personaj

sursa foto: N'REY, fotocommunity

scriitorii buni iti vor spune ca personajele lor provin adesea din viata lor, de la oamenii pe care ii cunosc, pe care i-au vazut sau i-au auzit.

e usor sa iti imaginezi ca joci rolul cuiva pe care il cunosti.

daca te-a impresionat atat de mult incat sa il alegi ca personaj al povestii tale, probabil ca ai incercat de mai multe ori, constient sau inconstient sa intri in pielea lui.

ti-ai spus, poate: daca as fi / as face / as avea... ai ai intrat in pielea lui, poate ti-a placut... si de acolo ai inceput sa dai indicatii regizorale realitatii.

ceea ce nu stii e ca si acele cateva clipe de perceptie modificata a realitatii (unii ar spune interrealitate :)) te-au modificat, iar cand iesi din pielea personajului, amprenta ta asupra lumii e diferita. daca actionezi. chiar atunci, pentru a pastra impulsul.

tu esti personajul principal al vietii tale.

NLP si puterea cuvintelor

In momentul in care am inceput studiul NLP ca Practitioner am stiut care este definitia care pentru mine exprima cel mai mult: NLP este studiul structurii experientei subiective - John Grinder, Richard Bandler.

Si asta pentru ca pana atunci cautasem sa identific structurile experientelor prin care treceam… sau pe langa care treceam. Cum e mai greu sa-ti analizezi si sa-ti interpretezi propriile experiente decat pe ale altora am recurs la ajutorul literaturii; iar cel mai mult m-a inspirat literatura SF, unde experientele imaginate au maximum de subiectivitate (iar acela era genul pe care il citeam cel mai intens in perioada in care incepusem sa-mi pun intrebari despre structura experientelor).

Am sa iau cateva exemple care m-au intrigat in momentul in care am cautat sa le descifrez si m-au umplut de entuziasm in momentul in care am citit una din primele carti despre NLP traduse la noi, ,,Putere nemarginita” a lui Anthony Robbins.
Un prim exemplu este cel al unei povestiri care m-a impresionat in mod special, fara a intelege pe moment de ce; logic ii intelesesem mesajul – nu acela avusese impact, ci cuvintele folosite pentru crearea cadrului in care acel mesaj sa fie transmis si receptionat. Asa ca m-am apucat sa subliniez cuvintele pe care le consideram maxim incarcate de sens. Le-am subliniat si am inchis cartea, nu stiam ce sa fac mai departe cu ele.
Apoi, am descoperit cateva povestiri care aveau un aer comun, desi aveau subiecte diferite si erau scrise de autori diferiti; ei bine, elementul comun era faptul ca aveau acelasi traducator.
Iar experienta care m-a facut sa-mi dau seama cel mai clar de impactul cuvintelor folosite a fost gasirea unei povestiri tradusa separat de doi traducatori diferiti! Intr-una din variante imi placea foarte mult, celalata nu-mi spunea nimic.

Cu ce m-a ajutat cartea lui Anthony Robbins? In capitolul despre farmecul raportului am citit liste de cuvinte specifice celor trei sisteme de principale de reprezentare : vizual, auditiv, kinestezic. Mi-a fost clar / mi-a picat fisa / m-am prins / am inteles cum stau lucrurile (in propozitie am folosit expresii specifice diferitelor sisteme de reprezentare pentru a fi mai clara / a vorbi pe limba fiecaruia / a intra in contact cu fiecare / a explica pentru toata lumea).
Am verificat lista de cuvinte subliniate in prima povestire: corespundeau in proportie de 70% sistemului meu de reprezentare preferat; traducatorul meu preferat are acelasi sistem de reprezentare dominant si e firesc sa presupuneti ca in cazul povestirii pe care o citisem in doua traduceri diferite, varianta preferata era tradusa cu cuvintele cu maxim impact asupra mea, iar cealalta varianta folosea sinonime dintr-un sistem de reprezentare diferit.

