meteoritul

I-am surprins cu coltul ochiului caderea.

Meteorit minuscul si pufos, la fel si totusi diferit de ceilalti; mai mare, mai lent, aproape constient de caderea sau de zborul sau, ezitand usor de-a lungul traiectoriei, doar cat sa-i dea (sau sa-si ofere) un plus de farmec.

Eu, un pic surprinsa: fulgii fotografiati nu sunt totusi cei pe care i-am vazut in realitate, ci o varianta a lor extinsa in spatiu si timp. Sau poate asa arata ei cu adevarat in mintea lor, mai mari si mai importanti decat ii vad eu. Sau poate asa arata doar in mintea mea, dilatata de asteptarea acestei prime zapezi.

o aripa pentru Maria

In poveste, Maria / Lia se intalneste cu regina furnicilor care ii da o aripa. Intru si eu putin in poveste, asa, mai de pe margine pentru a face o legatura cu asa-zisa realitate (adica aia pe care o vad eu si zic ca aia e).
Maria ca nu, ca asa zice povestea... si realitatea poate fi si aceea, in acelasi timp. Ok, Maria, dar atunci prea multe realitati paralele, cum sa se mai inteleaga bietii oameni intre ei? Noroc cu povestile in care sunt scrise regulile...

evadare din Azkaban

Azkaban e locul unde cei inchisi sunt goliti treptat de toate amintirile placute, care ajung hrana Dementorilor. In locul lor, mintea se umple de groaza, de neputinta, de emotii distrugatoare - un fel de inchisoare-balamuc in lumea vrajitorilor.

Forte putini au reusit sa evadeze. Cativa, carora existenta unei misiuni le-a tinut speranta vie; vointa si increderea in sine s-au adaugat sperantei si au dat mintii coerenta si actiunilor congruenta.

Atata timp cat crezi intr-o misiune, chiar daca cei de afara te cred nebun, esti salvat.

(poza creata cu photofunia)

inceput de poveste pentru Dana

(poze facute de Dana - cadourile reciproce)

am cunoscut-o pe Dana joi, la Happiness Bricolage. ne-am facut reciproc cadouri: eu i-am pregatit un car cu fan, ea mie mult spatiu si timp. i-am promis o poveste, doar ca mi-am dat seama ca am atat de putine elemente...

Carul cu fân al Moşului merge agale printre stele. În el, tot ca un caier de stele, fânul strălucitor. În fân, o cutie muzicală şi Dana mică.

Dana e pe jumătate trează şi pe jumătate adormită. Cumva ştie că cel care conduce carul printre stele e chiar Moş Crăciun, cumva nu-i vine să creadă. Oricum dacă e vis, mai bine să se bucure de el decât să se trezească, aşa că se cuibăreşte mai bine în fânul de stele. Miroase tare plăcut, a vară şi a iarnă în acelaşi timp, a fân, a brad şi parcă şi a scorţişoară dinspre sacul Moşului.
Nu ştie cum a ajuns în car, ştie că s-a culcat în patul ei după ce a stat multă vreme cu ochii pe fereastră, să vadă. Poate el vine mai devreme. Poate ninge.

Hoooo... carul se împiedică de un fir de praf din coada unui meteorit şi o zdruncină puţin pe Dana care dă de cutiuţa muzicală. O cercetează curioasă, nu ştie ce poate să fie. E netedă, lucioasă, frumos colorată şi are la capăt o manivelă. Da, ceva care se poate învârti. Dana o mişcă puţin şi cutiuţa scoase un clinchet uşor ca de clopoţel. Moşul se întoarse şi zâmbi. Dana, încurajată de zîmbetul moşului, o învârti cu curaj de mai multe ori şi cutiuţa începu să cânte.

Primul cântecel îi aminti Danei de o altă plimbare într-un car cu fân, într-o vară, demult, când era mai mică. Carul se legăna, fânul mirosea frumos...

iar de aici o rog pe Dana sa-si aminteasca...

povesti de terminat

,,orice act de finalizare descatuseaza o putere ascunsa - combustibilul necesar indeplinirii dorintelor noastre. de fiecare data cand am incheiat o situatie cu incarcatura emotionala, am eliberat un nou val de energie, care a marit viteza cu care ma deplasam spre implinirea dorintelor mele"
Gay Hendricks / Cinci dorinte

deci, intre povesti cu sfarsit si povesti fara sfarsit, ce alegem?

zilele astea, din nou ,,LA MULTI ANI"

nu dau ziua exact, pentru ca nu mi-a spus-o niciodata direct... asa ca ii respect, macar putin secretul.
nu ii plac aniversarile, sau nu ii place zgomotul care apare in jurul sau cu o astfel de ocazie. asa ca nu i-am scris personal sa ii urez ,,la multi ani".
si totusi nu ma pot abtine sa nu imi exprim macar indirect multumirile si recunostinta, sentimentele si resentimentele fata de omul pe care il consider echivalentul unui maestru spiritual.

