VIII

Actorul dădu să iasă, dar uşa nu mai era la capătul ei. Meşterul dispăruse. Nu avea altceva de făcut decât să iasă pe geam. De afară, uşa părea la locule ei. Nu simţea nevoia să se întoarcă, să verifice. Plecă agale spre hanul unde stătea.
Deci, credea acum câteva zile că va găsi o mască după care să se adăpostească, să se odihnească... şi iată-l acum, confuz şi căutător de frumuseţe... şi totuşi, în ciuda aparentelor dificultăţi şi a provocătilor aruncate de meşter ştia că merita să încerce...
Şi totuşi, ce ar fi putut vedea frumos în jur? Roti privirea prin cameră. Mobilă modestă, pereţi afumaţi... o oglindă ciobită... Se apropie de oglindă. Oare ce urma să mai vadă? De când începuse jocul acesta, niciodata nu mai era sigur că îşi va regăsi faţa în oglindă. O regăsea, schimbată, dar de fiecare dată în bine. Nu ştia dacă ceva era în plus sau în minus, dar îi era bine...
Se privi. Ceva strălucea în spate. Întoarse privirea, nimic. Apoi un chicotit. Strălucirea apăru în partea celalată, apoi dispăru din nou.
Coborâ din cameră să bea cu ceilalţi clienţi. Nu voia să se mai gândească.

cat costa masca? VII

Când se apropie de poarta de la casa meşterului văzu pe cineva ieşind. Omul păşea ezitant, acoperindu-şi faţa.
Intră.
Îl văzu pe meşter întors cu spatele. Lucra. Rămase puţin la distanţă, să nu-l deranjeze. Îi plăcea să îl privească. Avea mişcări, agile şi îndemânatice, uşor de observat, deşi foarte fine. În cele din urmă meşterul îşi şterse mâinile de şorţ şi se întoarse spre el.
,,Eşti cam tras la faţă. Câte măşti ai mai pierdut?”
,,Nu ştiu. Acum caut. În spatele măştilor pe care mi le-ai făcut cred că am văzut dragostea. Acum nu o găsesc în mine. Nici nu ştiu dacă era înainte. Nu ştiu de unde a apărut şi unde s-a dus.”
,,Este. Ai sărit nişte etape şi te-ai îmbătat la altele, dar este în tine.”
,,Crezi că dacă mai dau câteva măşti jos o mai găsesc?”
,,Poate că da, poate că nu... Poate e o mască, sau poate că e parte a sufletului. Tu ce zici?”
,,Ai de gând să-mi iei sufletul?”
,,Nici gând, doar să te ajut să-l dezgoleşti. Vrei?”
,,Nu ştiu. Deja nimic nu mai e ca înainte. N-aş vrea să merg mai departe. Dar nici să mă întorc.”
,,Uite, te mai las o vreme să te linişteşti, apoi te aştept să te întorci când vrei tu. În timpul ăsta, atunci când nu eşti pe scenă, uită-te la oameni... la toţi oamenii, nu numai la femei... la pomi, la flori, la toată Creaţia. Descoperă frumuseţea. Cînd ai să vezi frumuseţea peste tot, întoarce-te la mine. Am să te învăţ ce să faci mai departe. Pleacă acum.”

cat costa masca? VI

Dimineaţa îl găsi mai tulburat şi mai liniştit în acelaşi timp. Nu dormise. Se străduise să înţeleagă ce era adevărat şi ce nu din tot ceea ce trăise în ultimele zile. Şi-a dat seama că învaţă din ce în ce mai mult despre el însuşi atunci când se disociază (parcă ăsta era cuvântul folosit de meşterul de măşti, noul lui maestru). Adică atunci când îşi scoate masca de pe chip şi şi-o priveşte. Oare câte are? Îşi imagină propriul chip decojindu-se, măştile căzând una câte una pe praful podelei, mătura ducându-le mai departe, praf în praf...

