se simtea tentat. din ce in ce mai tentat.
fatza lui ar fi ramas celebra, cu fiecare expresie imortalizata in ceara sau metal.
oamenii ar fi privit mastile si si-ar fi amintit: da, aceasta bucurie era a lui, nimeni nu stia atat de bine sa o exprime.
apoi cand cineva si-ar fi pus o astfel ce masca, ceva din sufletul sau ar fi ramas acolo.
isi imagina o situatie ciudata: el, pe scena, purtand masca neutra, iar in sala, zecile de spectatori purtand expresiile lui... da, acesta ar fi fost cu adevarat un spectacol... de meta-teatru. imaginea il infiora. da, isi dorea asta.
asa ca a acceptat, a coborat treptele si a intrat, aplecandu-se putin in atelierul luminat de flacari al mesterului de masti.
Acum 12 ani
2 comentarii:
Tu vrei sa ne tii cu sufletul la gura... ai reusit, sa stii :) Deja am finalul meu facvorit: ca se suceste, pina la urama... Sau nu? Anyway, imi place mult de tot ce faci aici, cu noi - ca ne stimulezi sinapsele si vii cu "unghiuri" noi. Sar'naaa :)
multumesc de apreciere...
nu-mi spune inca finalul tau, eu inca nu-l stiu pe al meu :)))
da promit ca il gasesc. in cateva zile :)
Trimiteți un comentariu