Labirintarot

Nu ştiu de ce se pune un preţ atât de mare pe ieşirea din labirint. Mi-aş putea petrece în el toată viaţa, explorând cu voluptate fiecare culoar, fiecare curbă, fiecare zid pe care îl ocolesc sau prin care trec. Toate sunt provocatoare, savuroase, surprinzătoare, toate cer şi oferă mai mult decât aş avea timp într-o viaţă întreagă să caut sau să primesc. De-a lungul pereţilor stă scrisă toată ştiinţa şi toată poezia lumii. Şi în funcţie de traseul pe care îl aleg în ziua aceea, cu cuvintele care mi se preling prin faţa ochilor, pot să rescriu destine şi poeme, pot să redescopăr şi să reacopăr înţelesuri pentru toate minunile lumii. Căci toată lumea se află aici.

Iubesc marginile, limitele, pereţii de care mă sprijin şi de care mă las îmbrăţişată, în care mă las scufundată.. Când vre-unul din ziduri imi opreşte pentru o clipă calea, e suficient să doresc cu putere şi trec prin el, trecându-mi-l prin tot corpul, celulă cu celulă citindu-l, savurându-l şi scriindu-mi la rândul meu pe piele înţelepciunea proaspetei străpungeri. Ce intimitate mai mare mi-aş putea dori?

Uneori am senzaţia că dacă îmi voi dori să ies pot să o fac în orice clipă, prin orice zid – fiecare limită rămasă în urmă mă poate conduce într-un afară, fiecare frază ar putea să fie ultima, fiecare intrigă a poveştii ar putea străpunge coperţile şi ar deşira povestea în lume – dar la ce bun, când aerul de afară e atât de lipsit de miresme? Iar zidurile văzute din exterior sunt atât de cenuşii?

Tarot Story - inca un motiv (nu, nu le-am marturisit pe celelalte) pentru care m-as muta la Sibiu.

Am fost intotdeauna (adica de niste ani, de cand l-am descoperit)  fascinata de tarot. In el se afla, la fel ca si in jocul cu margelele de sticla, istoria trecuta, prezenta si viitoare a sufletului, condensata si concentrata intr-un pachet de carti de joc. Tot Universul, dincolo de (re)creatie, intrand intr-un buzunar si rescriindu-si permanent legile si regulile de fiecare data cand iese de acolo.

Pentru lectura cartilor de tarot exista oamenii speciali, care vad prin ele si inauntru si in afara. Ei au invatat sa citeasca intr-un fel aparte, in care frazele se construiesc cu un cuvant pe fatza, altul pe dos, unul citit din carte, altul din ochi, altul intuit si altul inspirat.

In Sibiu se constuieste acum un spatiu de poveste, cu oameni de poveste citind povesti cu sens din cartile in care fiecare isi gaseste povestea scrisa, transcrisa, rescrisa si transfigurata. Evident, de figurile de pe fata lor.

Desigur, astfel de oameni exista dintotdeauna prin lume, iar cand se intalnesc se recunosc. Doar ca pana acum rar s-au strans la un loc, pentru ca in sangele lor exista puternic dorul de duca. Si totusi, unul dintre ei are puterea asta, de a-i strange, de a ne strange la un loc...