Ceea ce văzuse în măştile turnate de pe chipul său îl surprinsese de fiecare dată. După discuţia cu bătrânul maestru se aştepta să vadă furie, orgoliu, milă sau silă. Era câte puţin din toate astea. Dar sub ele era dragostea... după despărţirea de Lise credea că va vedea uşurare, satisfacţie, iar orgoliul... dar sub ele era dragostea...

Oare acestea erau cu adevărat măştile lui? Se uită în oglindă – doar oboseală, pe chipul vechi şi cunoscut. Poate că noua imagine apare doar în condiţii speciale. Poate doar în amintire. Poate doar în prezenţa altor măşti. Poate doar la flacără. Poate doar sub ceară topită. Poate că aceasta era cu adevărat masca lui cea mai puternică... şi atunci oare ce se ascundea sub ea? Nu îndrăznea să se gândească. Dar acum, că se gândise, nu mai putea să-şi ia gândul de la asta.

Se întoarse pentru câteva zile la vin şi la femei. Altele de cât Lise. Citi rolul pentru o piesă nouă. Totul era diferit. Trebuia să continue, cu orice risc.

cat costa masca? V

Îi lăsase masca şi se întorsese acasă. Luase în schimb cu el masca pe care o alesese la târg. Era bine că săptămâna asta nu avea deloc spectacole, putea să se gândească în linişte la ce trăise în atelierul meşterului de măşti.
Îşi puse masca în perete şi o privi îndelung. Oare chiar o mai dorea? Obţinuse pe moment un fel de linişte şi un nivel superior de înţelegere. Mă rog, pe moment nu se simţea destul de bine cu ceea ce tocmai aflase despre sine, trebuia să faca ceva cu asta şi încă nu ştia ce. Vinul nu l-ar fi ajutat prea mult şi nici femeile. Avea nevoie de altceva, avea din nou nevoie să înveţe. Şi înainte de a adormi luase deja hotărârea să se întoarcă în atelierul meşterului de măşti.
A doua zi, spre seară bătea în uşa acestuia, cu o sticlă de vin. De fapt, aproape că nu fu nevoie să bată, fusese văzut pe fereastră iar el se simţea bine că i se anticipa sosirea.
,,Bine ai venit. Nu sunt mulţi cei care se întorc după ce una din feţele lor îi priveşte în faţă.”
,,Una din măşti, vrei să spui.”
,,Dacă tu vrei să îi spui aşa... dar a fost mai mult decât o mască. O mască o alegi şi o foloseşti pentru a minţi, dar tu ai fost sincer. Aşa că, deşi ţi-am luat acea expresie de pe chip, şi îmi pare rău pentru durerea de moment, tu o poţi folosi de câte ori vrei. Singura deosebire e că o vei face conştient.”
,,Păi nu făceam asta şi până acum?”
,,Nu prea... devii conştient în momentul în care accepţi oglinda. Numai după ce vezi tu însuţi ce arăţi şi altora, poţi folosi cu discernământ. Altfel, masca creşte şi devine statuie. Şi nu te mai poţi desprinde.”
,,Aş vrea să învăţ mai multe despre asta. Îţi mai las o mască. Pe care vrei tu... Mai vreau o oglindă.”
,,Ce ai fi făcut astă seară dacă nu ai fi venit la mine?”
,,Păi cred că aş fi mers să o văd pe Lise. Petrec din când în când nopţile cu ea când trec pe aici.”
,,Bine, am să te rog să revezi ultima întâlnire cu Lise, cea de acum două luni...”
,,De unde ştii când a fost? Că doar nu ţi-am spus asta!”
Meşterul râse, dăsu să răspundă ceva, apoi se răzgândi. ,,Am presupus, ca doar asta spuneau afişele trupei voastre.”
Se apropie din nou de actor şi îi spuse alte cuvinte, dar în acelaşi ritm cu cele de data trecută. Camera porni să se învărtească, măştile, flăcările, măştile, flăcările, flăcările... care erau acum flăcările din vatra în faţa căreia le privise împreună cu Lise data trecută. Era un pic dezamăgit, ar fi vrut să se întoarcă în momentele fierbinţi şi pasionale pe care le petrecuseră în noaptea aceea, le-ar fi retăit cu plăcere, i-ar fi plăcut să fie oprit pentru mască într-o astfel de clipă. Dar retrăia acum momentul dimineţii, al despărţirii.
Amândoi se simţeau prost, el ştia că trebuie să plece şi ştia că ea ştie. Era mulţumit că Lise era atât de mândră încât nu i-ar fi cerut pentru nimic în lume să rămână. Poate de aceea la ea se întorcea mai des de cât la altele. Dar în somn se încleştaseră unul de altul cu un fel de disperare care i-a surprins pe amândoi. Poate de aceea se grăbise să plece după primul cântat al cocoşilor. Se îmbrăcase, se îndrepta spre uşă şi se întorsese să-i mai zâmbească o dată Lisei.
,,Mă voi întoarce.”
,,Ştiu.” Chipul Lisei avea masca de mândrie întipărită pe trăsăturile ei fine, alungite de pasiunea nopţii. Actorul îşi apropie chipul de al ei...
STOP!!!
Vârtejul flăcărilor şi măştilor în sens invers, flăcările, măştile, flăcările, măştile, măştile... valul fierbinte de ceară, pierderea cunoştinţei... şi trezirea cu masca în faţă.
Devenise conştient, dar nu dorea încă să deschidă ochii. Parcă nu se simţea pregătit să vadă. Îşi imagina chipul mincinos pe care i-l arătase iubitei atunci... dar... ceea ce surprinsese masca era cu adevărat greu de crezut....