Intelegerea puterii cuvintelor de a structura perceperea si reprezentarea realitatii m-a facut sa aleg in continuare NLP, iar studiul practic al NLP m-au convins ca, o data structura cunoscuta, poate fi folosita sau depasita dupa dorinta. Iar daca dorinta este structurata ca obiectiv, urmarit cu acuitate si flexibilitate, indeplinirea ei se realizeaza in modul cel mai firesc si mai natural.

privind prin ochii invingatorului

in ,,Neverending story", Bastian il insoteste pe Atreyu pas cu pas, fila cu fila, pana la identificare.

la inceput e greu, nu inteleage ca el e eroul, ca misiunea lui e sa salveze Fantazia. e fascinat de personajele Fantaziei, fara sa-si dea seama ca doar atingerea realitatii fixeaza si stabilizeaza transformarile.

doar in momentul in care intram in pielea personajului si preluam controlul actiunilor salvam si Fantazia, si Realitatea. atunci, ce le doua lumi devin una. dupa aceea, te poti retrage in oricare dintre ele, pentru cat timp doresti... pana la urmatoarea calatorie eroica...

poveste de seara

in seara asta, o multime de prieteni, unii cunoscuti, altii (inca) nu, au fost alaturi de mine si mi-au permis sa le ating, pentru o clipa, povestile.

o poveste impartasita creste, si povestea mea personala e mai bogata acum datorita lor.

unul dintre ei m-a intrebat care e povestea pe care o incep acum.

inca nu stiu, dar sunt foarte curioasa sa aflu... pentru ca o simt foarte aproape. si abia astept sa o impartesesc cu voi.

multumesc, prieteni, aliatii mei de poveste :)

tu ce-ai face cu ea?

pe langa tine plutesc povesti misterioase, la o distanta ceva mai mare de o lungime de brat.

una insa, se pare ca a hotarat ca e povestea ta.

strambi un pic din nas si te uiti la celelalte. arata incomparabil mai bine.

ea nu si nu, ca e povestea ta, tu ai scris-o. parca incepi sa-ti amintesti una-alta... asa o fi?

cand se prinde ca-ti amintesti te-a inconjurat deja.

ei, ce-i de facut?

invitatie la workshp-ul de scris povesti

dragi prieteni, sageata asta indica doua etichete pe care sa dati click.

DE CE? asa, ca sa vedeti unde va invit.

sa va invit la ce?

pai, sa ma vedeti pe mine, bineinteles.

la workshop-ul de scris povesti.

conform bunului principiu, usor adaptat ca ,,cine stie face, cine crede ca stie ii invata pe altii", peste o saptamana voi tine un mini-vorkshop despre utilitatea si secretele scrierii povestilor, in cadrul festivalului BODY MIND SPIRIT.

tot festivalul e grozav, iar eu voi fi cireasa de pe tort. adica workshop-ul meu e ultimul, duminica, ora 17 sala 1. de la Sala Palatului. cred ca sunteti de acord ca nici nu se putea incheiere mai potrivita :))

intrarea e gratuita, va astept cu drag...

iar peste inca o saptamana, in 4-5 aprilie, cu cei care vor sa aprofundeze asta, vom scrie impreuna povesti... dar asta e secret deocamdata, detalii doar prin click pe patratelul cu creoianele colorate...

cartea rupta

sursa poza
au rupt-o pe cand inca nu stiau sa o citeasca, apoi au ascuns-o.
doar ca o parte a ramas la unul, o parte la celalalt. iar cateva foi s-au pierdut pentru totdeauna, de la mijloc si de la sfarsit.
au pastrat fragmentele de carte, ca amintire a luptelor lor copilaresti. apoi, mult dupa ce au invatat fiecare sa citeasca si-au amintit de ea sau au descoperit-o in podul propriu. si au descoperit ca era povestea lor.
doar ca unul avea inceputul, aproape uitat, iar altul partea de la final (din fericire fara ultimele pagini), aproape neverosimil. fiecare ar fi vrut sa stie ce se intampla intre timp, in timp ce.
cum sa ajunga la...
doar ca...
e o copilarie, cum sa vorbeasca despre asa ceva cu celalalt ? ca doar a trecut atata timp. e drept, ca cel care are partea finala a cartii a incercat de cateva ori o apropiere, doar ca i-au murit cuvintele pe buze in fatza partii lipsa...
cel care are partea de la inceput ar fi vrut sa mai depene impreuna cu celalalt amintirile din copilarie. doar ca....