de aproape patru ani am crescut ajutata de ceea ce am invatat de la el. au fost ani rodnici, in care am desfacut si am refacut intr-o munca intensa de dezvoltare personala mare parte din ce nu facusem bine pana atunci.
am invatat mult din ce stie si el; mult comparativ cu altii, putin in comparatie cu cat mi-as fi dorit. am inceput sa folosesc tehnicile invatate de la el si cu ceilalti; aceleasi formule magice, cu aceeasi intonatie, spuse de mine au efectul unei lumanari in comparatie cu un proiector. tehnica e aceeasi, nivelul de putere personala e cel care difera. ma consolez cu ideea ca si o lumanare e buna atunci cand cauti intr-un intuneric sa uin altul.
sunt pe calea cea buna, am facut cativa pasi, mai am tot restul drumului.

speram ca voi mai face o parte din drum in umbra lui, ce simplu ar fi fost. insa vremea a hotarat ca m-am copt suficient si voi merge mai departe singura.
la inceput m-am revoltat, fara sa inteleg decizia lui (sau a umbrei lui) care punea distanta. treptat, am inceput sa inteleg si mi-am dat seama ca daca as fi mers mai departe altauri de el as fi ajuns doar sa-l imit. ar fi fost jignitor doar atat, el insusi spune (cuvinte care mi s-au parut initial nedrepte): ,,suntem o treapta pe care sa calcati si sa mergeti mai departe".

deci, urmatorii ani am treaba: cresc. suna amuzant, pentru ca, daca nu as fi pasit pe calea dezvoltarii persoanle as fi putut spune ca imbatranesc. asa, sunt linistita, stiind ca de la un anumit nivel in dezvoltarea personala as putea vorbi de evolutie spirituala. chestie care imi va lua cel putin tot restul vietii.

ceea ce, de altfel, face fiecare (de) la nivelul sau. chiar si el, cu un munte in avans inaintea mea.

la multi ani, Maestre!

scrisori pentru Mos Craciun

33 de zile pana la Craciun.

Copilul din tine are dorinte; indiferent ce varsta ai, ti le poti exprima. Oricum. Poate ca undeva, in fundul mintii tale, o voce critica spune chestii de genul: nu avem, nu se poate, e prea mult, nu meriti... Cuvinte pe care, copil fiind le-ai primit in momentul in care cereai o jucarie sau iti exprimai o dorinta care ii facea pe parinti sa se incrunte, sa ofteze sau sa gandeasca in cifre.

In adolescenta ai aflat poate despre puterea gandirii pozitive, increderea in tine, legea secretului, puterea atractiei... idei in care ai crezut cu entuziasm, cu toate ca o voce mica repeta aceleasi limite ale copilariei pe care ti le aminteai de fiecare data cand o dorinta de adolescent, tanara si proaspata, ramanea neimplinita...

Ca adult ti-ai educat puterea de a iti implini obiectivele, de a acumula resurse pentru ierni ale trupului si ale sufletului, de a identifica declansatori ai motivatiei care sa te propulseze ca pe o racheta spre obiectiv... si totusi, o umbra de panica in camera motoarelor... vocea care acum spune ,, esti nebun, cu rabla asta, cu doar atata combustibil?"

Mos Craciun, care mai e adresa ta? In ciuda tuturor limitelor aparente si reale dorintele exista, vrem sa iti vorbim despre ele...

ce ai face daca ai avea un diamant ca acesta?

am primit intrebarea, eu si cei din jurul meu si l-am trecut pe rand, din mama in mana. l-am privit, l-am admirat, ne-am gandit si am visat.
ceilalti l-ar fi vandut pe multi, foarte multi bani, din care si-ar fi indeplinit toate visurile si visele: case, calatorii, cabinete si sanatorii, o viata fericita pentru ei, pentru familii, pentru copiii saraci si cu probleme cu care lucreaza. eu...
ceea ce a fost evident ca intr-un diamant (chiar din sticla) se ascund foarte multe povesti. imaginea, si uneori doar numele lui incalzeste imaginatia si faciliteaza accesul la resurse. cu un diamant in palma, fiecare se simte pentru o clipa mai bogat, mai puternic, mai increzator. isi exprima dorintele, nevoile intr-un mod care e cu un pas mai aproape de realizare decat daca ar fi fost intrebat pur si simplu ,,si tu ce iti doresti?"

povestile se spuneau in jurul focului...

doar ca acum, focul apare din ce in ce mai rar, iar cei stransi in jurul sau nu mai stiu ce sa spuna...

Pe deal, in noaptea dintre zilele de Sfantul Dumitru, satul se strangea sa pereaca. Un foc mare, si in jurul lui lume multa, cu mancare, bautura, glume, flirturi, rasete si povesti.