cat costa masca? IV

,,Cum vei lucra?”
,,Am să te rog să interpretezi ceva. Apoi, la un moment dat, am să-ţi cer să te opreşti. Tu vei împietri cu expresia aceea pe faţă. Iar eu voi face o mască în clipa aceea.
Aminteşte-ţi de ultimul spectacol... de un moment deosebit de intens...”

Actorul se ridică de pe scaun şi începu să se plimbe agitat prin încăpere... ultimul spectacol fusese cu adevărat special. Juca rolul ucenicului vrăjitor care, într-un moment de nebunie vrea să-l ucidă pe magicianul care nu voia să-l înveţe ceea ce îşi dorea. I-a fost greu, pentru că el şi-a iubit şi respectat cu adevărat toţi maeştii de la care învăţase. Şi chiar atunci cînd aceştia l-au dezamăgit într-un fel sau altul a preferat să îi părăsească pentru a păstra imaginea lor puternică.
Şi la spectacol, ca să nu mintă pe scenă şi-a imaginat că într-adevăr îl ucide pe maestrul său... şi s-a îngrozit de ce a putut simţi. După spectacol a fugit fără să răspundă la aplauze, fără să arunce înapoi florile pe care femeile le aruncau pe scenă...a băut toată noaptea, să uite. Singur. Chiar dacă restul trupei sărbătorea succesul într-o altă cârciumă. Şi apoi, aparent, a uitat.

,,Bine... o să reiau scena. Dar am nevoie de un pic de atmosferă...”
Meşterul se ridică, veni lângă actor, îi şopti ceva la ureche, cu o mână apăsându-i greu pe umăr.
Camera începu să se învârtă, măştile se roteau, flăcările dansau din ce în ce mai rapid... imaginea se opri o clipă pentru a evoca atmosfera de pe scenă, dar o nouă apăsare pe umăr îl purtă şi mai adânc...
Era în casa primului său Maestru, unde a învăţat prima dată să joace. Nu era un teatru propriu-zis, ci doar o mică trupă de tineri entuziaşti şi zdrenţăroşi care se strânseseră în jurul unui actor bătrân care îi învăţa să joace, îi hrănea şi îi purta prin lume. Îl iubeau şi se temeau de el. El era în mod special frustrat, pentru că i se părea că joacă din ce în ce mai bine şi se credea pregătit pentru rolul principal. Dar rolul principal era întotdeauna al bîtrânului. Probabil că da, nu era pregătit... dar a preferat să fugă de acolo după o scurtă ceartă decât să rămână şi să facă figuraţie în continuare. Acum, retrăia momentul când urma să îi arunce bătrânului în faţă toate frustrările înainte de a fugi... doar că acum nu mai simţea la fel...