mister si provocare

adevaratele printese isi invaluie destinul in mister...
si fascinatia acestuia aduna eroii in jurul unei priviri, a unei fluturari de gene care sa le marcheze misiunea, sa le le sustina sufletul in lupta si sa le incununeze victoria...

in cautarea tatalui zmeilor

se zvonea ca ar trai pe undeva prin pesterile de sub munte.

zmeii cei tineri n-au stiut sa-i spuna unde ar putea fi gasit, iar pe muma lor nu s-a incumetat sa o o intrebe... era batrana si parea inofensiva, dar nu se stie niciodata daca nu i s-ar fi facut brusc pofta de carne de ziarist...

i se parea si lui ciudat ca s-a incumetat sa porneasca in cautarea lui, dar locurile erau atat de frumoase...

sa-l minta si sa-i spuna ca are si el sange de zmeu? sa-i spuna ca a trecut pe la castelul darapanat unde domneste acum zgripturoaica de nevasta-sa si pe care zmeii cei tineri l-au lasat in paragina? ca frumoasele fete pe care le-au rapit nu se pricepeau la gospodarie si una cate una au fugit cu primul Fat-Frumos cu palosul gros care a trecut pe acolo?

ca nimeni nu ii mai ia neamul in serios?

luna plina

ea e aceeasi, dar o data pe luna o vedem pe toata. si ne lasam cuprinsi de flux. apa din noi urmeaza miscarea mareelor si atunci auzim falfait de lilieci, urlete de lup si miorlaituri de pisica vrajitoare.

e lumina mai puternica, dar e lumina umbrei. umbrele din noi dau sa iasa la iveala, noi le ascundem. maraim unii la altii, ne aratam coltii, spargem, stricam.

ce-o fi cu noi? ca nu ne recunoastem.

a doua zi aflam si ne scuzam oarecum fatza de ceilalti... a fost luna plina...

sursa foto

din inventarul de obiecte magice...

toti vrajitorii au in arsenalul lor obiecte de putere: baghete magice, globuri de citit in timp si spatiu...

toti avem obiecte care imagazineaza si genereaza multa energie; uneori spunem ca au valoare sentimentala, alteori ca ne aduc noroc... de cele mai multe ori sunt folosite ca ancora sau portal pentru a ne pune in legatura cu omul care ni le-a daruit.

un astfel de obiect magic este si cana pe care am primit-o ieri de la Daiana.

ne-am vazut pentru prima data (tot intr-un loc magic, unde multe mici vrajitoare fabricau si vindeau mici obiecte de putere, din care mi-am mai cumparat vre-o cateva) si ne-am recunoscut imediat.
imi plac enorm situatiile acestea, de care am avut parte de cateva ori in viata; sa ma intalnesc cu oameni noi si sa ii recunosc ca si cum mi-as aminti ca ne-am jucat impreuna in Gradina Raiului inainte de a veni aici. ne privim, ne vorbim ca si cum am stii multe unii despre ceilalti; la un moment dat s-ar putea sa ne amintim si despre Gradina. chiar daca acum suntem adulti :)

imi doresc sa ne intlanim cu totii si sa ne reintoarcem acolo... in mod constient...

p.s. despre intalnirea noastra a povestit si Daiana aici. :)))

adevaratul nume

sursa imagine

am recitit zilele trecute ,,Un vrajitor din Terramare" / ,,A Wizard of Earthsea" -Ursula K. Le Guin, am revazut filmul. imi strang resurse din povesti...

ceea ce a fost cel mai important pentru mine de invatat de aici a fost despre adevaratul nume si despre puterea pe care o ascunde.