Anul acesta plouase, iarba era uda, iar tinerii erau dusi la o nunta. Bunicii au hotarat totusi sa faca focul, pentru cei mici. Ei stiau cum era pe vremuri, dar nu mai aveau forta; copii priveau focul si asteptau, fara sa stie ce. S-a stins destul de repede, fara sa se petreaca mare lucru, dar focul fusese aprins, traditia nu fusese intrerupta, puteau spera in povestile de anii viitori.

cu un pas in poveste si cu celalalt in asa-zisa realitate

in copilarie mi-am dorit de multe ori sa intru in povestile pe care le citeam; fie ca ma identificam cu un personaj, fie ca eram convinsa ca prezenta mea ar aduce un final mult mai bun decat cel gasit de autor, fie imi doream sa apar unul din personaje de rautatea celuilalt (situatie pe care eu, ca cititor o consideram perfect dezirabila si controlabila)... cert e ca petreceam multe clipe cu ochii pe pereti dupa ce ii ridicam in cele din urma din carte.

apoi noroc ca am dat de literatura SF unde deja erau stabilite limitele ecologice, morale si oarecum legale ale implicarii... am inteles ca nu am voie sa calatoresc in trecut decat pentru a-l intelege si in nici un caz pentru a-l schimba, ca sta scris in planurile universale ca un anumit personaj sa dispara intr-un anumit moment si ca asta e ok pentru Univesrul intreg.

(si mai ok a fost cand, adult deja, am invatat ,,Change personal history" in cel mai ecologic mod cu putinta si am ales sa-mi redecorez istoria personala transformand regretele in amintiri & invatare.)

am descoperit si savurat un fragment de film in care fictiunea se amesteca in realitate si, de data asta personajul imaginar e cel care ia initiativa....

va recomand cu multa caldura : Purple Rose of Cairo

proiectii si fabule

in numele drepturilor animalelor, protestez!
de ce cand vorbim despre defectele noastre le dezumanizam intr-atat incat sa inventam fabule cu animale ale caror trasaturi de caracter le respingem la noi?

fluturi

ai de ales: folosesti strategia sau magia pentru a-l face sa ramana, si apoi il privesti cum i se ofilesc aripile sau il lasi sa zboare, te bucuri un pic ametita de spelndoarea zborului sau... si apoi iti uzi un pic inima cu lacrimi, sa nu se ofileasca ...

Craciunul globuletului negru

...

Şterse de praf ultimul globuleţ – de fapt ar fi avut chef să le spargă pe toate, dar nu era suficient de furioasă ca să nu se gândească la riscul de a călca apoi pe cioburi mărunte, ascunse în grosimea covorului – şi vru să îl pună înapoi în cutie.
Globul strălucea ciudat, reflectând mai multă lumină decât ar fi fost cazul. Şi mai ciudat era că era negru, iar Lilly nu îşi amintea să-l fi cumpărat sau să-l fi primit de undeva. Ce căuta acolo?

...

Un zgomot ciudat în sufragerie. Se îndreptă spre uşă, se întoarse, mai luă o linguriţă de îngheţată şi ieşi în sfârşit din bucătărie. Globuleţul căzuse de pe masă şi se rostogolea pe covor cu o viteză neobişnuită lăsând o dâră de lumină în urma lui.
Curiozitatea deveni mai tare decât teama, şi în plus parcă mai era ceva, ceva ce nu mai simţise de mult, era speranţa....
Globuleţul era cald în mâna ei şi vibra. Culoarea, dintr-un negru iniţial mat devenise de un negru lucios cu irizaţii de curcubeu... o căldură blândă ce pornea din el îi pătrundea în palmă şi din mână i se răspândea apoi în tot corpul... simţea că se dezmorţeşte. Trăsăturile feţei i se destindeau într-un zâmbet, simţea că i se ridică fără voia ei colţurile buzelor şi ale ochilor, corpul era în acelaşi timp greu şi uşor ca şi cum...

despre CUM, din urmatorul workshop

Priviţi imaginile din faţa voastră timp de 1 minut şi exploraţi-le. Apoi, timp de 5 – 10 minute scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la acea imagine.
Imaginea primită foloseşte ca punct de plecare pentru o scurtă povestire; aceasta nu trebuie să explice neapărat imaginea, atâta timp cât imaginea inspiră într-o oarecare măsură rezultatul final.

În timp ce scrieţi, priviţi imaginea din când în când. Dacă scrieţi la persoana I, imaginaţi-vă că intraţi în imagine şi acţionaţi, fie din pielea persoanjului (unuia din presonaje), fie alături de acesta (aceştia). Descrieţi peisajul, acţionaţi, interacţionaţi, faceţi tot ce vreţi şi scrieţi despre asta!
Evitaţi să folosiţi texte scrise mai înainte doar pentru că se potrivesc cu imaginea, exerciţiul trebuie folosit pentru a genera idei pentru texte noi!

cat de mare e marea?

si cat de mare trebuie sa fie speranta ca sa fie mai tare decat valurile, decat vanturile, decat stancile?
numai cine a primit raspunsul la mesaj poate spune.