Bătrânul a intrat în cameră. L-a privit plin de bunăvoinţă. Arăta şi mai bătrân şi obosit... ca şi cum l-ar fi văzut acum, după atâţia ani şi nu în momentul în care se despărţiseră.
,,Ce voiai să îmi spui, fiule?”
Se îndreptă spre el plin de dragoste şi respect...
,,Voiam să îţi spun... că mi-a fost... că o să-mi fie mereu dor de tine. Că acum deşi am propriul meu stil, mă surprind uneori spunând replicle tale preferate... şi te rog să nu iei asta drept furt...”
Bătrânul râse, teatral şi sincer în acelaşi timp.
,,Deci aşa, puştiule? A trebuit să mă omori ca să simţi şi tu respectul... fi atent că şi tu joci numai rolul principal în ultima vreme... ţi se-apropie şi ţie... he, he... mai stăm noi de vorbă şi după aia!”

STOP!!!
Actorul încremeni cu o expresie de surpriză pe faţă. Sau cel puţin aşa credea el, că fusese surpriză. Clipei îi urmă una de durere, pentru că un val fierbinte de ceară îi cursese pe faţă. Îşi pierdu cunoştinţa pentru o vreme, apoi se trezi în acelaşi scaun, cu noua mască în braţe. Nu exprima surpriză, ci altceva.

cat costa masca? III

Pe pereţi, umbrele flăcărilor se alergau, dând viaţă sutelor de măşti atârnate. Cât ai fi fost de curajos, chipurile care te fixau cu orbitele goale iti aduceau cativa fiori.
Actorul căută cu privirea un scaun, îl trase şi se aşeză.

Meşterul îl lăsă să privească în jur. ,,Mă duc să aduc nişte vin.”
Se lăsă pe spate în scaun şi îşi lăsă privirea pe jumătate adormită să alunece de-a lungul măştilor. Unele expresii îi erau cunoscute, altele străine. N-ar fi crezut, după mai mult de o jumătate de viaţă în teatru, că i-a mai rămas ceva de învăţat. Alese una din măştile ciudate, o desprinse de pe perete şi o privi îndelung. Nu îşi dădea seama ce voia să exprime. O privi, o privi.

,,Uite vinul. E mai vechi decât masca asta. Bea, o să-ţi placă.”
,,Ce reprezintă masca asta? Sau pe cine?”
,,Oricine. Chiar şi tu.”
,,Nu cred. Nu mă recunosc. Nu înţeleg expresia.”
,,Ai să o înţelegi. Chiar nu vă mai învaţă nimic în teatru? Dacă nu simţi emoţia doar văzând, copiaz-o în propriul tău chip, cu oglinda alături, apoi vezi ce simţi.”

,,Mda... nu cred că am nevoie de oglindă... aş putea încerca...” Îşi plimbă mâinile pe suprafaţa măştii, apropiindu-se treptat de expresia necunoscută. Treptat, gândurile i se învolburară, ca apoi să se aşeze altfel. Le dădu la o parte, neînţelegând prea multe, urmărind emoţiile care creşteau în el. Gândurile reveniră, era ceva ciudat, gândurile şi emoţiile nu se potriveau. Mâinile se opriră brusc. Masca era a unui mincinos! Gândurile şi emoţiile nu se potriveau! De aceea nu putea să înţeleagă de la început!

