Traditia nu e foarte precisa. 9 sau 12 cojoace. Scoase pe rand, pana la ultimul, in care a si murit inghetata.
Primele zile ale lui martie sunt atat de capricioase incat lumea ghiceste in ele. In fiecare an sunt intrebata: ,,ce baba ti-ai ales?" Din superstitie, in fiecare an imi aleg aceeasi zi, in data de 5. Nici nu mai stiu de ce (ca de-aia a ajuns superstitie, ritual fara baza constienta). Poate ca, dupa regulile numerologiei e ceva cu destinul. Poate ca e aniversarea unui eveniment pe care nici nu mi-l mai amintesc.
Anul asta vreau mai mult decat o zi. Pentru fiecare din zilele de inceput de martie - 9 sau 12, cat m-or tine puterile si tremuratul - vreau sa-mi scot cate un cojoc, sa renunt la cate un mecanism de aparare. Sau macar sa-l constientizez. In public, da mai discret, asa... :)
17 comentarii:
Un titlu excelent dat postării, o fotografie tare simpatică şi promisiunea renunţării la toate cojoacele/mecanisme de apărare... Se simte în aer atingere de anotimp cald şi observ că oamenii par din ce în ce mai veseli... Ce-ar fi să renunţăm cu toţii la mecanismele de apărare?!
:))
as fi luat in brate micul stripper din poza cu sau fara cojocel :)
da, bate vant de primavara.
cu renuntatul asta e treaba grea, ca pana nu intaresti suficent pielea, e nevoie de armura... iar armura se poate lasa doar daca e pace pe tot frontul ... interior.
si, contradictie: luptam pentru pace :)) cu toate cojoacele pe noi :))
Povestea ta ma face sa ma intreb care e mecanismul de aparare care protejeaza toate mecanismele noastre de aparare. In mod sigur ceva le tine protejate si mai puternice decat intentiile noastre de schimbare. Multumesc pentru gand!!!
din dragoste de viata
cred ca se suprapun bucata cu bucata, lacat dupa lacat...
m-ai facut curioasa, cred ca cel care le tine pe toate e ultimul la care voi ajunge... si sper sa ajung, si cu ajutorul tau
multumesc :)
Heeee.... but... "You can leave your hat on"...
Yesss, yesss, yesss...
Sunt palarii pe care le poti pastra, sau chiar abia atunci le pui, cand ai scos toate si te-ai aratat stralucind in soare, in luna... Cand nu mai ai nimic de pierdut, chiar si armura s-a saprt si a ramas in praful drumului.
Si descoperi ce lumina ai in tine, cu palaria de mag lucind peste plete...
Prima oara cand am stiut ca pot sa ma dezbrac, in soare, in vazul altora, a fost in fata unei caderi de apa care, candva, facea un botez simbolic celor ce veneau sa soarba viata intre terasele din Pisac, in Peru... Ni s-a spus atunci ca inainte oamenii veneau si se bagau sub apa, dezbracati... Acum nu se mai putea, ca aflasera si altii si erau deja paznici ai locurilor care nu permiteau deloc grupurilor sa treaca pe unde ne strecuraseram noi.
As fi avut curaj s-o fac, chiar ziua. Nu m-am mai vazut altfel decat frumoasa si fermecatoare. Desi doar ne-am stropit, asa, imbracati, cu apa, cred ca am facut botezul ala cu adevarat.
Si am ramas cu palaria de mag...
Psssss... ce taaaare e Joe Cocker...
eh, Mikka, vad ca vantul cad de primavara te-a patruns si pe tine :))
da, e primavara, timpul vorbelor noi...
e uam o oarece rezerva fatza de palaria de mag, am incercat-o candva prea devreme si nu mi-am recastigat-o inca...
uite amintirea experientei mele aici:
http://www.youtube.com/watch?v=LD8HDta7Z_4
Heeee... hiiiii...:)) :)) Am patit-o si eu. Ucenicul Vrajitor... Mi-am dat peste degete si m-am dus de-a berbeleacul muulte dealuri si vai... Ei, a fost totusi bine, ca m-am trezit.
Da' Magul e altceva.
E fantaaaaaastiiiiiic! Si reaaaaaaal!
imi scot in fatza ta palaria de ucenic :))
si sper sa o fac cu o miscare gratioasa...
si dupa aia ma uit la ea sa vad daca-mi creste :)))
peste o luna imi dau un examen de mag, am sa te invit :))
Eiii, vezi? Stiam eu! :))
Oricum, ea creste si fara sa stim! Deodata ne trezim cu ea pe cap, ca ne da in sfarsit cale luminata...
Vin cu mare drag, sa ... tin pumnii!
Adica pe ai mei, deschisi, ca sa traga toata bafta spre tine! :))
Nu spun nimic, dar stau pe aici citind..... examen de mag ? Hm....
Glumesc, Darael, orice ucenic viseaza la un moment dat sa poarte, fie si pentru o clipa, palaria de maestru...
Cand o va capata cu drepturi depline e deja mai grea decat atunci cand a incercat-o in joaca...
Eu cred ca orice farama de adevar de care devii constient te responsabilizeaza, intr-un fel. ai iesit din iluzie, trebuie sa marchezi cumva locul...
Mugur, multumesc... noi le protejam pe ele ca sa ne protejeze ele pe noi... si uite-asa cresc masca si armura.
da vine primavara si transpiram pe sub ele :)
Ti-am urmat indemnul si am renuntat si eu la cojocul meu(sau coaja de copac). Acum putem sa ne bucuram impreuna de stralucirea vietii!!!
:D
ma bucur nespus, Kami, de bucuria care-ti curge acum prin ramuri...
si bucuria asta mi-a aratat doua mecanisme de aparare ale mele, bune si functionale: proiectia si introiectia :)
multumesc pentru primele doua capete gemene de balaur :)))
Bestiala postare, ajnanina! Acu' citii si eu, e deja 3 martie, dar o iau ca pe-un Martisor, e-al meu, gata. Ursulache e de vis, ca si scrierea ta! Buna tema mi-ai dat, pina pe 9-12 martie! Sa umblam la cojoace, deci... Pupici de la mine si pisici pentru tine si Domnu' Ursulache :)))))))))
cu drag pup si eu, Tu si pisicile tale :)
l-am preferat pe ursulache unui stripper uman, e lse dezbraca cu inocenta, nu ostentativ :)
cu cojoacele merge greu, se lipesc fir-ar ele sa fie, unele de altele si toate de mine.
da razbers eu pana la urma, toate povestile ma ajuta :))
si voi :))
Trimiteți un comentariu