot pe unde a trecut, a deschis lent gura.... iar gura i-a devenit o floare alba imensa, cu petalele palpitand...

m-am apropiat fara sa ma mir prea mult si am atins petalele. vii si calde, asa cum nu ti-ai imagina ca ai putea gasi in gura unui sarpe, fie el si un sarpe de vis.

m-am culcat intre petale, cu staminele aurii deasupra. floarea s-a inchis peste mine si am simtit cum strabat corpul sarpelui spre coada. pe drum, simteam cum din loc in loc trec prin alte flori asemanatoare. o parte a mintii mele se ocupa cu identificarile si clasificarile; o fi Kundalini care strabate fiecare chakra? irelevant pentru ca eu eram cea care strabatea corpul sarpelui si nu invers...

cand am ajuns spre coada, mi-am dat seama ca isi poate folosi varful cozii ca sa ma proiecteze pana in luna... ceea ce i-am si cerut sa faca...

si ceea ce a si facut...

...atunci cand am inceput cea de a doua calatorie, in lumea de sus, calatoria de purificare...

m-am trezit pe suprafata lunii, culcata intr-o imensa floare alba, identica cu gura sarpelui prin care calatorisem, dar mult mai mare. care aici isi rotea liber petalele si isi inalta parfumul... parfumul cu iz de miere pe care il folosesc eu... ia uite... deci aici se fabrica, pe luna...

stiam ca aceasta calatorie are scop de purificare, asa ca mi-am scos de pe mine praful, mai multe randuri de masti si de piei care se dizolvau rapid in solul lunar...

si am cerut sa fie inlaturate din corpurile mele toate atasamentele si impuritatile care ma impiedica sa fiu o fiinta de lumina...

a inceput o ploaie fina, argintie, care m-a strabatut complet...

si de undeva, de deasupra, a coborat, strangandu-si aripile, omul-fluture. el a rupt o petala din floarea pe care stateam, s-a asezat langa mine si a inceput sa ma spele cu ea, ca si cum ar fi fost un burete... iar eu m-am lasat in voia luminii care intra in mine, care iesea din mine... pana cand n-a mai fost altceva...

(si acum ma duc sa ma culc, in speranta ca imi voi continua in vis calatoria si va las sa vedeti cum au ajuns si altii in luna...)

maine seara, luna plina

voi fi si eu acolo...