,,De ce te miri? Nu faci la fel pe scenă?”
,,Aproape niciodata! Eu trăiesc tot ceea ce joc!”
Ochii meşterului străluciră brusc. ,,Da? Asta deci te face special? Şi de asta nu-ţi găseşti liniştea? Aşa deci..."

cat costa masca? II

se simtea tentat. din ce in ce mai tentat.
fatza lui ar fi ramas celebra, cu fiecare expresie imortalizata in ceara sau metal.
oamenii ar fi privit mastile si si-ar fi amintit: da, aceasta bucurie era a lui, nimeni nu stia atat de bine sa o exprime.
apoi cand cineva si-ar fi pus o astfel ce masca, ceva din sufletul sau ar fi ramas acolo.

isi imagina o situatie ciudata: el, pe scena, purtand masca neutra, iar in sala, zecile de spectatori purtand expresiile lui... da, acesta ar fi fost cu adevarat un spectacol... de meta-teatru. imaginea il infiora. da, isi dorea asta.

asa ca a acceptat, a coborat treptele si a intrat, aplecandu-se putin in atelierul luminat de flacari al mesterului de masti.

cat costa masca?

actorul se plimba alene pe la tarabe. targul de masti era pe sfarsite, oamenii cantau si dansau plini de veselie cu ele pe fatza, masti colorate, zambitoare, fermecatoare sau grotesti.

el nu avea nevoie de asa ceva. stia sa exprime intens si convingator iubirea, ura, extazul, oroarea, triumful si umilinta. putea, dintr-o privire sa convinga pe oricine de orice... frumoasele locurilor pe unde umblase puteau sa dea marturie...

putea sa-si deseneze pe chip orice emotie omeneasca si putea sa treaca, in interpretarea lor, cu iuteala fulgerului de la una la alta.

doar ca obosise. avea nevoie de liniste. ar fi vrut o masca in spatele careia sa se ascunda cate o vreme, sa se odihneasca. privirile celorlalti sa treaca pe suprafata ei, alunecand fara sa se impiedice de vre-o trasatura. eventual si el sa priveasca din spatele ei fara sa vada.

puse mana pe una care semana cel mai bine cu ce isi dorea, alunecare de metal lustruit.

,,cat costa masca?"

,,doar fatza ta"

pe fatza lui se alergara intr-o clipa surpriza, furia si amuzamentul.

,,la ce-ti trebuie?"

,,dupa modelul ei vreau sa fac alte masti. si altii vor succesul tau."

un hohot de ras facu sa vibreze metalul de pe taraba.

,,si cum ai sa o iei?"

,,putin cate putin, expresie cu expresie. vino la mine si iti vei afla linistea, iar eu voi invata mai multe despre emotii".

va urma

dupa cum toata lumea zice...

asa ca esti liber sa-ti (re)scrii propria poveste. cu drepturi depline de autor. oricum stiai asta.
(chiar daca unii mai zic in jur chestii de genul: eu te-am facut om, eu te-am facut, eu te omor... ma rog, au povesti mai sinistre, e bine sa fiti doar trecatori prin povestile lor).
cu finalul cel mai fericit. si deschis. si cu variante la alegere; nu prea multe, ca dupa aceea se transforma in dificultati.. in ceea ce priveste alegerea.
si daca poti sa scrii ce vrei pe fruntea ta... pai atunci ai vrea sa fii chiar si balaurul cu sapte capete, nu doar eroul care le taie :))

cuvinte si imagini

am experimentat de mai multe ori genul acesta de incongruenta: la un text vesel o poza serioasa, la unul serios o poza amuzanta.

reactia a fost intotdeauna la poza. nu-mi dau seama daca si eu fac la fel.

sau de ce fac asta. oare intentia mea era cea din poza? sau voiam doar sa atenuez efectul cuvintelor? e de cugetat si e de lucru...

luna plina

sursa imagine

inca nu e, dar se apropie. pasi moi, de pisica, neaparat neagra.

ea nu e neagra de tot, dar nici luna nu e inca plina. vrea sa o vada de sus, de pe ramura inflorita.

i-a spus ei vecina, pisica vrajitoarei (complet neagra si autorizata) ca daca vede luna plina de foarte aprope nu se va mai teme de nimic. dimpotriva, va capata o aura de respect... aproape magic...

