Personajele feminine din poveşti

sursa imagine

În poveşti, femeile parcurg, la fel ca în viaţa reală paşii spre trezirea, amplificarea şi manifestarea feminităţii. Paşi elaboraţi, legaţi într-un dans magic. Personajele feminine din poveşti sunt uşor de recunoscut iar acţiunile lor uşor de anticipat. Citim despre ele, sau urmărim ecranizările lor şi ştim aproximativ cum se va desfăşura totul... cu toate acestea, continuăm să citim / privim, nu fără o anumită emoţie, pentru că ne identificăm cel puţin cu unul dintre personajele poveştii.
Spun cel puţin, pentru că în poveşti apar arhetipurile specifice, iar în viaţa reală, deşi manifestăm preponderent caracteristicile unui anumit arhetip, în diferitele roluri pe care le jucăm, putem exprima mai multe.
În poveşti întâlnim personaje feminine de toate vârstele, mai mult sau mai puţin magice.
Fetiţe: sunt prinţese care aleargă libere şi fericite prin coridoarele palatelor sau în grădinile fermecate, cu feminitatea abia înmugurind, cîntând, bucurându-se şi bucurându-i pe ceilalţi cu simpla lor prezenţă. Sunt fetiţe cuminţi, harnice şi inteligente, crescând în familii armonioase cu părinţi, fraţi şi bunici, vorbind cu plantele din grădină şi animalele din pădure. Doar că la un moment dat se petrece ceva îngrozitor şi ajung orfane sau sunt silite să părăsească palatul sau casa părintească. Apare aici de obicei o mamă vitregă şi una sau mai multe surori rivale iar viaţa lor se schimbă complet. Fac cunoştinţă cu umilinţa, munca, cenuşa din vatră, capriciile rivalelor. De cele mai multe ori, reuşesc să-şi păstreze talentele şi speranţa că până la sfârşitul poveştii vor deveni prinţese...
Adolescente: aceleaşi prinţese răpite şi întemniţate de balaur, de zmeu sau chiar de tatăl lor, orbit de farmecele soţiei vitrege; adormite în feminitatea lor până când le va găsi un prinţ rătăcitor în cautarea frumuseţii; rătăcind ele însele în căutarea iubitului zărit o clipă în spatele unei piei de porc sau unui blestem, presărându-şi cărările nu cu pietricele sau firimituri ca în rătăcirile copilăriei, ci cu lacrimi şi regrete, iar din când în când cu câte un obiect magic căpătat pe drum de la un aliat.
Curajul şi dragostea le duce la capătul pământului sau pe tărâmul celălalt, iar când ajung la capăt vraja e învinsă. Între timp, probele care apar în calea lor nu sunt cu nimic mai prejos decât cele care apar în rătăcirile şi luptele eroilor masculini... şi cu toate astea, în momentul în care îşi (re)câştigă iubitul eliberat prin eforturile lor de vrajă sunt la fel de tinere şi frumoase ca atunci când au pornit la drum... doar mai înţelepte...
Femeile mature iau în poveşti rolurile polare de mamă bună, zână bună şi mamă vitregă sau vrăjitoare. Mama bună e, de obicei o prezenţă discretă. Uneori, rolurile de mamă bună/ zână se suprapun. Alteori, zîna este sufletul mamei care veghează de pe lumea cealaltă, naşa, ursitoarea.
Mama vitregă (şi fiicele ei) sau vrăjitoarea simbolizează prin prezenţă şi acţiune competiţia, rivalitatea sexuală. Toate acţiunile lor sunt menite să inhibe, să reprime feminitatea care înmugureşte, uneori vizibilă doar într-o oglindă magică. Rivala se doreşte ucisă, sau măcar alungată.
Vrăjitoarele sunt prezentate în dualitatea lor: vârstnice, mimează tinereţea pe care şi-o întreţin prin sacrificii sau ritualuri de magie neagră; trăsăturile diabolice sunt acoperite de masca frumuseţii fatale. Fiinţele din jurul lor sunt înlănţuite prin blesteme şi oprite în dezvoltare: animalele care o slujesc au fost cândva oameni, şi poate chiar şi statuile şi pietrele din jur.
Acţiunile lor sunt de stopare a evoluţiei, de îngheţare a mişcării, de împiedicare a întâlnirii polarităţilor.
Uneori, apar lupte spectaculoase între bine şi rău. De obicei, binele învinge, dar nu numai prin forţa magiei albe, ci mai ales prin dragostea şi inocenţa fiinţelor non-magice... eroii şi eroinele care acum pot evolua firesc, se pot întâlni şi pot experimenta unirea magică, nunta de poveste, cu efect vindecător pentru tot ţinutul magic în care se petrece...

in Body Mind Spirit Magazine, numarul din martie