cat costa masca? III

Pe pereţi, umbrele flăcărilor se alergau, dând viaţă sutelor de măşti atârnate. Cât ai fi fost de curajos, chipurile care te fixau cu orbitele goale iti aduceau cativa fiori.
Actorul căută cu privirea un scaun, îl trase şi se aşeză.

Meşterul îl lăsă să privească în jur. ,,Mă duc să aduc nişte vin.”
Se lăsă pe spate în scaun şi îşi lăsă privirea pe jumătate adormită să alunece de-a lungul măştilor. Unele expresii îi erau cunoscute, altele străine. N-ar fi crezut, după mai mult de o jumătate de viaţă în teatru, că i-a mai rămas ceva de învăţat. Alese una din măştile ciudate, o desprinse de pe perete şi o privi îndelung. Nu îşi dădea seama ce voia să exprime. O privi, o privi.

,,Uite vinul. E mai vechi decât masca asta. Bea, o să-ţi placă.”
,,Ce reprezintă masca asta? Sau pe cine?”
,,Oricine. Chiar şi tu.”
,,Nu cred. Nu mă recunosc. Nu înţeleg expresia.”
,,Ai să o înţelegi. Chiar nu vă mai învaţă nimic în teatru? Dacă nu simţi emoţia doar văzând, copiaz-o în propriul tău chip, cu oglinda alături, apoi vezi ce simţi.”

,,Mda... nu cred că am nevoie de oglindă... aş putea încerca...” Îşi plimbă mâinile pe suprafaţa măştii, apropiindu-se treptat de expresia necunoscută. Treptat, gândurile i se învolburară, ca apoi să se aşeze altfel. Le dădu la o parte, neînţelegând prea multe, urmărind emoţiile care creşteau în el. Gândurile reveniră, era ceva ciudat, gândurile şi emoţiile nu se potriveau. Mâinile se opriră brusc. Masca era a unui mincinos! Gândurile şi emoţiile nu se potriveau! De aceea nu putea să înţeleagă de la început!

,,De ce te miri? Nu faci la fel pe scenă?”
,,Aproape niciodata! Eu trăiesc tot ceea ce joc!”
Ochii meşterului străluciră brusc. ,,Da? Asta deci te face special? Şi de asta nu-ţi găseşti liniştea? Aşa deci..."