Magia detaliului

E adevarat ca o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Spuneau chinezii, parca.

E adevarat si ca uneori un cuvant valoreaza cat o mie de imagini (asta spunea Richard Bandler, vorbind despre nominalizari - cuvinte care pot evoca imagini diferite in mintea celui care le aude/citeste, in functie de harta sa personala). E vorba despre cuvintele ,,mari", care pentru fiecare inseamna altceva.

E adevarat ca un buchet de cuvinte, aranjat sub forma unei metafore plina de sens pentru cel caruia ii este destinata, sau a unei povestiri cu talc, valoreaza enorm... Uneori cat un salt evolutiv.

E aproape imposibil sa identifici toate sensurile posibile ale unui mesaj. Uneori chiar cel care emite mesajul are in vedere doar unul-doua...

Si pentru ca una din cele mai frumoase forme de evolutie este cea prin arta (da, Mugur, zambeste) va propun in imaginile de aici un salt fascinant...

E vorba de hiper-fotografiile lui Jean-Francois Rauzier. Intrati in GALERIE, selectati imaginea dorita, apoi click pe ,,voir l'hyperphoto".

In imagine, click pentru zoom, ctrl+click pentru revenire, click pe patratele rosii pentru detalii.

Fiecare imagine e o poveste intreaga. Cel putin...

una din preferatele mele: biblioteca ideala.

viata e frumoasa

am gasit aici povestea vie a unei vieti de invidiat...
citesc de cateva zile cu placere si entuziasm despre o familie - adulti de varsta mea, cu trei copii, umbland liberi prin lume... pe ici, pe colo.

proba de azi

sursa imagine

Daca in proba oglinzilor, viitorul era unul dintre cele mai probabile pornind din momentul actual si tinand cont de realitatea prezenta, in globul magic dorintele si temerile se amesteca puternic in vizualizarea viitorului dorit.

Tu ce vezi acum? Si ce vrei sa schimbi din ceea ce vezi?

cum sa treci dintr-o poveste in alta

sursa imagine

In general ma descurc destul de bine cand e sa trec din realitate in poveste (pastrand totusi minimul contact cu realitatea, necesar unei vieti obisnuite de adult) si merge si revenirea din poveste in realitate, pentru ca in poveste raman suficient de constienta ca misiunea mea e aici, in aceasta realitate.

Un pic mai dificil e cand in realitate tebuie sa trec de la un nivel la altul; uneori povestile ajuta, alteori actiunea e amult mai importanta. Pana acum a mers.

Un pic dificil e si in unele povesti, cand imaginatia se opreste intr-un moment in care povestea trebuie sa curga. Fie a expirat doza de timp si spatiu magic de pe card, fie se amesteca scenarii din mai multe povesti, fie tesatura se rupe si e invadata brutal de realitate, iar aliatii ia-i de unde nu-s. Nici aripi de furnici, nici tepi de arici, nici solzi de aripa de fluture.

Urmeaza un spatiu-timp mai confuz, cu un pic de teama, ca atunci cand din Fantazia cuprinsa de intuneric ramane doar un graunte de nisip.

Revin in realitate pentru o vreme mai lunga, sa adun resurse pentru rezolvarea blocajului din poveste. Pentru ca timpul in povesti trece altfel, cand ma intorc acolo, parca nici n-as fi lipsit.

later edit: tocmai am aflat, bantuind pe alte bloguri, ca pe data de 27 a fost ,,rabbit hole day" - dupa ziua de nastere a lui Lewis Caroll...