adevaratul nume e cel care are concentrata in el toata puterea noastra, iar cel care il cunoaste are acces la ea.

poate fi numele de botez, de familie, de initiere, porecla, un nick-name, o eticheta, indicele functiei, particula nobiliara... numele secret cu care te alinta sufletul pereche... sau nici unul dintre acestea, ceea ce inseamna ca o parte din puterea pe care o ai iti e inca necunoscuta si inca inaccesibila.

cunosterea adevaratului nume si accesul la puterea ascunsa in el se face intrand in zona necunoscuta - ultimul ochi de fereastra - fereastra Johari (in desenele de aici, fereastra 3).

accesul se face prin autodezvaluire, prin acceptarea feed-back-ului si prin initiere...

cojoacele grele ale zilelor de luni :)

e o vorba care zice ca lunea pana si iarba creste mai greu...

chestie perfect valabila mai ales acum, la inceput de primavara.

mecanismul de aparare pe care il experimentez acum este negarea. nu vreau sa recunosc ceea ce simt, pentru ca ceea ce simt e mai putin acceptabil...
nu recunosc ca n-am chef deloc sa fac chestia x si de aceea ma apuc, cu un fals entuziasm de y. pe care n-am spor sa-l fac cum trebuie :))


oare Fat-Frumos in fatza zmeului isi zicea ,,nu mi-e frica, da sabia asta din mana imi vibreaza, doar asa, ca sa-i arate fortza care ma incearca" ?

si se apuca el sa tina copacilor din jur cursuri despre cum se tine sabia?

despre mecanismele de aparare

dintre mecanismele de aparare, doua sunt atat de firesti si de naturale ca nici nu le mai percepem potentialul; nu ne dam seama nici ca sunt mecanisme (structurate, demontabile, cu legi si principii de functionare) si nu suntem constienti nici de ceea ce aparam. sau nu. intrucat exemplul meu va fi cu emotii pozitive, s-ar putea sa nu pricep nici eu...

introiectia este procesul prin care absorbim informatii, comportamente, convingeri si valori din afara. pentru ca fie ni se impun, fie la consideram dezirabile. operand in virtutea lor (pentru ca le ridicam la rang de reguli) la un moment dat uitam care ne sunt de fapt nevoile, resursele si scopurile proprii.

proiectia, in schimb, este mecanismul prin care scoatem din noi ce nu ne convine si zicem ca nu e al nostru, e al lor. de obicei, cele doua merg impreuna si ne ajuta sa ne pastram Eul curat in proprii nostri ochi.

ma bucur de bucuria altuia. n-ar fi posibil, daca n-ar fi trezit in mine propria bucurie, care dormea ca un sambure. iar bucuria sa a facut-o pe a mea sa creasca, desi nici macar nu s-au atins, s-au vazut doar :))
bucuria pe care o vad in afara si o asimilez ma ajuta sa evit o tristete interioara. pe care daca o simt zic ca nu e a mea, ca s-a lipit de de mine de undeva, a adus-o vantul.

iertati-ma daca e confuz ceea ce zic. in timp ca ma straduiesc sa-mi clarific si eu, mecanismele de aparare functioneaza la gramada si toate o data si nu ma lasa sa zic tot. si lupta, si da-i... :)

balaurul cu 9 capete

ieri ma gandeam la mecanismele de aparare ca la niste cojoace usor de dezbracat si de intors pe dos. cand m-am apropiat de ele aratau mai mult ca niste capete de balaur... asa ca prima hotarare a fost ca 9 sunt de ajuns. deocamdata de privit mai de aproape, in conditiile in care, cel putin in clipa asta, balaurul doarme.
desi sunt sigura ca o data ce mi-am lansat provocarea in oglinda publica virtuala, Universul a inregistrat-o si pregateste terenul.
o prima tentatie a fost de a scrie acum, repede, ceva, pana sa inceapa lupta propriu-zisa. sau in locul ei. nu doresc sa trezesc eu balaurul, il las sa se trezeasca singur. voi fi doar atenta...